55 de ani de la naşterea lui als (Alex Leo Serban)
https://www.ziarulmetropolis.ro/55-de-ani-de-la-nasterea-lui-als-alex-leo-serban/

“als” a fost cel mai îndrăgit şi apreciat critic de film român, cel care a ştiut să pună în context şi în valoare noul cinema autohton.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2014

Alex Leo Serban a fost un jurnalist cultural cu o experienţă de peste 25 de ani, un scriitor a cărui semnătură a apărut pe şapte cărţi şi în zeci de publicaţii din ţară şi străinătate. A prezentat emisiuni la radio şi la TV, a coordonat colecţia „Biblioteca de film” a Editurii Humanitas şi a inspirat şi lansat mulţi dintre criticii actuali de film.

Alexandru Şerban (als) s-a născut în Bucureşti, pe 28 iunie 1959. Tatăl n-a făcut niciodată parte din viaţa lui, iar Leo nu a vorbit despre asta. A locuit cu mama şi bunica în centrul capitalei şi mai apoi în apropiere de Piaţa Obor.

Textele autobiografice conturează o copilărie populată de femei vârstnice pe care el le numea mătuşi. Erau de fapt surorile bunicului, Bigi şi Mica. Mica a stat într-o garsonieră pe care Leo a moştenit-o şi în care a locuit de la 24 de ani. Bigi se îmbrăca numai în alb şi negru şi s-a sinucis la 74 de ani, pentru că surzise. De la ea a tras Leo primul fum.

Mai erau Mimi şi Babu, fiicele ei, Marga, cumnata lui Babu, Hilda, prietena lui Mimi, o roşcată de 90 de ani care pufăia etern, maică-sa, Gabriela Şerban, căreia îi spunea Bubi şi Babeiuşicuţilică şi bunica, care era Bababa. „Asta era cam toată familia mea, o mulţime de femei cu B-uri în nume,” scrie el în Mica dietetică, „Un batriarhat.”

Bunica a fost cea care l-a dus la cinematograf, declanşând o pasiune intensă pentru film, şi i-a explicat că ce se întâmplă pe ecran nu e adevărat. „În familia noastră, eram arondaţi pe genuri: bunică-mea – amatoare de musicaluri şi comedii, maică-mea – de thrillere, eu – de de toate.”

Alex Leo Serban: E cool să îmbătrîneştiAlex Leo Serban

 

“Faptul că am împlinit o vârstă nu ar fi alarmant în sine dacă el nu ar veni la pachet cu o percepţie tot mai nefavorabilă asupra „băbătiilor”, „moşilor” etc., atât de răspîndită în youth culture-ul ce ne înconjoară. Se spune că „40 is the new 30”, „50 is the new 40” ş.a.m.d.

Dacă o spui chiar tu, care ai împlinit vârstele respective, e un fel de wishful thinking – de îmbătare cu apă chioară. Dacă o spun ceilalţi, e ca o bătaie pe umăr consolatoare. Oricum ai da-o, ideea de bază e că nu e bine – singurul lucru bun e să crezi (sau să te prefaci) că ai altă vârstă, neapărat mai jună.

N-o să repet şi eu clişeul ăla cu „nu mă simt deloc ca la 50 de ani”: am zile în care simt că am chiar mai mult. Ce vreau să spun, apropo de această „bucurie” pe care mi-o face viaţa, este că – de mic – am vrut să fiu mai mare. Mai bătrân!

Probabil că asta e banal pe la 7-10-14 ani. Şi nu prea o mai spui cu toată gura pe la 35-40-45. Vorba aia: don’t speed up things, bătrâneţea vine oricum! (lol)

Dar povestea e-n felul următor: mă pasionează că îmbătrînesc! E un fenomen nou, necunoscut, pe care sunt fascinat să-l savurez… (Oricum, tabieturile mele „de moş” – trezitul foarte devreme dimineaţa -, apoi hachiţele şi lipsa de răbdare cu toate „junismele” care descoperă apa caldă mă vor fi pregătit serios pentru asta.)

