Casa Artelor, în circuitul cultural bucureştean
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-artelor-in-circuitul-cultural-bucurestean/

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

Un articol de |1 octombrie 2012

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti.

În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică.

Casa Artelor a găzduit, totodată, şi vernisajul unei expoziţii de artă modernă semnate de şapte artişti plastici români – Misha Diaconu, Mihai Ungureanu, Bogdan Hojbotă, Adela Bonaţ, Arthur Bota, Genţiana Bota şi Aniela Ovadiuc, în timp ce în sala Constantin Brâncuşi putea fi admirată o expoziţie cu fotografii din timpul „naşterii” clădirii.

Cu această ocazie, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a afirmat că spaţiul este destinat culturii şi tuturor copiilor şi tinerilor care doresc să înveţe.

El i-a invitat totodată şi pe artişti să vină să-şi prezinte proiectele în spaţiile special amenajate în cadrul „templului culturii” din sectorul 3.

„Această clădire trebuie să fie un templu al culturii. Un templu al culturii de toate felurile. Vreau (…) ca toţi copiii din sectorul 3 şi nu numai să beneficieze de această enormă oportunitate. (…) Vreau să promovăm cultura. Se vorbeşte foarte mult de criza economică şi se vorbeşte prea puţin de criza culturală. Niciodată bunăstarea economică nu poate exista fără o bună stare culturală. Haideţi să mergem şi să stăm bine pe ambele zone, atât economic cât, mai ales, cultural”, a afirmat Robert Negoiţă, duminică, la deschiderea Casei Artelor.

La inaugurare au fost prezenţi, printre alţii, actorii Radu Gheorghe, Tora Vasilescu, Adrian Titieni, Gelu Niţu, Anca Sigartău, Magda Catone, Paul Chiribuţă, Ana Ciontea, George Ivaşcu şi Alice Barb, cea care a realizat de altfel regia şi scenografia evenimentului.

Casa Artelor este situată în str. Gheorghe Petraşcu nr. 49 şi este construită pe o suprafaţă de 1.565 metri pătraţi. Dispune de un număr impresionant de spaţii cu multiple funcţionalităţi precum: două amfiteatre în aer liber cu o capacitate de 200 de locuri fiecare, o sală de concerte de 192 locuri unde pot avea loc şi spectacole de dans, de teatru, dar şi conferinţe, o sală dedicată artelor plastice, două săli de coregrafie, 35 de săli de studiu pentru instrumentele muzicale, două săli pentru ansambluri instrumentale şi corale, o sala pentru concerte camerale şi un studio de înregistrări.

 

Sursa: Agerpres

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".