Halep – Şarapova, finala de la Roland Garros, se vede la cinematograful din Herăstrău
https://www.ziarulmetropolis.ro/halep-sarapova-finala-de-la-roland-garros-se-vede-la-cinematograful-din-herastrau/

Finala feminină a turneului de tenis Roland Garros, în care se vor întâlni, sâmbătă după-amiază, românca Simona Halep şi rusoaica Maria Şarapova, va putea fi urmărită în direct la Bucureşti, gratuit, pe ecranul cinematografului în aer liber din parcul Herăstrău.

Un articol de Petre Ivan|7 iunie 2014

Astăzi, începand cu ora 16.00, in cadrul CineParK, toţi bucureştenii vor putea urmări pe un ecran de mari dimensiuni meciul anului, finala de la Roland Garros, Simona Halep – Maria Şarapova.

Accesul la cinematograful CineParK – amenajat în Herăstrău de Primăria Capitalei, prin CreArt – se face prin intrarea Charles de Gaulle. Ecranul pe care va putea fi văzută finala are 20 de metri pătraţi, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Nu a pierdut nici un set până acum!

Doi mari campioni, Gheorghe Hagi şi Simona Halep.

Doi mari campioni, Gheorghe Hagi şi Simona Halep.

Simona Halep nu a pierdut nici măcar un singur set la această ediţie a turneului de la Paris. În ultimii 15 ani, doar două jucătoare au ajuns în finală fără să piardă set, Justine Henin şi Venus Williams. Doar belgianca a reuşit să se şi impună, chiar de două ori, în 2006 şi în 2007.

Înainte de meci, jucătoarea noastră a dezvăluit că este dispusă la multe sacrificii împotriva rusoaicei care la 17 ani cîştiga Wimbledonul: „Chiar dacă până acum nu am pierdut nici un set, sunt gata să stau cât e nevoie pe teren. Şi 3, şi 4 ore, nu contează. Este şansa mea”.

AFP: Halep reprezintă viitorul tenisului feminin

Agenţia de presă AFP a notat în avancronica finalei „Halep, care dispută prima sa finală de Grand Slam, este o nou venită şi reprezintă la 22 de ani viitorul tenisului feminin. Traiectoria sa fulgerătoare i-a consolidat reputaţia.

În decurs de un an, jucătoarea din Constanţa, la malul Mării Negre, a reuşit o mare urcare în clasament, trecând de la locul 64 la locul 4. Indiferent de rezultatul finalei, ea va ocupa locul trei în topul WTA”.

Foto cu Simona Halep şi Gheorghe Hagi – facebook

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.