Alexandru Giugaru – memorabilul Trahanache
http://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-giugaru-memorabilul-trahanache/

Alexandru Giugaru, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi ai personajelor lui Caragiale, a murit pe 15 martie 1986. Filmele lui Jean Georgescu stau mărturie pentru talentul actorului.

Un articol de Monica Andrei|15 Martie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Giugaru,  unul dintre cei mai cunoscuți interpreți ai personajelor lui Caragiale, a murit pe 15 martie 1986. Filmele lui Jean Georgescu stau mărturie pentru talentul actorului.

Alexandru Giugaru (1897-1986) a fost interpretul multor personaje din opera caragialiană între 1940-1951. Distribuit de către regizorul Sică Alexandrescu care a montat integrala piseselor lui Caragiale, la Teatrul Naţional, alături de Radu Beligan, Elvira Godeanu, Grigore Vasiliu–Birlic, Niki Atanasiu şi alţii, marele actor a interpretat pe rând: Jupân Dumitrache („O noapte furtunoasă”), Zaharia Tranahanche („O scrisoare pierdută”), Pampon („D’ale Carnavalului”). Apoi, montările lui Sică Alexandrescu au fost înregistrate cu fidelitate pe peliculă, adică au devenit un fel de „teatru în conservă” (după cum spunea criticul Valerian Sava în „Istoria critică a filmului românesc contemporan”).

Alexandru Giugaru în rolul Trahanache cu „favuridele” albe, stufoase, cu zâmbetul bun, dulceag, este „venerabilul”, „părintele” urbei, unde face parte din tot felul de „comitete şi comiţii”. Cu sprâncenele lăsate, cu ochii holbaţi de-o lucire suspectă, nările dilatate şi buzele strânse, are o preocupare ascunsă şi uneori zâmbeşte satisfăcut. Se vede răbdarea de faţadă ce-i minează „prestanţa”, după cum remarcă Ion Cazaban în „Caragiale şi interpreţii săi”.

Giugaru (aşa cum scrie regizorul Sică Alexandrescu în ale sale memorii) „arată în Jupân Dumitrache un fel de candoare a imbecilităţii de care nu-ţi poate fi milă din pricina caracterului”.

Caragiale n-a scris pentru cinematograf. Nu şi-a închipuit vreodată că piesele lui, schiţele şi nuvelele vor deveni filme. Primele încercări literare ale lui I. L. Caragiale datează din 1873. La data când apărea cinematograful în România, dramaturgul avea publicată întreaga operă (în 1912 pleca în lumea celor drepţi).

În România apar primele filme de ficţiune în anul 1911, autori fiind Grigore Brezeanu şi Aristide Demetriade. Şi nu e ciudat că toate ecranizările după piese, schiţe şi momente au ieşit perfect fără a se simţi vreodată incompatibilitatea verbului caragialesc cu materia filmului? Unde este secretul? În scriitură !

„Cinematograful l-a descoperit pe Caragiale târziu” scrie Victor Iliu în cartea sa „Fascinaţia cinematografului”. Acelaşi regizor va scrie şi despre „O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu, că regizorul „a ştiut să folosească cu o fidelitate maximă, textul lui (Caragiale) original”.

„Caragiale povesteşte vizual”. Pe acest lucru se bazează regizorul de film Jean Georgescu, înainte de a se apuca să scrie scenariul pentru un film. Preia în mare parte distribuţia din spectacolele lui Sică Alexandrescu pentru ecran, numai că schimbă decorul.

Lui Alexandru Giugaru îi revine tot rolul Jupân Dumitrache, negustorul înstărit şi căpitan în „garda civică”, om cu „ambîţ”, care ţine morţiş la „onoarea de familist”, fără să-ţi dea seama că Veta, nevasta sa „ruşinoasă” e iubita omului său de încredere, gelosul şi impusivul tejghetar Chiriac. Uşor de înfuriat, e hotărât să aplice „amantului” o pedeapsă severă. În film, marele actor aduce toate datele personajului şi savoarea ce stârneşte comicul: ochii bulbucaţi de ciudă, faţa grăsună şi „favuridele” care devin podoaba preocupării zilnice.

Nu sunt destui bani pentru turnarea filmului, însă Ion Cantacuzino va face tot posibilul ca să-l ajute şi va povesti în amintirile sale cum s-a tras „primul tur de manivelă” în 1942, precum şi despre întregul proces pregătitor. Filmările au durat până în decembrie, ca apoi să se întrerupă datorită războiului, defectării unui aparat de filmare şi plecării lui Giugaru într-un turneu cu un spectacol de teatru; „ultimul tur de manivelă” s-a întâmplat în 1943. Premiera de gală a avut loc la Cinematograful Aro din capitală, la 22 martie 1943. Ce semn de adevărată sărbătoare, filmul a beneficiat şi de trei afişe color plus o broşură ce conţinea detalii din timpul filmărilor. După premieră, filmul nu are o soartă prea bună. Este interzis şi cenzurat. Abia în 1952, cu prilejul sărbătoririi centenarului I. L. Caragiale, a ajuns din nou în faţa publicului (dar câteva secvenţe erau tăiate).

„O noapte furtunoasă” a rămas în fruntea ecranizărilor caragialiene pentru că aduce pe ecran lumea boemă şi paşnică din vremea când Bucureştiul era un Mic Paris, felii de viaţă din mahalaua bucureşteană, clasa de mijloc a societăţii.

Feliile de realitate din piesa lui Caragiale aduc pe ecran atmosfera cu parfum de epocă de sfârşit de veac bucureştean. Oltea Vasilescu în „Lanterna cu amintiri” descrie plastic locul unde scenograful a ales să se petreacă acţiunea. „Mahalaua bucureşteană e un sat ceva mai răsărit, cu case îngropate în verdeaţă şi laviţă la poartă, cu zarzavaturi, cai, găini, raţe, câini, îşi făceau resimţită prezenţa pe faimosul maidan al lui Bursuc cocoşi triumfători în zorii zilei. Interiorul locuinţei lui Jupân Dumitrache şi grădina Union – unde mergeau să-l asculte pe I.D. Ionescu – constituie ambianţe orăşeneşti certe.” Îmbrăcate elegant, după moda pariziană, Veta, Rică şi Ziţa se mişcă dezinvolt în cadrul scenografic amintit. Nu lipsesc peripeţiile urmăririi lui Rică Venturiano de către Jupân Dumitrache. Şi, aşa cum scrie Valentin Silvestru în „Elemente de caragiologie”, noaptea caragialiană devine pe ecran cu adevărat „neliniştită, tumultuoasă, bântuită de spaime reci şi vedenii hazlii, un teritoriu al aşteptării anxioase şi mistificării enorme”.

„Regret că n-am făcut o integrală Caragiale” – va scrie regizorul Jean Georgescu peste ani –„mai ales că aveam cu cine. O generaţie nemaipomenită de actori. N-am reuşit să fac o scenă cu Ziţa venind acasă în tramcar. N-am avut parte niciodată să filmez un tramvai cu cai, deşi am vrut, dădea mai multă culoare de epocă”.

Foto Alexandru Giugaru: cinemagia

 

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal. Astăzi de împlinesc 54 de ani de când Maria Tănase, una dintre cele mai mari voci ale muzicii romanesti, nu se mai află printre noi.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

În 2017, se împlinesc 10 ani de când a murit Adrian Pintea pe un pat de spital, suferind de ciroză, la doar 53 de ani. Era vârsta când ar fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

Page 1 of 2312345...1020...Last »