Ethan Hawke: „Filmele lui Cristian Mungiu sunt excepţionale“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ethan-hawke-filmele-lui-cristian-mungiu-sunt-exceptionale/

Actorul Ethan Hawke a declarat, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti miercuri, care a precedat Gala Ovidiu Ro, că filmul în care joacă „Before Midnight“ are, cu ocazia acestui eveniment, cea dintâi premieră la care protagoniştii nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre o cauză socială. El a mai spus că a văzut cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri“, la New York şi că „filmele lui Cristian sunt excepţionale“.

Un articol de Corina Vladov|27 iunie 2013

Actorul Ethan Hawke a declarat, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti miercuri, care a precedat Gala Ovidiu Ro, că filmul în care joacă „Before Midnight“ are, cu ocazia acestui eveniment, cea dintâi premieră la care protagoniştii nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre o cauză socială. El a mai spus că a văzut cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri“, la New York şi că „filmele lui Cristian sunt excepţionale“.

Actorul Ethan Hawke a fost prezent la Gala Ovidiu Ro „Before it’s too late“, alături de regizorul Richard Linklater, pentru a strânge fonduri în beneficiul programului „Fiecare copil în grădiniţă“, care a fost iniţiat de mama sa, Leslie Hawke, alături de Maria Gheorghiu. Evenimentul a avut loc la Palatul Copiilor din Capitală şi a inclus proiecţia în premieră în România a filmului „Before Midnight“, în care joacă actorul.

Citiţi şi: Câştigă două invitaţii la filmul „The Purge. Noaptea judecăţii“, cu Ethan Hawke!

Vorbind despre importanţa educaţiei timpurii, Ethan Hawke a făcut apel şi la un aspect delicat din viaţa sa personală. „Fiica mea cea mare este dislexică. Noi am cheltuit o grămadă de bani pentru a o ajuta să treacă peste această problemă. Dacă era dintr-o familie săracă, toată lumea ar fi crezut că este proastă“, a spus Ethan Hawke, citat de Mediafax.

Acesta a mărturisit că a aflat de problemele sociale din România prin intermediul mamei sale. „Când am fost prima dată în România, mama lucra la Bacău. (…) E o cultură pe care nu o ştiam, dar prin mama am avut acces la ea“, a adăugat actorul, care a mai vorbit şi despre Cristian Mungiu.

„Filmele lui Cristian sunt excepţionale şi au avut parte de atenţie la nivel mondial“, a spus el. „Am auzit că el (Cristian Mungiu, n.r.) susţine proiectul mamei şi am zis că trebuie să fie un tip minunat“, a spus acesta, referindu-se la faptul că, în câteva rânduri, a menţionat că şi-a dorit să lucreze cu regizorul român.

Leslie Hawke: „Nu ştiam de Dracula“

Mama actorului, Leslie Hawke, a vorbit despre începuturile sale în România. Ea a spus că a cunoscut această ţară când a făcut parte din Peace Corps. „Nu ştiam nici că România este în Europa de Est, dar nu ştiam nici de Dracula“, a spus Leslie Hawke, care a povestit că, la 48 de ani, a decis să se mute într-o ţară complet străină, pentru o cauză socială.

„Nu ştiam nici că există copii în spatele unor clădiri de termopane, care cerşesc şi nimeni nu le dă atenţie“, a spus aceasta.

Glumind, Ethan Hawke a spus că a venit în România deoarece mama lui l-a ameninţat că nu o să le mai facă daruri de Crăciun copiilor săi. „Am ştiut mereu că mama e o persoană cu convingeri puternice“, a spus actorul, adăugând că mama sa şi Maria Gheorghiu sunt „ca Lennon şi McCartney“.

„O încurajez pe mama să scrie o carte despre experienţa sa de american în România“, a spus actorul. „Fără o educaţie preşcolară, copiii săraci nu pot recupera decalajul dintre ei şi ceilalţi copii. Dacă nu investim în educaţia lor, vor sfârşi prin a fi o povară pentru întreaga societate“, a declarat preşedintele Ovidiu Ro, Leslie Hawke.

