Zece ani de Scena.ro – episodul 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-ani-de-scena-ro-episodul-1/

Miercuri, 28 martie, de la ora 18.00, în cadrul librăriei Librarium TNB va avea loc lansarea primului număr din acest an al revistei Scena.ro, care aniversează10 ani de existenţă. Lansarea are loc cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2018

Vor lua cuvântul Cristina Modreanu, redactoarea-șefă a revistei, profesorul Marian Popescu, titularul rubricii Scenele publicului și actrița Mihaela Sîrbu, inițiatoarea Fundației Teatrul fără Frontiere, înființată în urmă cu 21 de ani.

Cu aceeași ocazie, va fi lansat și noul website al revistei, care va fi dezvoltat în viitor ca website-resursă pentru toți cei interesați de teatru.

Societatea românească a fost în ultimii 30 de ani un uriaș șantier în lucru, în care fiecare a construit ce a putut și cât de bine s-a priceput. Scena.ro este și ea parte din acest șantier, iar anul acesta se împlinesc 10 ani de când a apărut pentru prima dată, visată de o mână de oameni și crescând mai apoi prin eforturile unei mici echipe și grație cititorilor săi.

Vom răsplăti fidelitatea acestor cititori pe tot parcursul anului cu mai multe noutăți: odată cu primul număr din acest an, nr. 39 (1)/2018, lansăm și noul website al revistei pe care îl găsiți la aceeași adresă, www.revistascena.ro. Acesta va include o nouă rubrică exclusiv online, Cronica Săptămânii, care va recomanda cele mai noi și interesante spectacole produse, oferind prin colaboratorii revistei un ghid profesionist în marea de producții de tot felul care umple scena locală. În continuare, website-ul va include numai o mică selecție din articolele în print, așadar, nu ezitați să vă abonați ca să primiți acasă, în poștă, exemplarul dvs.

În paginile revistei debutează odată cu acest număr două rubrici care încearcă să recupereze, în feluri diferite, trecutul teatrului românesc, privind în același timp spre viitor: CENTENAR. Teatrul unei națiunianalizează care ar trebui să mai fie misiunea Teatrelor Naționale în secolul 21, cu accent pe exemplele locale în context global.

Rubrica Exercițiu de memorieaduce în prim plan personalități care au construit inițiative artistice coerente în ultimele decenii, celebrând capacitatea acestora de a da coerență și consecvență unor idei, într-o vreme în care mii de idei bune s-au risipit în zadar. Începem în acest număr cu Mihaela Sîrbu, Cosmin Manolescu, Miki Braniște și Ovidiu Mihăiță.

Tot în print, testăm pentru prima dată o metodă de a implica cititorul în mod direct, prin inserția în paginile unui articol (pentru început doar unul) a unor coduri QR care, scanate cu un telefon smart, permit vizionarea unor trailere sau chiar a unor spectacole întregi disponibile on-line.

E felul nostru de a admite că am intrat într-un nou secol, chiar dacă mulți dintre noi sunt încă atașați de formatul tipărit, cu mirosul cernelii de tipografie și cu foșnetul hârtiei sub degete.

Începând din acest an veți găsi Scena.ro în mai multe librării din București și din țară, iar ca să marcăm prezența revistei în noua librărie Librarium de la TNB am ales acest loc pentru a vă invita la o întâlnire cu colaboratorii revistei, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.

Foto: Scena.ro – facebook

 

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).

13
/06
/23

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna ajung cu spectacolul „Aplauze pentru poet...” pe scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.

13
/06
/23

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".