Woody Allen va sărbători Revelionul 2015 pe scenă, alături de o trupă de jazz, la Barcelona
https://www.ziarulmetropolis.ro/woody-allen-va-sarbatori-revelionul-2015-pe-scena-alaturi-de-o-trupa-de-jazz-la-barcelona/

Cineastul american Woody Allen va sărbători Revelionul 2015 pe scenă, alături de o trupă de jazz – Eddy Davis New Orleans Jazz Band – cu ocazia unui concert special ce va fi organizat pe 31 decembrie în oraşul spaniol Barcelona.

Un articol de Liliana Matei|23 noiembrie 2014

Pasionat de jazz, Woody Allen, un talentat interpret la clarinet, şi-a confirmat participarea la ediţia inaugurală a unui nou festival muzical, Suite Festival BCN Music Experience, ce va avea loc în oraşul Barcelona în seara de Revelion.
După acel concert, cineastul american va fi gazda unui dineu la care vor participa 350 de personalităţi.

Cineastul american spune că s-a îndrăgostit de oraşul Barcelona în timpul filmărilor de la pelicula sa „Vicky Cristina Barcelona” (2008).

Acest concert reprezintă o nouă colaborare a lui Woody Allen cu New Orleans Jazz Band, o trupă de jazz care s-a remarcat în ultimii ani cu o serie de concerte pe care le-a susţinut la Cafe Carlyle din New York. De altfel, Woody Allen va urca pe scenă alături de această formaţie şi la Los Angeles, cu ocazia unui concert special de Crăciun, pe 23 decembrie.

Woody Allen a realizat peste 48 de filme într-o carieră de 58 de ani şi este cunoscut pentru personajele sale nevrotice şi comice, devenite o veritabilă marcă personală şi care sunt adeseori interpretate chiar de el, scrie Mediafax.

Cineastul american a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986 pentru filmul „Hannah si surorile ei/ Hannah and her Sisters” şi acelaşi premiu pentru filmul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris” din 2011.

Pentru filmul „Annie Hall”, din 1978, Woody Allen a fost recompensat cu două premii Oscar – la categoriile „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun scenariu original”.

Cel mai recent film al acestuia, „Blue Jasmine”, a câştigat un premiu Oscar din trei nominalizări, iar Woody Allen, autor a peste 48 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit în luna ianuarie şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.

Foto: AFP

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.