Radu Beligan şi-a sărbătorit cea de-a 96-a aniversare pe scena Teatrului Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-si-a-sarbatorit-cea-de-a-96-a-aniversare-pe-scena-teatrului-metropolis/

Maestrul Radu Beligan a fost sărbătorit chiar în ziua în care a împlinit 96 de ani, duminică, la Teatrul Metropolis, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti a jucat în spectacolul „Lecţia de violoncel”.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2014

Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a jucat, duminică seară, în spectacolul „Lecţia de violoncel”, scris de Mona Radu special pentru el şi pentru fiica lui, Lamia, şi regizat de Felix Alexa.

Alături de Radu Beligan au mai urcat duminică seară pe scena Teatrului Metropolis, în „Lecţia de violoncel”, Lamia Beligan, Marius Manole şi Tania Popa.

La finalul spectacolului, Beligan a fost aplaudat minute în şir de public, dar şi de colegii din distribuţie. Actorul a primit flori şi un tort, din care nu s-a sfiit să guste spre deliciul publicului, care l-a aplaudat şi i-a cântat „La mulţi ani!”.

Copyright Simion Buia.www.simionbuia.ro.tel-0763654920-7911

Evenimentul de sărbătoare s-a încheiat după ce Radu Beligan a transmis sărutările sale publicului.

A devenit o tradiţie ca Radu Beligan să îşi sărbătorească aniversările alături de publicul care i-a fost mereu alături. Şi anul trecut, cunoscutul actor a jucat de ziua sa în spectacolul „Lecţia de violoncel”, tot la Teatrul Metropolis, unde este şi director onorific, scrie Mediafax.

Tot anul trecut, a doua zi după ce şi-a sărbătorit cea de-a 95-a aniversare, Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

Poster dedicat lui Radu Beligan, realizat de Ziarul Metropolis, anul trecut, la aniversarea a 95 de ani de la naşterea marelui nostru actor.

Născut pe 14 decembrie 1918, Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor – Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.

Copyright Simion Buia.www.simionbuia.ro.tel-0763654920-7895

În luna februarie a acestui an, Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele, de la Hollywood, printre care Robert De Niro, Martin Scorsese, Clint Eastwood, Woody Allen, Judi Dench, Helen Mirren şi Angelina Jolie, potrivit site-ului american Business Insider.

Totodată, în luna martie, Radu Beligan a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.

Foto cu Radu Beligan în „Lecţia de violoncel“ – Simion Buia

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.