O să zic o chestie care sună ciudat în context (contextul fiind acea youth culture de care vorbeam), dar eu sper să sune potrivit de polemic şi de provocator: e cool să îmbătrâneşti. Pe bune! (…)” Alex Leo Şerban

55 de ani de la naşterea lui als

als / retrovizoare. by pantacruel

Foto cu Alex Leo Şerban – cinemagia, facebook

09
/06
/17

Renumitul regizor, scenarist și producător austriac Ulrich Seidlvine la TIFFcu cel mai nou film al său.Safari va fi proiectat în prezența sa sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, și va fi urmat de o discuție despre film.

09
/06
/17

CINEPUB prezintă la TIFF Proiecția Specială Să mori rănit din dragoste de viață (regia: Mircea Veroiu), oferă Premiul Publicului în cadrul Zilelor Filmului Românesc și sprijină secțiunea Umbre-Scurtmetraje (Shadows Shorts) prin conceptul creativ al campaniei de promovare si producerea video-ului de promovare.

07
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT (22-26 iunie) găzduiește pentru cel de-al 8-lea an consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 și 10 ani. În mod similar edițiilor anterioare, proiecția filmelor va fi urmată de jocuri derivate din temele și personajele scurtmetrajelor proiectate.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

“Despre trup și suflet” / „On Body and Soul”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din acest an, va putea fi văzut în avanpremieră la TIFF miercuri, 7 iunie, de la ora 20,30, la Cinema Florin Piersic, în prezența actriței Alexandra Borbély. Filmul va fi reluat și vineri, 9 iunie, de la ora 21,45, la Cinema Victoria. Ambele proiecții sunt deja sold out, fiind astfel primul film din festival la care nu mai sunt bilete disponibile publicului la nici una dintre proiecții.

05
/06
/17

Marcel Iureș a primit Premiul de excelență la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Comediei Românești - festCO, în cadrul galei desfășurate duminică, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie. Trofeul și diploma i-au fost înmânate de George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie.

05
/06
/17

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la începutul anului pentru Ursul de Aur la Berlinale şi prezentat în premieră în România la TIFF-ul clujean, „The Party”, cel mai nou film scris şi regizat de cunoscuta cineastă britanică Sally Potter, este ca un espresso: scurt, savuros şi intens.

04
/06
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA TIFF: Spaţiu dedicat în cadrul TIFF realităţii virtuale (VR – Virtual Reality) şi cinema-ului interactiv, InfiniTIFF lansează o serie de întrebări despre natura şi limitele limbajului cinematografic şi schimbările estetice pe care le presupun aceste forme inovatoare şi experimentale.

03
/06
/17

CRONICĂ DE FILM Cu siguranţă unul din cele mai îndrăzneţe şi solicitante filme de la TIFF 2017, „Austerlitz”, al regizorului ucrainean Serghei Lozniţa, ridică o întrebare fundamentală: ce mai înseamnă memoria colectivă, în acest caz a Holocaustului, în epoca turismului în masă şi a selfie-urilor la fostele lagăre naziste?

02
/06
/17

Duminică, 4 iunie Centrul Cultural “Bucovina” din Suceava, în parteneriat cu Primăria comunei CIPRIAN PORUMBESCU va acorda titlul și însemnele de Cetățean de Onoare Domnului Vlad Rădescu. Cerermonia va avea loc - în chiar satul natal al marelui compozitor - la exact 45 de ani de la începutul filmărilor neuitatei pelicule “Ciprian Porumbescu”, în care Vlad Rădescu a debutat ca protagonist.

02
/06
/17

În fiecare an, Festivalul Internaţional de Film NexT îşi propune să descopere și să sprijine evoluţia tinerilor cineaști aflați la început de drum, voci importante pentru generația lor și pentru cinematograful de mâine, exponenți ai unei comunități create în cei deja unsprezece ani de festival.

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

01
/06
/17

"Poziţia copilului" este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la "Moromeţii" şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.