O ctitorie care dăinuie. Fundația Universitară Carol I
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-ctitorie-care-dainuie-fundatia-universitara-carol-i/

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

Un articol de Georgeta Filitti|23 Februarie 2017

Aceasta din urmă e ctitoria regelui Carol I, dăruită oraşului ca mărturie a convingerii sale că educaţia întăreşte o naţiuni, o defineşte şi formează în primul rând caractere. În 1891 a făcut prima donaţie, de 200 000 lei, urmată de cea a unui bulgar bogat, trăitor ani de zile la Bucureşti, Evloghi Gheorghieff, de aceiaşi valoare. Prin cumpărări succesive de terenuri şi donaţii ale Primăriei s-a reuşit degajarea locului şi ridicarea unui prim corp şi vodă a ţinut în mod special la el pentru că dorea să-l aibă mereu sub ochi. Inaugurat în 1914, a marcat şi ultimul discurs al monarhului (mort în acelaşi an). Dar naşterea instituţiei a fost cu peripeţii. Auzind de intenţia suveranului de a amenaja o bilbiotecă modernă, bogat înzestrată, tineretul studios dar bătăios fără noimă a hotărât să n-o frecventeze dacă în incintă nu apărea şi o sală de întruniri unde studenţii să-şi spună păsurile. Vodă nu s-a descurajat şi n-a cedat unei asemena presiuni nesăbuite. Încet, încet, biblioteca, amenajată cu nespusă grijă, caldă şi primitoare a început să fie tot mai frecventată. Într-o seară însă, ctitorului, aflat peste drum, în Palatul regal, i s-a părut că sălile sunt cufundate în întuneric – semn că n-au cititori. Întristat, a pătruns în clădire să vadă ce se întâmplă. Bibliotecarul, C. Rădulescu Motru, viitorul filosof, l-a liniştit: – Directorul face economie la lumină. În sală citesc 15 studenţi. Atât de mare i-a fost bucuria lui Carol I că i-a întins mâna bibliotecarului, fapt neobişnuit deoarece se ştie că nu întindea decât un deget, cel mult  două interlocutorilor…

Dar grijile nu se sfârşiseră. Cărţile se rupeau, dispăreau, nu toate titlurile solicitate puteau fi puse la dispoziţie. Şi vodă a intervenit din nou: a dispus cumpărarea de dublete şi triplete, urmărirea licitaţiilor şi achziţionarea ritmică de carte nouă ca şi realizarea unor contracte de împrumut sistematic, în primul rând cu bibliotecile din Viena. An de an a donat sume mari de bani din caseta particulară, pentru sporirea zestrei de carte şi în acelaşi timp a donat rafturi, moblier, vitralii, tablouri ş.a. Cel care a condus fundaţia ani de zile a fost Al. Tzigara Samurcaş, altă dată bursier al regelui în Germania.

Paralel cu patrimoniul material, Fundaţia a căpătat o strălucire în plus datorită ciclurilor de conferinţe ţinute în aula ei. Toţi oamenii de prestigiu din cultura romînă i-au trecut pragul. Susţinută până la al Doilea Război Mondial din subvenţie regală, donaţii şi chiria magazinelor de la parter, Fundaţia, rebotezată în timpul regimului comunist Biblioteca Centrală de Stat, a rezistat până la revoluţia din 1989. Multe din fondurile ei fuseseră puse la index, adică nu mai puteau fi consultate de marele public (inclusiv opere ale lui M. Eminescu, T. Maiorescu, Mircea Eliade ş.a.). Atunci, în decembrie 1989, clădirea a fost distrusă barbar şi odată cu ea au dispărut colecţii, documente unicat, valori de neînlocuit care însemnau parte din patrimoniul culturii româneşti.

În ultimii ani, printr-o muncă răbdurie, Fundaţia şi-a revenit, sălile ei sunt iar pline, mai ales de studenţi dar rafturile rămân încă orfane şi desigur vor mai trece zeci de ani până când, prin achiziţii publice (din ţară şi străinătate, de la licitaţii, din anticariate) şi donaţii, Fundaţia îşi va redobândi prestigiul la care ţintise iniţiatorul ei , regele Carol I.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123