28 ianuarie în cultură – Martha Bibescu, Mândrie și prejudecată, Ismail Kadare
http://www.ziarulmetropolis.ro/28-ianuarie-in-cultura-martha-bibescu-mandrie-si-prejudecata-ismail-kadare/

Într-o zi de 28 ianuarie (1813) Jane Austen îşi publica cel de-al doilea roman, Mândrie şi prejudecată. Tradus în 35 de limbi şi “devenit o industrie globală”, volumul ocupă locul 32 în topul celor mai cerute cărţi în bibliotecile din întreaga lume.

Un articol de Petre Ivan|28 Ianuarie 2016

28 ianuarie în cultură

1865 – A fost întemeiată Societatea culturală “Ateneul Român”, din iniţiative lui C. Esarcu, N. Kretzulescu şi V. A. Urechia. Prima conferinţă a fost ţinută în seara de 28 ianuarie 1865 în faţa unui public de aproximativ 500 de persoane, număr care avea să se mentina constant şi ca o particularitate majoritatea auditoriului era format din femei. Conferenţiar a fost C. Esarcu care a vorbit în acea seară despre “Regnul Animal”.

1880 – S-a născut pictorul Camil Ressu, membru titular al Academiei Române.

1886 – S-a născut principesa şi scriitoarea Martha Bibescu. Romancieră, poetă, om politic și memorialistă franceză de origine română s-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de mare noblețe spirituală. Fiică a lui Ion Lahovary, fost ministru al României la Paris și ministru de Externe și soție a prințului George Valentin Bibescu, Martha Bibescu  a fost una din primele femei-mason ale României.

28 ianuarie

(Martha Bibescu, 28 ianuarie 1889 – 28 noiembrie 1973)

1898 – A încetat din viaţă Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor şi pedagog român, întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti.

1912 S –a născut pictorul american Jackson Pollock, unul din exponenții majori ai expresionismului abstract.

1931 – A încetat din viaţă generalul francez Henri Mathias Berthelot, membru de onoare al Academiei Române. A condus, în timpul Primului Război Mondial, misiunea militară franceză în România.

1936 – S –a născut scriitorul albanez Ismail Kadare. Comparat adesea cu Gogol, Kafka și Orwell, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, iar romanele lui au fost publicate în peste 40 de țări. În 2005, Kadare a primit premiul inaugural Man Booker International Prize , iar în 2009, premiul Prince of Asturias pentru literature.

1949 – A fost înființat Consiliul Internațional al Muzicii.

1960 – S-a născut Adriana Grand, una dintre cele mai importante scenografe din România şi nu numai. Cunoscută şi premiată pentru creaţiile ei pe scene din România sau pe scene internaţionale, a lucrat cu unii dintre cei mai cunoscuţi regizori români, cea mai frumoasă colaborare rămânând cea cu Victor Ioan Frunză, care-i este şi partener de viaţă.

1986 – A avut loc catastrofa navetei spațiale “Challenger”, a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauți aflați la bord.

1972 – A încetat din viaţă scriitorul Dino Buzzati Traverso. Romanul “Deşertul tătarilor”, apărut în 1940, îi aduce consacrarea europeană.

2000 – A încetat din viaţă Aurel Grigoras, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române timp de peste 30 de ani.

Foto cu 28 ianuarie : Mândrie și prejudecată, Martha Bibescu – cinemagia, wikipedia

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.

03
/07
/17

Actorul american Tom Cruise împlinește, astăzi, 55 de ani. Cruise a fost nominalizat la trei premii Oscar și a câștigat trei Premii Globul de Aur. În 2006, revista Forbes l-a desemnat cea mai puternică celebritate din lume. Tot într-o zi de 3 iulie se năștea scriitorul Franz Kafka și se stingea din viață Jim Morrison, solistul trupei The Doors.