Asociaţia mai trebuie să strângă 140.000 de euro pentru finanţarea programului „Fiecare copil în grădiniţă“ în anul şcolar 2013 – 2014. Obiectivul pe termen lung al Asociaţiei Ovidiu Ro este să transforme programul pentru ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de o educaţie timpurie de calitate şi să aibă astfel şansa de a deveni un membru activ al societăţii.

Pe lista de invitaţi ai Galei Ovidiu Ro s-au numărat Andreea Esca, Andreea Raicu, Horia Brenciu, Cristian Mungiu şi Călin Netzer.

30
/11
/17

A 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiție a UNATC 'I.L.Caragiale' și a României, va debuta pe 5 decembrie, la Sala ATELIER din cadrul UNATC București, str. Matei Voievod 75-77.

30
/11
/17

CRONICA de FILM - lungmetrajul Rodin, în regia lui Jacques Doillon.  Ediția din acest an a Festivalului Filmului Francez s-a încheiat cu lungmetrajul Rodin, în regia lui Jacques Doillon. Probă de maturitate a celei de a 21-a ediții a Festivalului, dar mai ales a școlii de film francez, Rodin aduce un omagiu legendarului sculptor de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani.

29
/11
/17

ANALIZĂ O privire, chiar şi sumară, asupra filmelor româneşti lansate în cinematografe în 2017 permite o constatare tristă şi îngrijorătoare: nu există niciun personaj principal feminin.

29
/11
/17

După „Gloria”, un film cu care a câștigat numeroase premii, Sebastían Lelio revine cu „O femeie fantastică”, un film care spune povestea unei persoane transexuale, o poveste mai aproape de realitatea contemporană decât oricare alta de pe marile ecrane. „O femeie fantastică” va ajunge în cinematografele din România începând cu 8 decembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

28
/11
/17

Celebrul prezentator TV Virgil Ianţu s-a transformat total la indicaţiile regizorului Iura Luncaşu şi a renuntat aproape complet la podoaba capilară, acceptând şi un machiaj generos, care l-a îmbătrânit cu cel puţin 20 de ani, totul numai pentru rolul său din comedia ,,Ghinionistul”, care va avea premiera pe marile ecrane din 8 decembrie.

27
/11
/17

Zilele trecute s-au împlinit 75 de ani de la apariția pe marile ecrane a filmului ''Casablanca''. Pelicula, o poveste atemporală despre dragoste, pierdere și răscumpărare, pe fondul luptei împotriva naziștilor, este considerată adesea cea mai marcantă producție cinematografică realizată vreodată.

26
/11
/17

Stela Popescu a vorbit despre: părinții ei, primii pași in teatru, drumul spre succes, experiența comunismului, omul din afara scenei, experiența libertății și atitudinea față de viață, în cartea „Stela Popescu” de Rhea Cristina.

25
/11
/17

Țin minte exact ziua în care mi-am dat seama că nu am văzut-o niciodată pe Stela Popescu. M-a surprins foarte tare această constatare, fiindcă trăiam convins că o știu dintotdeauna. Poți cunoaște un om pe care nu l-ai văzut niciodată?

24
/11
/17

Making Waves: New Romanian Cinema, cel mai longeviv și important eveniment dedicat promovării filmului românesc peste Ocean, revine în New York pentru cea de-a 12-a ediție, în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie.

23
/11
/17

Lumea artistică este în stare de șoc după moartea subita a actriței Stela Popescu. "A fost ca o soră pentru mine, o prietenă extraordinară. Era bună, generoasă, nu putea spune NU nimănui", a declarat actorul Florin Piersic, la aflarea veștii că Stela Popescu s-a stins din viață.

23
/11
/17

Actrița Stela Popescu a fost găsita fără suflare, joi după-amiază, în locuința sa, echipajul SMURD sosit la fața locului constatând decesul. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale României, ar fi împlinit luna viitoare 82 de ani. De-a lungul celor peste 60 de ani de carieră, a jucat în peste 30 de filme si in sute de piese de teatru.