Adrian Pintea, la Majestic – Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatră
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-pintea-la-majestic-seducatorul-din-sevilla-si-oaspetele-de-piatra/

Luni, 20 octombrie 2014, la ora 11.00, în cadrul audiţiilor de la Clubul Ramada-Majestic din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 38-40), Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la o Evocare Adrian Pintea, prilej de a-l reasculta în spectacolul „Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră” de Tirso de Molina. Intrarea este liberă.

Un articol de Costin Tuchilă|17 octombrie 2014

Invitați: Marina Spalas, Leonard Popovici, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu. Prezintă: Costin Tuchilă. Revista Teatrală Radio a dedicat luna octombrie 2014 actorului Adrian Pintea (9 octombrie 1954–8 iunie 2007).

„Enigmatic și visător. Frenetic. Cel care în ultima vreme purta la gât crucea cu Iisus răstignit, recita dumnezeiește, cânta la chitară și compunea… Se mistuia cu fiecare rol și renăștea în iubirea pentru semeni. Citise multă literatură și scria enorm de frumos, fără să facă prea mult știut lucrul acesta.” (Annie Muscă, „Adrian Pintea” la rubrica „Remember”, Revista Teatrală Radio”, 9 octombrie 2014).

Spectacolul de luni, 20 octombrie, „Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatră” de Tirso de Molina, îl are în rolul lui Don Juan Tenorio pe Adrian Pintea, în regia lui Leonard Popovici. Traducere de Aurel Covaci. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă (Înregistrare difuzată în premieră în 19 ianuarie 2003).

La sfârșitul anului 2002 se materializa o mai veche intenție: aceea de a monta în premieră la Teatrul Național Radiofonic „faimoasa comedie” a maestrului Tirso de Molina, „Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră” („El burlador de Sevilla y convidado de piedra”), care a lansat în 1630 mitul lui Don Juan.adrian pintea

Realizatorii spectacolului radiofonic au dorit ca această versiune să păstreze farmecul enigmatic al celebrei piese, imaginarul baroc, amestecul de aventură, supranatural, burlesc, tragic, farsă de curte şi spirit popular, într-un cuvânt „comedie” în sensul dat de Lope de Vega termenului. Şi mai ales să păstreze intactă frumuseţea versurilor, acurateţea limbii în care Aurel Covaci l-a tradus pe „El burlador”, ritmul perfect, încântătoarele imagini poetice, jocurile de cuvinte, rimele inspirate.

Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatră

Distribuţia: Adrian Pintea (Don Juan Tenorio), Mircea Constantinescu (Catalinón, lacheul lui Don Juan), Constantin Codrescu (Don Diego Tenorio, tatăl lui Don Juan) Ion Chelaru (Regele Neapolelui), Mihai Dinvale (Ducele Octavio), Nicolae Pomoje (Don Pedro Tenorio), Mihai Niculescu (Marchizul de la Mota), Ion Pavlescu (Don Gonzalo de Ulloa), Traian Stănescu (Regele Castiliei), Anne Marie Ziegler (Doña Ana de Ulloa), Monica Mihăescu (Isabela, ducesă), Jeanine Stavarache (Tisbea, pescăriță), Bogdan Caragea (Gaseno, lucrător), Mihai Bisericanu (Batricio, lucrător), Eugen Cristea (Ripio, servitor), Silvia Codreanu (Aminta, țărancă).

În alte roluri: Patricia Prundea și Mihai Popovici. Redactor: Puşa Roth. Asistența tehnică: Florina Verdeş.

Regia de studio: Janina Dicu.

Producător: Costin Tuchilă.

Totul, în montajul expresiv şi modern al Luizei Mateescu (regia tehnică) și al Patriciei Prundea (regia muzicală), cu muzică live, compusă şi interpretată de Eugen Cristea.

„Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatră” de Tirso de Molina se va difuza duminică, 19 octombrie 2014, la ora 14.00, la Radio România Cultural.

Foto: Adrian Pintea – revistateatrala.radioromaniacultural.ro

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.