02
/07
/17

"La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii "ratat" trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari." - Octavian Paler. Într-o zi de 2 iulie se năşteau scriitorii Octavian Paler şi Hermann Hesse. În aceeşai zi se stingeau din viaţă legendarul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, astrologul francez Nostradamus şi scriitorii Ernest Hemingway şi Vladimir Nabokov.

30
/06
/17

în urmă cu 81 de ani, într-o zi de 30 iunie, era publicat romanul Pe aripile vantului, care-i va aduce autoarei Margaret Mitchell premiul Pulitzer un an mai târziu. În România, cartea a fost publicată abia în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX.

23
/06
/17

"Pentru mine, realismul înseamnă totul în artă. Eu trebuie să fiu, din toate punctele de vedere, acela pe care-l joc și nimic altceva. Nu-mi place să șarjez, să afectez, să împopoțonez rolul cu farafastîcuri; așa joc de când m-am urcat prima oară pe scenă și așa voi juca totdeauna." - Alexandru Giugaru. Într-o zi de 23 iunie se năştea, la Huşi, unul dintre cei mai populari actori români.

20
/06
/17

Într-o zi de 20 iunie se stingea din viaţă, la Paris, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea. Afectat de Alzheimer, filosoful uitase cine este în ultimele zile ale vieţii sale şi reîncepuse să vorbească în limba română, după mai bine de 50 de ani. Tot pe 20 iunie murea istoricul, scriitorul și politicianul român Mihail Kogălniceanu si se năşteau compozitorul Jacques Offenbach, actorii Errol Flynn şi Nicole Kidman, regizorul Radu Gabrea sau cântăreţul Lionel Richie.

16
/06
/17

Într-o zi de 16 iunie (1890) se năştea filosoful Nae Ionescu, considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii (Mircea Eliade, Constantin Noica şi Mihail Sebastian i-au fost elevi) despre care s-a scris la extreme

06
/06
/17

Într-o zi de 6 iunie se nastea, la Botoşani, istoricul, dramaturgul și academicianul Nicolae Iorga. Se spune că Iorga, în timpul unui voiaj cu trenul de la București la Paris și retur, scria, în legănarea vagonului cu paturi, o carte întreagă, două-trei conferințe și o sumedenie de articole pe deasupra.

03
/06
/17

Într-o zi de 3 iunei se stingea din viaţă Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi autori ai secolului XX, dar și muzicienii Georges Bizet și Johann Strauss II, scriitorul Duiliu Zamfirescu, cineastul Roberto Rossellini și actorul Anthony Quinn.

30
/05
/17

într-o zi de 30 mai se stingea din viaţă scriitorul și filozoful Iluminismului francez, Voltaire - spiritul cel mai înalt al epocii sale, pe doctrina căruia s-a fundamentat Revoluția din 1789.

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

19
/05
/17

Într-o zi de 19 mai se năștea actorul italian Michele Placido (71 de ani, astăzi), cunoscut publicului din România din popularul serial de la începutul anilor 90 "Caracatița", în care a interpretat rolul comisarului Corrado Cattani. Tot într-o zi de 19 mai, sculptorul și profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik a creat cubul care astăzi îi poartă numele.

16
/05
/17

Pe 16 mai 1980, Marin Preda (58 de ani) era descoperit fără suflare pe patul camerei sale de la Casa de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia. Mai mulţi apropiaţi ai scriitorului au considerat că moartea lui Preda este cel puţin suspectă. După decesul său, mai multe manuscrise pe care scriitorul le păstra într-o valiză depozitată la Editura Cartea Românească au dispărut fără urmă.

15
/05
/17

Într-o zi de 15 mai se nășteau Nicolae Grigorescu, unul dintre cei mai valoroși pictori români și scriitorul rus Mihail Bulgakov, autorul romanului Maestrul și Margareta. Și tot într-o zi de 15 mai Mickey Mouse și Minnie Mouse apăreau pentru prima dată împreună în producția "Plane Crazy".

Page 1 of 1412345...10...Last »