Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?
http://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-ce-nu-incep-spectacolele-teatrelor-la-timp/

„Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 Decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen. Iată la ce concluzii au ajuns atunci.

„Ne-am pus de multe ori această întrebare elementară. Pentru ce un spectacol anunţat la ora opt trebuie să înceapă la opt şi zece sau la şi un sfert. A devenit chiar o «tradiţie» să se înceapă cu zece minute după ora anunţată. Se lasă un timp de respiraţie pentru publicul care şi-a propus să fie «foarte punctual», adică, soseşte la opt fix la teatru. Şi atunci, mai trebuie garderobă, traversarea holului, aşezarea pe locuri, cumpărarea unui program, etc…

Dacă te duci la gară şi trenul pleacă la opt iar tu, călător, ai venit la opt şi un minut, rămîi pe peron. Spectacolul de teatru care are sarcină să educe publicul, ar fi bine să-l înveţe şi cu punctualitatea. Mai ales că, în toate ocaziile muncilor noastre cotidiene, «sfertul academic» de întârziere joacă un rol foarte important.

Teatrul ar putea contribui şi el la educarea cetăţeanului, ca să renunţe o dată pentru totdeauna şi în viaţa de toate zilele, la sfertul academic, în afară de faptul că începerea la timp a spectacolelor ar impune şi personalului teatrelor o ţinută mai sobră, pornind poate chiar de la acest mic amănunt. Ne referim în primul rînd la personalul de sală şi chiar la personalul artistic, care de multe ori nu e gata machiat la ora cînd ar trebui să se înceapă spectacolul.

Nu e de neglijat în legătură cu acest fapt nici mentalitatea publicului. Sînt cetăţeni care, opriţi să intre în sală după ora începerii, fac scandal şi invocă diverse motive de care teatrul «cică» e obligat să ţină seamă: în primul rînd teatrul nu poate neglija faptul că el, cetăţeanul, e în producţie şi nu a avut timp să-şi termine la timp toaleta de seară.

Undeva, cetăţeanul are totuşi dreptate

Se răspunde că şi ceilalţi spectatori care au ajuns la timp sînt în producţie, că el deranjează o sală întreagă dacă intră acum, că… Inutil! Nu foloseşte nici exemplul cu trenul care pleacă la oră fixă, nici alte parabole, cetăţeanul are un moment în care i se deşteaptă tot spiritul civic şi argumentează că el şi-a plătit biletul, deci are dreptul… să intre, că va umbla în vîrful picioarelor, şi aşa mai departe…

Pînă la urmă, dacă controlorul rezistă, cetăţeanul se întreabă cine e directorul acestui teatru stupid, care inventează măsurile acestea imbecile, se jură că nu va mai călca în veci în acest, — socoate el — pseudo-lăcaş de pseudo-cultură, şi iese trîntind uşa furios şi fioros!…

Undeva, cetăţeanul are totuşi dreptate. El nu întîlneşte la toate teatrele aceleaşi măsuri, într-o parte sînt mai stricţi, iar în alta mai îndurători. Neîntîmpinînd aceeaşi atitudine peste tot, cetăţeanul transformat în public de teatru poate considera măsuri de acest fel ca fiind arbitrare şi unilaterale.

O măsură comună a tuturor teatrelor din Bucureşti care să ducă la începerea spectacolelor la ora opt precis, nu la opt şi un minut, ar soluţiona şi această optică sui generis… La teatrele din Moscova spectacolele încep precis la şapte şi jumătate şi nimeni nu mai poate intra în sală după ridicarea cortinei.

Iată o măsură care ar depinde exclusiv de noi, nu costă nici un ban, nici un efort în plus, doar puţină grijă şi cheltuială de energie…“.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: about.bankofamerica.com

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

Page 1 of 2112345...1020...Last »