Teatrul Metropolis a sarbatorit cinci ani de existenta oferind premii publicului fondator
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-a-sarbatorit-cinci-ani-de-existenta-oferind-premii-publicului-fondator/

Teatrul Metropolis a sărbătorit joi seară cinci ani de la înfiinţare printr-o gală ceva mai specială în care premiile au fost acordate nu actorilor de pe scenă sau regizorilor, scenariştilor ori oamenilor din teatru, ci spectatorilor fideli, „spectatorilor fondatori”, care „au ales să urmărească de la începuturi toate spectacolele puse în scenă la Metropolis”.  „Se […]

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2012

Teatrul Metropolis a sărbătorit joi seară cinci ani de la înfiinţare printr-o gală ceva mai specială în care premiile au fost acordate nu actorilor de pe scenă sau regizorilor, scenariştilor ori oamenilor din teatru, ci spectatorilor fideli, „spectatorilor fondatori”, care „au ales să urmărească de la începuturi toate spectacolele puse în scenă la Metropolis”.

 „Se împlinesc cinci ani şi iată că este poate printre momentele foarte frumoase care se pot petrece între o energie a celor care sunt implicaţi în spectacole – artişti, regizori, scenografi – şi publicul nostru. (…) Eu cred că la Teatrul Metropolis este o mare familie şi comunitatea teatrală nu trebuie să se sărbătorească doar pe ea, ci trebuie să sărbătorim şi oamenii care ne fac să existăm”, a declarat George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Evenimentul a demarat cu 14 premii speciale de fidelitate oferite tot atâtor spectatori ai teatrului, de la cei mai tineri până la decanul de vârstă, o doamnă de 95 de ani.

Printre premiile oferite s-au numărat „Nicio zi fără teatru”, „Teatrul în familie”, „Limba noastră-i o comoară”, „CTC – Controlul Teatrului de Calitate”, „Veronica Micle”, „Ovidiu Ioaniţoaia”, „Metropolis, pământ românesc”, sau premii cu numele unora dintre spectacolele instituţiei – „Doctori, femei şi alte întâmplări”, „Peşte cu mazăre”.

Au urmat premiile speciale „Metropolis 5” oferite pentru cel mai tânăr spectator, cel mai longeviv spectator, cel mai spectaculos salt profesional, cel mai bun ambasador al teatrului în rândul tinerilor şi pentru cel mai original spectator. Printre sponsori s-a aflat şi Cinnamon Beauty Salon.

Premiile Metropolis 5 au fost înmânate de actorii Mihai Bendeac şi Marius Manole, directorul UNATC Adrian Titieni, reprezentantul Primăriei Bucureşti, Alexandru Papagheorghiu, şi de directorul instituţiei, George Ivaşcu.

Ivaşcu le-a promis spectatorilor la finalul premiilor că în viitorul foarte apropiat se gândeşte să schimbe numerotarea scaunelor din sală de spectacol cu numele spectatorilor celor care au participat la fondarea teatrului.

„Mi-aş dori ca în viitor scaunele din sală nu mai aibă numere. Să nu mai fie locul 5 sau locul 10, numărul 1 sau numărul 15. Aş vrea ca fiecare spectator fondator va avea locul personalizat. Mi-ar plăcea să ştiu că peste câţiva ani de zile vor veni oameni care să spună: ‘Pe mine mă cheamă George, aveţi liber locul cu numele meu'”, a spus directorul teatrului pe scenă în aplauzele şi murmurele de aprobare ale publicului.

El a povestit că la începuturile „poveştii” nu avea foarte multă încredere în reuşita proiectului, dar în prezent, după cinci ani de spectacole, este bucuros că spectacolele se joacă de cele mai multe ori cu casa închisă.

„M-am gândit că este un loc în care se ajunge foarte greu, nu este în buricul oraşului, la o gură de metrou sau, sau, sau… şi atunci iată cum oamenii într-un mod foarte ciudat au simţit nevoia să vină şi acum s-a format un public fidel. Şi iată cum în cinci ani de zile am ajuns să avem un slogan numit ‘Teatrul Metropolis, un teatru deschis cu casa închisă’, pentru că aşa este şi asta datorită publicului şi, cred eu, în mod special a artiştilor şi a spectacolelor pe care noi le avem în portofoliu. Restul, cum s-a construit, cât de greu a fost, şi a fost greu, nici nu mai contează pentru că bucuria din seara asta, bucuria celor cinci ani şi a publicului fidel de teatru, cred că este cel mai important”, a mai spus George Ivaşcu.

Sursa: Agerpres

27
/02
/17

CORESPONDENȚĂ DE LA BERLIN Despre cât de greu se obţin biletele la proiecţiile din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Despre filmul care a deschis ediţia din acest an - "Django", povestea celebrului chitarist de jazz Django Reihardt. Şi despre o dramă japoneză plină de sensibilitate şi candoare.

26
/02
/17

Filmul „Lion/Saroo: Drumul spre acasă” care se bucură de un succes răsunător în toate colţurile lumii, se bazează pe o poveste reală, emoţionantă şi plină de candoarea şi speranţa regăsirii familiei.

25
/02
/17

În perioada 14-17 septembrie 2017, va avea loc a doua ediție a DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București. Proiecțiile, concertele, evenimentele și atelierele pentru copii și tineri se vor desfășura în mai multe cartiere ale capitalei.

25
/02
/17

Duminică, 26 februarie 2017, de la ora 19.00, la Teatrul EXCELSIOR va avea loc premiera spectacolului „TimeAholics” de Bogdan Capșa, un tânăr de 17 ani, în regia Ancăi Ciuclaru. Piesa a câștigat cea de-a doua ediție a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți New Drama.

24
/02
/17

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de șuncă, ceva mezeluri la grămadă, niște castraveciori murați sau gogoșari în oțet, un codru de brânză și ce mai pică), parcă mă văd la bătrânețe, adică peste două –trei luni, mimând mișcare cu gândul la ce o să mănânc după.

24
/02
/17

Centrul Cultural Casa Artelor și Primăria Sectorului 3 îi invită pe bucureșteni astăzi, între orele 18.00 și 21.00, la "ZIUA DRAGOBETELUI", ediția a IV-a, un eveniment dedicat iubirii și tradițiilor românești. La ora 19.00, în Cupola Casei Artelor, toți cei care doresc să închine un pahar de vin în cinstea iubirii autentic românești, vor fi invitați la o prezentare de vinuri, urmată de o degustare.

24
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

23
/02
/17

Teatrul Evreiesc de Stat continuă familiarizarea publicului cu dramaturgia unuia dintre cei mai valoroşi dramaturgi israelieni contemporani, Hillel Mittelpunkt. După comedia Varşovia.Ghid Turistic, ”Şofer / Pictor” aduce în scenă doi protagonişti complet diferiţi, forţaţi să trăiască împreună într-un spaţiu închis. Premiera oficială a spectacolului va avea loc pe 24, 25 şi 26 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Evreiesc de Stat.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) și „Sieranevada” (regia Cristi Puiu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film”.