„The Sisters Brothers”, câștigător a 4 premii Cesar, prezentat în premieră la American Independent Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/western-ul-the-sisters-brothers-castigator-a-4-premii-cesar-prezentat-in-premiera-la-american-independent-film-festival/

Cea de-a treia ediţie a American Independent Film Festival va avea loc între 12 şi 18 aprilie, la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Țăranului. Festivalul prezintă în premieră în România western-ul „The Sisters Brothers”, cel mai nou film al lui Jacques Audiard.

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2019

Filmat aproape integral în România, The Sisters Brothers a fost premiat la Veneția 2018 cu Leul de Argint pentru Cea mai bună regie.

The Sisters Brothers / Frații Sisters (traducerea românească) este o co-producție Franța – România – Spania – Belgia – Statele Unite care i-a adus în țară pe multipremiatul regizor francez, dar și pe unele dintre cele mai populare nume de la Hollywood, actorii John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal și Riz Ahmed, care fac parte din distribuție. Filmul va fi lansat în România pe 19 aprilie, fiind distribuit de Voodoo Films.

Pe 22 februarie 2019, The Sisters Brothers a revendicat 4 Premii César – pentru Cea mai bună regie, Cea mai bună imagine (Benoît Debie), Cel mai bun scenografie (Michel Barthelemy) și Cel mai bun sunet (Brigitte Taillandier, Valerie de Loof, Cyril Holts), după ce la începutul acestei luni fusese recunoscut și de Académie des Lumières (echivalentul premiilor Globurile de Aur), care i-a acordat Premiile pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie și Cea mai bună imagine.

Venit după succesul internațional Deephan (Palme d’Or, Cannes 2015), The Sisters Brothers este primul proiect în limba engleză al lui Jacques Audiard și este bazat pe romanul omonim al lui Patrick deWitt, scris în 2011. Western-ul spune povestea fraților Charlie Sisters (Joaquin Phoenix) și Eli Sisters (John C. Reilly) aflați într-o vânătoare continuă și, în același timp, o călătorie inițiatică ce pune la încercare legătura specială care îi unește. Într-o lume sălbatică și ostilă, atât Charlie, cât și Eli au mâinile murdare de sângele criminalilor și al nevinovaților. Charlie este cel mai tânăr și s-a născut pentru a ucide. Eli visează la o viață normală. Amândoi sunt anganjați de Commodore să caute și să ucidă un om.

Audiard și-a început cariera ca asistentul de regie al lui Roman Polanski la The Tenant (1976), dar a regizat primul lungmetraj abia 18 ani mai târziu, în 1994, See How They Fall. Cele opt lungmetraje din filmografia sa au intrat în selecțiile unor festivaluri precum Cannes sau Veneția și i-au adus numeroase premii internaționale. A scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard.

The Sisters Brothers. Day 26.

Pornind de la tradiția marilor filme narative americane, American Independent Film Festival continuă să prezinte o selecție a celor mai recente producții independente made in USA, apreciate de critică și public și prezentate în circuitul marilor festivaluri din lume ca Sundance, New York, Tribeca, Telluride, Toronto, Cannes sau Veneția.

Primele două ediții ale festivalului i-au avut ca invitați speciali pe actorii Ethan Hawke, Joaquin Phoenix, John C. Reilly, Sebastian Stan și pe Kent Jones, critic de film și curator al Festivalului de Film de la New York. Regizorii Barry Jenkins (Oscar pentru Cel mai bun film în 2017, Moonlight) și Sean Baker (The Florida Project) au intrat în dialog cu publicul în direct, online.

Cea de-a treia ediție a festivalului va avea loc în perioada 12-18 aprilie 2019 iar biletele vor fi disponibile în curand pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. Programul proiecțiilor și noutățile despre această ediție vor fi actualizate pe site-ul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și pe Instagram @AmericanIndependentFilmFest.

The Sisters Brothers. Day 37.

American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin ARCUB, susținut de Catena. Proiect cultural finanțat de Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Camera de Comerț Americană în România – AmCham România. Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla. Parteneri media: Radio România Cultural, AaRC, CineFan, Senso TV, Ziarul Metropolis.

Foto: The Sisters Brothers

29
/04
/15

Independenţa Film va distribui în România încă trei filme selectate anul acesta la Cannes - mult așteptatul Love, al lui Gaspar Noé, programat în afara competiţiei, în secţiunea Midnight Screening, Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) şi Le tout nouveau testament (r. Jaco Van Dormael), în cadrul Quinzaine des réalisateurs .

28
/04
/15

În Cinematograful anilor '30 s-au impus - în acelaşi timp - o actriţă germană devenită americană prin adopţie, Marlene Dietrich, şi un actor francez, Jean Gabin. S-au iubit cu pasiune, dar Al Doilea Război Mondial le-a provocat ruptura fatală.

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.