Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?
http://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-ce-nu-incep-spectacolele-teatrelor-la-timp/

„Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 Decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen. Iată la ce concluzii au ajuns atunci.

„Ne-am pus de multe ori această întrebare elementară. Pentru ce un spectacol anunţat la ora opt trebuie să înceapă la opt şi zece sau la şi un sfert. A devenit chiar o «tradiţie» să se înceapă cu zece minute după ora anunţată. Se lasă un timp de respiraţie pentru publicul care şi-a propus să fie «foarte punctual», adică, soseşte la opt fix la teatru. Şi atunci, mai trebuie garderobă, traversarea holului, aşezarea pe locuri, cumpărarea unui program, etc…

Dacă te duci la gară şi trenul pleacă la opt iar tu, călător, ai venit la opt şi un minut, rămîi pe peron. Spectacolul de teatru care are sarcină să educe publicul, ar fi bine să-l înveţe şi cu punctualitatea. Mai ales că, în toate ocaziile muncilor noastre cotidiene, «sfertul academic» de întârziere joacă un rol foarte important.

Teatrul ar putea contribui şi el la educarea cetăţeanului, ca să renunţe o dată pentru totdeauna şi în viaţa de toate zilele, la sfertul academic, în afară de faptul că începerea la timp a spectacolelor ar impune şi personalului teatrelor o ţinută mai sobră, pornind poate chiar de la acest mic amănunt. Ne referim în primul rînd la personalul de sală şi chiar la personalul artistic, care de multe ori nu e gata machiat la ora cînd ar trebui să se înceapă spectacolul.

Nu e de neglijat în legătură cu acest fapt nici mentalitatea publicului. Sînt cetăţeni care, opriţi să intre în sală după ora începerii, fac scandal şi invocă diverse motive de care teatrul «cică» e obligat să ţină seamă: în primul rînd teatrul nu poate neglija faptul că el, cetăţeanul, e în producţie şi nu a avut timp să-şi termine la timp toaleta de seară.

Undeva, cetăţeanul are totuşi dreptate

Se răspunde că şi ceilalţi spectatori care au ajuns la timp sînt în producţie, că el deranjează o sală întreagă dacă intră acum, că… Inutil! Nu foloseşte nici exemplul cu trenul care pleacă la oră fixă, nici alte parabole, cetăţeanul are un moment în care i se deşteaptă tot spiritul civic şi argumentează că el şi-a plătit biletul, deci are dreptul… să intre, că va umbla în vîrful picioarelor, şi aşa mai departe…

Pînă la urmă, dacă controlorul rezistă, cetăţeanul se întreabă cine e directorul acestui teatru stupid, care inventează măsurile acestea imbecile, se jură că nu va mai călca în veci în acest, — socoate el — pseudo-lăcaş de pseudo-cultură, şi iese trîntind uşa furios şi fioros!…

Undeva, cetăţeanul are totuşi dreptate. El nu întîlneşte la toate teatrele aceleaşi măsuri, într-o parte sînt mai stricţi, iar în alta mai îndurători. Neîntîmpinînd aceeaşi atitudine peste tot, cetăţeanul transformat în public de teatru poate considera măsuri de acest fel ca fiind arbitrare şi unilaterale.

O măsură comună a tuturor teatrelor din Bucureşti care să ducă la începerea spectacolelor la ora opt precis, nu la opt şi un minut, ar soluţiona şi această optică sui generis… La teatrele din Moscova spectacolele încep precis la şapte şi jumătate şi nimeni nu mai poate intra în sală după ridicarea cortinei.

Iată o măsură care ar depinde exclusiv de noi, nu costă nici un ban, nici un efort în plus, doar puţină grijă şi cheltuială de energie…“.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: about.bankofamerica.com

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

08
/08
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera și mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în țară și străinătate ziaristului, memorialistului, și nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât și din cele ale comentatorilor săi.

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

Page 1 of 2412345...1020...Last »