Jean Constantin, un geniu al teatrului de revistă
http://www.ziarulmetropolis.ro/jean-constantin-un-geniu-al-teatrului-de-revista/

Jean Constantin n-a urmat o şcoală de actorie. Dar, exploatând comicul de situaţie cultivat în şcoala cupletului revuistic, apelând la umorul verbal şi la efectele unei dicţii particulare, artistul a avut succes. La 83 de ani, când a murit, avea o popularitate uriaşă, ce-l menţinea pe „creasta valului”.

Un articol de Monica Andrei|26 Mai 2014

Jean Constantin a înfiinţat un teatru de păpuşi la Constanţa; a iubit blondele; despre brunete, spunea că-i seamănă. Timp de 30 de ani, a fost actorul Teatrului “Fantasio” din Constanţa (1957-1985), unde a jucat în 39 de premiere, în diverse regii (Ion Drăgan, Constantin Dinischiotu, Ion Maximilian, Nicuşor Constantin). În televiziune, a colaborat cu regizorii Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneţ.

De-a lungul timpului, a apărut în spectacole de divertisment și în show-uri de televiziune. Cu rolul Tache Măslineanu din spectacolul cu piesa “Săracu Gică”, a ajuns la 1400 de reprezentaţii. Jean Badea, secretar literar, i-a dedicat o carte intitulată „Omul care aduce… hazul”.

Jean Constantin, pe numele real Constantin Cornel Jean (21 august 1927 – 26 mai 2010,) s-a născut la Techirghiol şi a trăit în medii sociale unde gestul obscen şi verbul spurcat lustruiau blazonul golanului din buza portului constănţean.

La 17 ani, şi-a început activitatea artistică la Bumbeşti-Livezeni. „Tatăl meu a fost arhitect. Cred că natura m-a înzestrat pentru a face omul să râdă. Louis de Funes îmi place la nebunie. Şi Gassman. Mi-am început activitatea artistică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1952. Eram angajat al Consiliului sindical al şantierului. Controlam brigăzile artistice. Pe urmă m-am transferat la I.M.U Medgidia. Aici am luat cîteva premii, cu brigada; în 1954, am fost laureat pe ţară pentru marinarul din opereta «Vânt de libertate». Nu eram profesionist.”

Urmează cursurile Şcolii de Normatori pe Canalul Dunăre Marea Neagră şi se angajează la I.M.U Medgidia, unde a fost şef serviciu Salarizare. Şi aici cântă în brigada artistică.

„Brigadier. Sunt dintre cei veterani. Am fost tehnicianul brigăzii a III-a, Constanţa – sectorul Dineş. Am mulţi prieteni de atunci. Făceam cuplete, monologuri şi le interpretam cu încă doi colegi: Cîrneci Constantin şi Nestor Alexandru. Ei nu s-au făcut actori, erau oameni serioşi. Acum unu-i tapiţer şi celălalt toboşar. Râdeau toţi la cupletele mele şi pe şantier, şi în armată. Nu m-am gândit să mă fac actor. Când spunem: A ruginit frunza din vii/ Şi ţinta mea a ruginit/ Pustii sunt holde şi câmpii/ Şi ţintele ce le-a ochit. Ce mai râdeau comandanţii!… Mă ajuta la texte şi Iulian Mihu.”

Jovial, grăbit, cu o expresie a feţei de o extraordinară mobilitate şi o stranie strălucire în ochi, Jean Constantin ştia să provoace râsul printr-un comic înnăscut.

Pe platourile de filmare şi pe scenă n-a eşuat în bufonade. Bunul simţ nu l-a părăsit niciodată. Refuza des interviurile și şedinţele foto pentru că îşi proteja viaţa de familie, intimitatea, sau – dacă o făcea – se întâmpla în exclusivitate.

Era abonat la Revista „Cinema”, unde citea des cronicile despre filmele în care a jucat. „Viaţa e altceva. Fug de publicitatea făcută cu toptanul. Nici popularitatea nu-mi place. Când îmi las maşina, găsesc lumea adunată grămadă la parcare.”

Deşi n-a avut copii, i-a iubit foarte mult; i-a plăcut să-i facă să râdă, să-i vadă cum se joacă; pentru ei a înfiinţat un teatru de păpuşi în Constanţa. Avea dexteritatea necesară unui actor-păpuşar, despre care mărturisea: „Mânuiesc păpuşile nemaipomenit. Nu se poate mai mare bucurie decât să auzi o sală întreagă de copii râzând. M-am străduit să distrez lumea. Mă simt bine când râde toată sala. Publicul care reacţionează la replică, în sală, acela e publicul în care cred…”

Jean Constantin – rolurile din film

A avut roluri în 63 de filme. Juca din instinct. De cele mai multe ori, improviza. Mulți scenarişti au scris roluri special pentru el.

● „Mi-am câştigat popularitatea datorită filmelor. În filme nu m-a dublat nimeni niciodată. Am sărit de pe cal, de pe vapor…. Pe mine nu m-a lansat televiziunea, ca pe alţi colegi. Am apărut la televizor de câteva ori… «Procesul alb», «Haiducii», «B.D.-urile» (Brigada Diverse), «Explozia», «Gloria nu cântă», «Revanşa…», filmele lui Sergiu Nicolaescu…. în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani și Dem Rădulescu.”

● „«Procesul alb» a fost primul meu film. Criticii de film spuneau «extraordinarul Jean Constantin», lucru care mi-a mers la inimă. Când mă bătea Toma Caragiu în «Procesul alb», în secvenţa de la Poliţie… am simţit-o. Bătaia s-a filmat pe viu, cu un aparat silenţios. Operatorul îi spusese lui Toma că trebuie «să se simtă palma» pe faţa mea. Eram în gros plan. Jucam cu un actor atât de mare!”

● „Cu Iulian Mihu, regizorul, m-am găsit la un regiment de grănicieri unde am făcut amândoi armata. Eram vreo şapte pentru rol. La probele de pe Podul Basarab, pe Calea Griviţei, au spus că am autenticitate. Şi am reuşit!”

● „Sunt roluri pe care le-am refuzat pentru că nu m-am simţit în largul meu. Rolul din Reconstituirea pe care l-a făcut Ernest Maftei, l-am refuzat pentru că mi-am dat seama că acolo nu trebuia să se râdă. Când rula un film la cinema unde jucam eu, nici nu dam pe acolo. Am o jenă.” (Almanah Cinema, 1983)

În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul “Nemuritorii”, apoi în Revanșa (1978). Serialul “Toate pânzele sus” (1976), în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail, iar popularitatea sa este în creştere. Un an mai târziu, joacă în comedia „Nea Mărin miliardar”.

jean-constantin-672095l-poza

În rolul Ismail, din „Toate pânzele sus”

În anii 1980 și 1990, Jean Constantin este prezent într-un număr mai mic de producții, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de șapte ani, revine pe platourile de filmare cu rolul „nea Florică” din lungmetrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006).

Ultimele sale filme – “Supraviețuitorul” (2008) și “Poker” (2010) – au fost regizate de vechiul său colaborator , regizorul Sergiu Nicolaescu. Actorul a jucat și în serialul “Regina”, difuzat de postul Acasă TV.

În 2004, Jean Constantin a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – “Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

În 2006, a primit Diplomă de excelență pentru rolul din filmul “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”.

Foto Jean Constantin: cinemagia

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »