Regina Maria şi iubirile ei
http://www.ziarulmetropolis.ro/regina-maria-si-iubirile-ei/

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveştile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase şi mai senzuale femei din Europa.

Un articol de Monica Andrei|24 Iunie 2014

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Aflându-se în Malta, insula mediteraneană scăldată de soare, alături de familia sa (tatăl său era detaşat cu o misiune din partea marinei britanice), prinţesa Maria trăieşte primii fiori ai dragostei faţă de vărul ei, George.

Dar Missy, aşa cum era alintată, avea atunci doar 14 ani. Bunica sa, regina Victoria a Angliei, pusese la cale o căsătorie între cei doi. Însă mama prinţesei, Ducesa de Coburg, era împotrivă; nu dorea cu niciun preţ o căsătorie între copiii ei şi o persoană de neam englez. A convins-o pe Missy că nu trebuie să devină Regina Maria a Angliei, ci o regină în alt ţinut din Europa. Maria şi George rămân prieteni pentru toată viaţa.

„Pe vremea aceea, fetele nu cunoşteau planurile de căsătorie ale părinţilor”, scrie prinţesa Maria în „Povestea vieţii mele”. Prinţul moştenitor Ferdinand, născut pe 24 august 1865, la Sigmaringen, în sud-vestul Germaniei, locul de baştină al familiei Hohenzollern, devine soţul prinţesei în 1893, prin aranjamentul matrimonial al unei verişoare germane.

Cum Ferdinand era catolic şi Maria era anglicană, se celebrează două ceremonii de căsătorie în castelul medieval de la Sigmaringen, urmate de un dejun somptuos de gală unde au participat toate feţele regeşti europene.

Îşi încep „ziua de miere” – atât le-a acordat regele Carol I – urmată de noaptea nunţii de coşmar la Krauchenwies, ca apoi, cu un tren regal, însurăţeii să se îndrepte spre România. Lui Nando, sfios şi lipsit de imaginaţie, „nu-i dădea nimic în gând pentru a face să treacă plăcut timpul unei soţii atât de copilăroase. Noaptea nunţii a fost un eşec total. Răspundeam naiv iubirii lui, dar parcă simţeam tot timpul ceva deşert şi gol; mi se părea că tot aştept ceva ce nu venea…” scria prinţesa în “Povestea vieţii mele”.

O singurătate în doi

Venită dintr-o ţară unde a fost crescută într-o libertate deplină, iubind florile, animalele, viaţa în aer liber, ajunge într-o ţară, unde, cu toate tradiţiile rigide, aristocraţia se bucura de o libertate a moravurilor. Cum a pus piciorul pe pământ românesc, visele de fericire conjugală s-au spulberat. De la început, regele Carol I – după ce a prezentat-o protipendadei româneşti, la un mare bal dat la palat, în cinstea venirii prinţesei în România – a avut intenţia să o izoleze de restul lumii, să o spioneze şi să o formeze ca viitoare regină.

Izolată la Cotroceni de „Unchiul” în primii ani de căsătorie, ca să fie ferită de intrigile ţesute de protipendadă, Prinţesa Maria clădea, dărâma, transforma câte ceva prin curte, grădină, palat. Sub pomii înalţi a plantat un câmp de irişi și alte nenumărate flori. Zoe Cămărăşescu îşi aminteşte în memoriile sale cum prinţesa „anima locul unde se găsea cu un fel de vibraţie luminoasă ce se desprindea din toată fiinţa ei”.

După „perioada de miere”, destul de plicitisoare, a urmat o singurătate în doi, într-o căsnicie de peste 40 de ani.

Evadarea în iubiri tainice

Avea 30 de ani şi se spunea despre ea că este una dintre cele mai frumoase şi senzuale femei din Europa. Blondă cu ochi albaştri… Căuta un om care să-i captiveze imaginaţia şi stilul, un rol pentru care soţul ei, Ferdinand, nu se potrivea deloc. Cei trei bărbaţi din viaţa ei au fost nişte romantici incurabili: Josh Boyle, Waldorf Astor, Barbu Ştirbey.

Ştiau cum să ridice femeia în viaţa lor pe un piedestal de marmură albă, acoperit cu viţă de vie şi situat într-o poziţie impresionantă, să o facă să se simtă cea mai importantă în viaţa lor. Dacă, în tinereţe, după căsătorie, Maria a vrut dragoste şi n-a avut-o, la maturitate şi-a dorit puterea şi a avut-o. A fost foarte populară şi extrem de iubită de poporul român.

regina maria

Prizonieră într-o căsătorie lipsită de dragoste, la început, prinţesa îşi aducea amanţii la palat oferindu-le slujbe (pentru ca Regele Carol să nu-şi dea seama).

Nando era neputincios în faţa soţiei frumoase şi încăpăţânate, iar unul dintre motivele pentru care nu a cerut niciodată divorţul era imaginea dinastiei. Regele i-a cerut lui Nando să fie bărbatul casei, iar – când venea vorba despre aventurile soţiei -, el era ultimul care afla ceva.

În 1897, Ferdinand se îmbolnăveşte de febră tifoidă. urmează o convalescenţă grea. „Cu faţa suptă şi galbenă ca ceara, cu găuri în obraji şi mâini ca de schelet. Mie îmi părea străin”, îi scrie prinţesa prinţului Leopold, tatăl lui Ferdinand. (Teodoru – „Din scrinurile regilor”)

Un episod romantic cu un văr liber

Prințesei i se permitea să călătorească şi evada frecvent dintre zidurile palatului Cotroceni. În felul acesta, parcă înflorea. La Moscova, Missy s-a îndrăgostit de vărul ei primar, marele duce Boris Vladimirovici, un aristocrat romantic şi chipeş, care o asigură că e „prima dragoste a vieţii lui”. Relaţia intimă cu ducele rus a durat cinci ani. (Paul d. Quinlan –„Regele Playboy”)

În timpul unei discuţii cu bătrânul rege, prinţesa i-a spus verde în faţă că îl iubea pe Boris, că dorea un divorţ, şi că, de fapt, copilul ce-l purta era a lui Boris.

Va naşte în Anglia, la mama sa, o fetiţă. „E un noroc că Missy a născut o fată. Un fiu născut în asemenea împrejurări ar fi fost o mare povară”, îi scrie Carol fratelului său Leopold, tatăl lui Ferdinand. Cel de-al treilea copil se naşte la Gotha, în casa mamei Mariei, va primi numele de Mărioara şi va fi alintată Mignon. Ferdinand acceptă fetiţa ca pe un copil al său. (Eugeniu Buchman – „Jurnal”)

Maria a avut parte şi de scandaluri amoroase, iar Paulina Elisabeta Otilia Luiza (pe scurt, Regina Elisabeta sau – după pseudonimul ei literar -, Carmen Sylva) a popularizat situaţia trimiţând scrisori la toate casele regale din Europa. În acelaşi timp, presa a înhăţat subiectul și s-a împărţit în două tabere; incidentul s-a amplificat, subiectul banal devenind un caz celebru în Europa. (Hannah Pakula – „Regina Maria – ultima romantică”)

O iubire „secretă” până la moarte: prinţul Barbu Ştirbey

Fixaţia erotică a reginei l-a avut în vizor pe un apropiat al regelui, prinţul Barbu Ştirbey, care studiase Dreptul la Sorbona şi avea funcţie în Partidul Liberal, alături de Brătianu. (A fost căsătorit cu Nadejda.) Maria ajungea des în casa lor, unde soţia amantului ei o primea ca pe cea mai bună prietenă.

„Nadejda Știrbey sta mai mult la ţară; rar se afla între noi, în salonul Marucăi. Era şi este încă tipul perfect al soţiei şi al mamei; a trăit numai pentru ei. Îmi plăcea mult să mă duc la ea. Totdeauna cânta, era veselă, era fericită, mereu în mişcare şi pătrunsă de griji duioase; umbla după treburi ici şi colo în casă, în grădină, în bucătărie… N-avea alte năzuinţi decât îndeletnicirile ei obişnuite, nu căuta împliniri greu de dobândit şi nu dorea să se înalţe pe culmi ameţitoare. Cunoaştea meşteşugul de a înlătura din drumul ei orice i-ar fi putut întrista sau îngreuna viaţa – e una dintre puţinele femei pe deplin fericite ce le-am cunoscut vreodată”, scria Regina Maria în „Povestea vieţii mele” .

Nadejda Ştirbey era cumnata Marthei Bibescu, iar Martha (care nu-şi suporta cumnata) află despre iubirea tainică dintre cumnatul ei şi regină chiar din gura Reginei Maria, lucru consemnat în ale sale memorii. Şi Martha, la rândul ei, îl primea în secret pe Ferdinand la palatul de la Mogoşoaia. (Doc. Bibescu; Ghislain De Disbach – „Prinţesa Bibescu – ultima orhidee”)

Prinţesa Callimachi povesteşte în memoriile sale despre marea iubire care s-a născut între Regina Maria şi Prinţul Ştirbei, scriind că a durat toată viaţa. „Îi scria scrisori pline de farmec, omagii adresate frumuseţii ei şi bucuria i se citea printre rândurile opace în fraze curtenitoare”.

