Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru
http://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-vasiliu-birlic-o-declaratie-de-dragoste-pentru-teatru/

„Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant.

Un articol de |19 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 56 de ani, în revista Teatrul.

„Nu mai ţin minte care actor francez (mi se pare că Sacha Guitry) a spus odată, la începutul unei stagiuni: „Le printemps c’est le commencement de la vie; l’automne c’est plus que ça; c’est le commencement du Théâtre… (Primăvara e începutul vieţii; toamna e mai mult decît atît; e începutul Teatrului.)

Pe vremea când am citit această butadă, eram încă foarte tînăr (ţin foarte mult la acest „foarte”), atît de tînăr, încît n-am înţeles aproape nimic din paradoxul umoristului francez. Trăiam în afară de anotimpuri, puţin îmi păsa cînd începe viaţa şi cînd sfîrşeşte teatrul.

Stabilisem de mult cîteva ecuaţii — să-i zicem existenţiale — între viaţa mea (ţin mult la acest posesiv) şi teatru ; între teatrul meu şi viaţă. Că era primăvară, copaci în floare, dragoste peste tot, ce conta; eu jucam. Că era toamnă, plecau cocorii, începeau vînturile să bată şi frunzele să cadă, puţin îmi păsa; eu începeam să joc. Şi în felul acesta s-au perindat multe şi splendide anotimpuri, am simţit cum mi se topesc superlativele (nu mai eram „foarte”), cum tot mai rar şi mai prudent spun „eu” sau „al meu”.

Şi, într-o zi, am înteles că nu fără rost „mon vieux Sacha” insinua că atunci cînd viaţa, care a început primăvara, se pregăteşte pentru odihna sub pămînt, teatrul îi ia flacăra din mînă şi, proaspăt ca un efeb antic, o trece peste frigul iernii, peste criza ploilor de primăvară, şi o duce pînă cînd ecloziunea vieţii în vară o face să merite o clipă de odihnă.

Citiţi şi: Foto/Video EXCLUSIV Mari actori în „Bădăranii“, la Teatrul Metropolis

De aceea, la această frumoasă oră a începuturilor autumnale, eu, actorul şi „bătrînul” din mine (n-am spus „actorul bătrîn”!), mă închin în faţa acestui splendid eveniment — începutul unei stagiuni de teatru — prin care esenţa nobilă a vieţii, vibraţia şi curajul tinereţii, înţelepciunea florii trecute în fruct, a frunzei smulse de vînt îşi trec prerogativele şi esenţele în mîinile fine şi expresive ale artei.

Seminţele au coborît sub pămînt şi aşteaptă; subpămîntul scenei noastre (ateliere, croitorii, săli obscure în care se repetă luminoasele replici) va răzbate curînd în aplauzele de aur ale premierelor. Va începe primăvara artei, în toamna roadelor obosite.

grigore vasiliu birlic

Grigore Vasiliu Birlic (1905-1970)

Eterna primăvară, în care cu toţii întinerim, în care cu toţii iubim, din care nici unul din noi n-are voie să lipsească. Tragă-se cortinele, aprindă-se luceferii reflectoarelor; să sune cuvîntul, să tremure inima ! Răsucească-se-n vraja scenei floarea talentelor; crească în soarele entuziasmului fructul nemuritor al adevărului!

Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi. E banchetul victoriilor voastre, banchetul secerişului, banchetul succeselor în muncă, banchetul prin care arta vă pune la picioare roadele sublime ale vieţii.

Nu-mi plac rapoartele de activitate şi saluturile convenţionale; sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent. De aceea, declar că nu pot decît sentimental să inaugurez o stagiune teatrală. Altfel, mă intimidez, aşa cum mă intimidez de fiecare dată cînd trebuie să vorbesc în altă parte decît pe scenă. Acum însă, mi-e inima plină şi gîndul luminos ca mersul unei vestale.

Un vînt de pace adie în lume şi viaţa devine din ce în ce mai frumoasă. Copiii cresc (şi cresc frumos !), şi în ţara de unde vine lumina, această tinereţe serbează 40 de ani. Pentru noi, Victoria socialismului într-o ţară vecină şi prietenă înseamnă Victoria definitivă a artei.

Patruzeci de ani nu mai înseamnă o stafie ce umblă prin Europa; ci înseamnă o realitate, în faţa căreia trebuie să tremure toate stafiile. Cuvîntul prietenie, în această zodie a istoriei, pentru poporul nostru înseamnă cea mai categorică garanţie a propriilor idealuri. Iar pentru noi, servitori credincioşi ai artei, acest cuvînt e sinonim cu toate cuvintele frumoase pe care le putem rosti, cu toate speranţele mari, pe care le putem realiza, cu lupta împotriva amintirilor urîte pe care ne străduim să le putem îngropa.

De aceea, permiteţi-mi, iubiţi colegi de breaslă, autori, actori şi regizori, mecanicieni, cortinieri şi peruchieri, toţi cei care serviţi răsfăţata (deşi tînăra) noastră Thalie, să vă urez an bun şi recolte bogate. Ogoarele au fost mănoase, cerul milos; semnele vremii sînt bune, şi noi harnici.

Nu aveţi nici un motiv să vă îndoiţi că toamna pentru noi înseamnă a doua primăvară. Iată, eu, spre exemplu, de cîţiva ani încoace am obiceiul să schimb ultimul cuvînt dintr-un vers elegiac pe care-l cunoaştem cu toţii, vers care, pe vremea cînd eram „foarte”, mă emoţiona pînă la lacrimi.

Cu toate tâmplele mele aproape cărunte şi foile din calendar smulse de mîna necruţătoare a vieţii, eu, alături de voi, îl spun astăzi în felul următor:

Sosesc cocoarele, sosesc

De după deal de ţintirim

Şi anii trec, copiii cresc

Şi noi… ÎNTINERIM“ – Grigore Vasiliu Birlic.

Citiţi şi: Liviu Ciulei, despre câteva măşti ale actorilor

 

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto cu Grigore Vasiliu Birlic – cinemagia

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 1 of 2112345...1020...Last »