Zilele filmului românesc la Madrid se încheie cu „Secvenţe”, de Alexandru Tatos
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-romanesc-la-madrid-se-incheie-cu-secvente-de-alexandru-tatos/

Zilele filmului românesc la Madrid, eveniment realizat de ICR Madrid în colaborare cu Cinemateca spaniolă şi aflat la a treia ediţie, se încheie joi cu proiecţia peliculei „Secvenţe”, de Alexandru Tatos, după cum informează instituţia de cultură. Pentru prima dată, în afară de filmele româneşti recent prezentate la Cinemateca spaniolă, anul acesta proiectul s-a prelungit […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Zilele filmului românesc la Madrid, eveniment realizat de ICR Madrid în colaborare cu Cinemateca spaniolă şi aflat la a treia ediţie, se încheie joi cu proiecţia peliculei „Secvenţe”, de Alexandru Tatos, după cum informează instituţia de cultură.

Pentru prima dată, în afară de filmele româneşti recent prezentate la Cinemateca spaniolă, anul acesta proiectul s-a prelungit la sediul ICR Madrid, unde, începând cu luna ianuarie au fost prezentate cinci filme româneşti clasice. Proiecţiile au fost precedate de prezentări ale filmelor şi ale contextelor istorice şi culturale în care au fost realizate acestea, iar publicul spaniol, obişnuit cu succesele recente ale cinematografiei româneşti, a fost deosebit de interesat de tradiţia acesteia în România ultimelor decenii.

ICR Madrid prezintă joi seară filmul Secvenţe (1982) de Alexandru Tatos, prin amabilitatea Lianei Tatos, a CNC şi a DACIN SARA, într-un moment în care se împlinesc 23 de ani de la moartea prematură a regizorului. Filmul este unic în istoria cinematografiei româneşti, specialiştii îl consideră o capodoperă, iar mulţi dintre regizorii noului val privesc cu admiraţie curajul, nu doar tematic, dar şi de compoziţie, de care dădea dovadă Alexandru Tatos la începutul anilor 80, prin acest film compus din trei poveşti, în care chiar echipa de filmare este un personaj. Scena în care apare regizorul însuşi, vorbind la telefon cu cineva care îi cere un rol, este o scenă-cult printre iubitorii filmului românesc.

În jurnalul său, Alexandru Tatos povesteşte despre greutăţile întâmpinate în acea vreme pentru a obţine finanţare şi aprobare pentru realizarea acestui film, dar şi despre creaţia în sine: „Sarcina esenţială pe care o am ca să ridic ‘ştacheta’ tripticului, este în primul rând de ordin ideatic. Filmul să spună prin întregul său ceva, iar fiecare povestire în parte să conveargă spre aceeaşi ţintă. Consolidat pe două raporturi esenţiale – a) artă- realitate; b) esenţă – aparenţă – filmul poate ajunge să ne spună că surprinderea vieţii de către o operă sau un creator nu este ceva mecanic. Pentru că viaţa ‘vine peste tine’ încărcată de sensuri şi semnificaţii, pe care nu reuşeşti totdeauna să le cuprinzi. În prima schiţă, echipa încearcă un experiment, adică să filmeze pe viu singurătatea unui tânăr. Adevărata singurătate se află, însă, foarte aproape, chiar regizorul este cel care o trăieşte. În ‘Prospecţia’, deci în plină prospectare a vieţii, adevărata dramă sare dintr-o glumă. Pentru ca în ‘ Patru palme’, adevăratul film să se petreacă în spatele aparatului”, scria Alexandru Tatos în 18 octombrie 1981, în Pagini de Jurnal, volum publicat de Editura Nemira în 2010, după cum consemnează ICR Madrid.

Sursa: Agerpres

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.