Wong Kar-wai, Premiul Lumiere 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/wong-kar-wai-premiul-lumiere-2017/

Regizorul Wong Kar-wai a primit vineri în Franţa, la Lyon (centru-est), Premiul Lumiere pentru întreaga carieră. La 59 de ani, el este primul regizor chinez care a primit acest premiu. ”Dedic această onoare care mi s-a făcut soţiei şi muzei mele, Esther. Există fragmente din ea în fiecare dintre personajele feminine din filmele mele”, a spus regizorul după ce a primit premiul din mâinile actriţei Isabelle Adjani.

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2017

Premiul Lumiere pe anul 2017 i-a fost atribuit cineastului asiatic „pentru filmele sale neclasificabile și adevărate insule de frumusețe, pentru urma pe care a lăsat-o deja în istoria cinematografiei, pentru caracterul splendid și neterminat al operei sale, pentru neoanele din Hong Kong și zăpezile din Manciuria”, au precizat organizatorii festivalului, într-un comunicat publicat pe site-ul Institutului Lumiere.

În timpul unui masterclass în cursul după amiezii de vineri în fața cinefililor de la Festivalul Lumiere, Wong Kar-wai și-a dezvăluit metoda de lucru pe care nu a încetat niciodată ”să o pună la îndoială”.

”Nu-mi place să scriu pentru că este cea mai solitară fază a procesului creativ. Și tind să o amân cât mai mult posibil”, a mărturisit regizorul recunoscut drept unul dintre cei mai fascinanți stiliști ai cinematografiei contemporane.

Meticulos și adesea indecis — o trăsătură care l-a împiedicat întotdeauna să lucreze cu un scenarist — Wong Kar-wai a evocat, de asemenea, relația sa cu actorii, pe care îi place mai întâi să-i ”observe” pentru a imagina ”un spațiu de expresie” în care ei pot apoi „crea propria lor partitură”.

Filmografia lui Wong Kar-wai include, între multe altele, titluri ca In the Mood for Love (2000, O iubire imposibilă), Chungking Express (1994), The Grandmaster (2013, Marele maestru), Happy Together (1997, Fericiți împreună), Fallen Angels (1995) etc.

La precedentele trei ediții ale festivalului de la Lyon, premiul Lumiere a fost atribuit actriței Catherine Deneuve (2016), cineastului american Martin Scorsese (2015) și cineastului spaniol Pedro Almodovar (2014).

Foto: Wong Kar-wai – facebook

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.