Un cuplu magnific

„Era tot timpul în preajma ei şi se comporta ca un membru al familiei. La Cotroceni sau la Peleş prinţul avea propria lui cameră. Devenind regină, Maria n-a mai ţinut secretă relaţia, aşa că intrările şi ieşirile ei dese, în camera lui Ştirbey, se petreceau în faţa personalului palatului, fără cea mai mică reţinere şi fără protocolul la care trebuia să se supună de obicei prinţul.”

În câteva rânduri, domnişoara Mărceanu, camerista, i-a spus lui Buchman, un apropiat al casei regale, care a ţinut un jurnal, că are liber în acea noapte fiindcă se află acolo prinţul Ştirbey.

„O dată, întorcându-se la Pelişor, la Sinaia, la revărsatul zorilor, fiul său Carol al II-lea, a dat peste Ştirbey, care tocmai pleca, îl salută: «Bună dimineaţa, doctore!» «De ce-mi spui doctore?» îl întreabă Ştirbey. «Fiindcă la o oră aşa de matinală numai un doctor pleacă de la Pelişor», i-a replicat Carol.” (Paul d. Quinlan –„Regele Playboy”)

În public, la serate, la petreceri, Maria şi Barbu Ştirbey formau un cuplu magnific. El a fost cel care a sfătuit-o în treburile politice. „Ea era atât de frumoasă şi elegantă, el era distins. Împreună, aveau un aer seducător, grandoare şi distincţie.” (Doc. Bibescu)

După 30 de ani de căsnicie, între Maria şi Ferdinand se stabilise o benefică toleranţă. În public, ea se închina în faţa superiorităţii sale ca rege şi bărbat. El se pleca în faţa ei în viaţa particulară, pentru că ştia că ea înţelegea lumea mai bine decât el.

În 1922, la încoronarea lor, aveau în comun copii (Carol, Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana, Mircea) și nimic altceva în plus faţă de căsătoria din 1893. În loc să facă scandal în urma momentelor pasionale extraconjugale ale nevestei, Regele Ferdinand a păstrat tăcerea toată viaţa. În afară de Marioara, ultimii doi copii, Ileana şi Mircea, l-au avut tată pe Ştirbey. Mircea a murit la vârsta de patru ani.

Nunta Ilenei a avut loc la Sinaia, la 26 iulie 1931, cu arhiducele Anton de Austria, care trăia în Spania şi lucra la o benzinărie. Mare, puternic, „n-avea un ban în afară de ceea ce câştiga din munca lui”; fratele ei, Carol, s-a ocupat de nuntă cu un scop ascuns. După cununia religioasă, în toiul petrecerii, o ia deoparte pe Ileana, ca să-i mărturisească ultimul secret al familiei, că adevăratul ei tată este Ştirbey, nu Ferdinand.

„Nu exista nici un dubiu acestui fapt” scria Buchman în al său “Jurnal”, iar Ileana a fost şocată şi a plâns cu lacrimi amare. Această întâmplare, precum şi exilul copilului ei preferat, Ileana, i-a declanşat Reginei o criză de nervi. Puţini ştiau că dragostea oedipiană a lui Carol faţă de mama lui se transformase de-a lungul timpului în gelozie şi resentiment. Sămânţa discordiei din sufletul băiatului o constituia relaţia Mariei cu prinţul Ştirbey. Urmează ceea ce Argetoianu numeşte în ale sale memorii „complotul de la Balcic”.

Vom vedea, în episodul următor, cum şi-a susţinut iubirile ce i-au sfâşiat inima şi i-au tulburat mintea, punând mai presus de onoare, glorie şi coroană, femeia.

Foto cu Regina Maria: wikipedia

27
/07
/16

"Să joci ani de-a rândul personaje fără o problematică importantă, să te fâţâi pe scenă de colo – colo strâmbându-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cârciumă, mi se pare un lucru foarte trist."– Alexandru Tocilescu (27 iulie 1946 - 29 noiembrie 2011). Unul dintre cei mai apreciaţi regizori români de teatru ar fi împlinit, astăzi, 70 de ani.

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

Page 1 of 1712345...10...Last »