Leviathan. Metaforă și votcă
https://www.ziarulmetropolis.ro/leviathan-metafora-si-votca/

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghinţev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreţionară şi impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-şi avea propria vină pentru lumea decăzută şi damnată în care trăiesc.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2014

Recenzat elogios de cronicarii (mai tradiționaliști) de la revista Positif, dar expulzat aproape la index de rivalii (mai snobi) de la Cahiers du Cinema, „Leviathan”, al patrulea lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev, are „dezavantajul” apelului la metaforă, figură de stil respinsă ca desuetă și privită de sus de numeroși cineaști și critici ai momentului.

Zviaghințev își asumă continuitatea cu o anumită tradiție a cinematografiei ruse, dar se inspiră și din modernitatea filmică vest-europeană. Comparația cu Andrei Tarkovski, care s-a făcut în special la primele sale două filme, „The Return” (2003) și „The Banishment” (2007), este parțial justificată, dar inoperabilă. Nimeni, nici măcar Aleksandr Sokurov, cel apropiat în tinerețe de clasicul rus, care i-a apreciat filmele, nu a atins poezia sentimentelor din opera tarkovskiană.

Zviaghințev moștenește totuși înclinația spre temele mari, cu greutate, dar și spre un cinema al metaforelor pe care le folosește – așa cum arată „Leviathan” și „Elena” (2011), precedentul său film – inclusiv pentru a radiografia cu o privire acidă societatea rusă.

Poate cel mai vizibil racord cu perioada postbelică a cinematografiei europene este cel cu stilul lui Michelangelo Antonioni de la trilogia incomunicabilității. Legătură evidentă în special prin câteva încadraturi cu personaje singure filmate din spate și proiectate direct pe fundalul unui cer compleșitor, pentru a exprima înstrăinarea.

Primul strat care a atras imediat atenția presei în legătură cu „Leviathan”, încă de la Festivalul de la Cannes, unde filmul a obținut premiul pentru scenariu (scris de regizor împreună cu Oleg Neghin), este critica la adresa unui sistem corupt și abuziv care îl are în frunte pe Vladimir Putin. Zviaghințev nu a negat existența unei astfel de intenții, dar a insistat că filmul său este mult mai mult de atât.

Povestea, inspirată de altfel dintr-un caz real, dar din SUA, permite lejer o astfel de interpretare. Undeva pe coasta Mării Barents, în apropierea unui orășel, locuiește Kolia, un mecanic cu o soție frumoasă și cu un băiat dintr-o altă căsătorie. Pentru că primarul (care are pe peretele din birou un tablou cu liderul de la Kremlin) a pus ochii pe proprietatea sa, pe care încearcă s-o obțină, literalmente, cu orice preț, Kolia primește ajutorul unui prieten, avocat experimentat de la Moscova.

Pornind de la această premisă narativă, pe care, până la final, o dezvoltă în mai multe direcții, Zviaghințev păstrează câteva din temele din „The Return” – în principal legătura tată-fiu – și din „The Banishment” – în special testarea încrederii dintr-un cuplu -, completate de interesul pentru un prezent social-politic încercat odată cu „Elena”, film de o vigoare de tragedie antică la rândul său trecută prea ușor cu vederea.

Trama este, la fel ca în celelalte filme ale sale, una tragică, amestecând drama intimă cu perspectiva asupra unei societăți în declin. Însă rusul își ornează de această dată stilul cu elemente de bufonerie și patetism (atunci când personajele își exhibă dependența de votcă) și satiră directă (la adresa reprezentanților puterii, indiferent dacă numele ei este justiție, administrație sau biserică). Și, la fel ca turcul Nuri Bilge Ceylan în „Winter Sleep”, Zviaghințev reușește să adauge o dimensiune mitologică, sugerată în primul rând prin peisajele spectaculoase, surprinse în cadre largi menite să transmită o anumită grandoare.

„Leviathan” nu este un film realist, și de aceea personajele sunt mai curând încadrabile unor tipologii ușor de recunoscut (și de criticat). Este una din mărcile de auteur ale lui Zviaghințev, care nu și-a temperat niciodată gustul pentru parabolă (în această cheie trebuie citite multe din dialogurile explicite despre credință, morală sau politică).

Noul său film este de asemenea o alegorie. Una despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria parte de vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc. Din această perspectivă, Zviaghințev este un moralist, unul care lasă însă deschisă posibilitatea salvării (pusă pe umerii copiilor), odată ce efectele trecerii Leviatanului se vor fi estompat.

„Leviathan” a fost prezentat recent la Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” și mai poate fi văzut sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 22.45, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul unei proiecții speciale.

INFO

Leviathan, Rusia , 2014

Regie:  Andrei Zviaghințev

Distribuţie: Elena Lyadova, Vladimir Vdovichenkov, Aleksey Serebryakov

Rating: ●●●●○

Foto din Leviathan – capturi film

 

21
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Foarte puţine filme din acest an au energia pe care o degajă „120 de bătăi pe minut” („120 battements par minute”), al treilea lungmetraj al regizorului francez Robin Campillo, laureat cu Grand Prix şi Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de la Cannes.

19
/11
/17

Cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, care are titlul de lucru „#9”, va fi produs de Sony Pictures , informează The Hollywood Reporter. Tot ce se știe pana acum este că noul film al lui Tarantino (Plasat la finalul anilor 1960 - începutul anilor 1970, în Los Angeles) va beneficia de o distribuţie remarcabilă.

17
/11
/17

Cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume, vor putea fi văzute în cadrul festivalului CinePOLSKA, de vineri până duminică și la sfârșitul săptămânii viitoare, la Cinematograful ''Elvira Popescu'' din Capitală.

17
/11
/17

“Nu există lucru simplu. Simplu înseamnă dificil.” - Martin Scorsese. Cineast, cinefil, om de cinema, considerat alături de Steven Spielberg, liderul generației de regizori americani lansați la începutul anilor '70, Martin Scorsese împlinește, astăzi, 75 de ani!

15
/11
/17

Intră din 17 noiembrie în cinematografe „Tărâmul binecuvântat” / „God's Own Country”, un film cu 11 nominalizări la British Independent Film Awards, cele mai importante premii din industria independentă de film din Marea Britanie. Regizat de Francis Lee, filmul este considerat de publicul și de presa internațională unul dintre succesele cinematografice ale lui 2017.

14
/11
/17

CRONICĂ DE FILM La 30 de ani de la istoricul eveniment, Liviu Tofan, fost jurnalist la Radio Europa Liberă, reconstituie într-un documentar de televiziune revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987, unul din cele mai importante și emoționante gesturi de demnitate colectivă din istoria recentă a României.

13
/11
/17

Vineri, 17 noiembrie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 17-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, FAUST XX (1966), o comedie SF purtând semnătura inconfundabilă a lui Ion Popescu Gopo.

13
/11
/17

Pe scurt, despre câteva filme româneşti din a doua jumătate a anului: „Breaking News”, „Capace”, „Aniversarea”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, „Mariţa”. Şi, bineînţeles, neuitatul, în cel mai rău sens cu putinţă, „Octav”.

13
/11
/17

Sute de persoane au mărșăluit duminică la Hollywood în sprijinul victimelor hărțuirii și agresiunilor sexuale - inspirate de campania #MeToo de pe rețelele de socializare. Marșul a avut loc pe fondul unui val de acuzații privind hărțuirile sexuale și violurile care vizează mai multe persoane publice, după dezvăluirile cu privire la producătorul hollywoodian Harvey Weinstein.