Vești de la Paris despre consecințele nefaste ale consumului de tutun
https://www.ziarulmetropolis.ro/vesti-de-la-paris-despre-consecintele-nefaste-ale-consumului-de-tutun/

Am văzut la FEST-FDR 2014 “Les mefaits du tabac”. Exclam, deci, ca-n Caragiale, dar fără ironie: “Ce spectacol! Ce spectacol!”

Un articol de Andrei Crăciun|11 iunie 2014

Timișoara este, așa cum le place bănățenilor să tot remarce, la o distanță de nici o mie de kilometri de nu mai puțin de treisprezece capitale europene (e adevărat că infrastructura nu ajută întotdeauna accesul către ele – eu, de pildă, în absența unei mașini personale, mă tot chinui să găsesc o cale decentă spre Belgrad)!

Dar efectele, încântătoare, ale acestei întâmplări se văd la tot pasul. Iată de pildă clădirea în care urmează să intru – o știți, apare în toate vederile care arată Timișoara (alături de catedrală), duce, cu ea, o istorie (și nu doar recentă, nu doar despre Revoluția din 1989 e vorba aici).

A fost înălțată începând cu 1871. Până în 1920, două incendii devastatoare au ars originalul. S-a reconstruit, într-un alt stil – specialiștii îl numesc neobizantin, nefiind specialist, nu știu cum să îl numesc, dar pot să îi confer această scurtă evaluare estetică: e frumoasă.

Pe fațada Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara stă, la o palmă depărtare, următoarea inscripție: “Celor care,/ Mulți sau puțini, /Cândva, veți trece,/ Neliniștiți,/ Peste urmele noastre, /Ale celor care am fost/ Generația lui/ Decembrie `89/Un singur gând: România”.

Întind palma aceea pentru a șterge depărtarea, deși găsesc inscripția depășită deja de secolul nebunei noastre globalizări. De altfel, chiar în clădirea aceasta își au sediul patru instituții: Opera Română, Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar “Csiky Gergely”. Această armonie instituțională este un caz unic în lume.

Intru, așadar, pentru prima dată în Teatrul Național “Mihai Eminescu” (un înger, bine stilizat, care ar putea fi poetul-nepereche însuși, îl veghează simbolic). Interiorul este copleșitor. E cald la Timișoara, e caniculă.

Port, indolent cum sunt, faimoșii mei teniși verzi, ba mai mult, nesăbuit, într-un exces cromatic, un tricou galben pe care, falnic, se lăfăie un cerb. Îmi spun că, altădată, aici n-aș fi intrat, în ciuda vremii tropicale, fără frac. Acum, în aceste vremuri de democratizare vestimentară, iată-mă și așa.

Urmează să vizionez “Les mefaits du tabac”, descris drept “concert într-un act”. Trebuie să explic: festivalul la care mă aflu (a se studia, pentru mai multe detalii, prima corespondență de la Timișoara) își propune să aducă în același spațiu mai multe arte – se dă, astfel, prioritate teatrului care nu se ferește de muzică.

Festivalul, fiind european, găzduiește iată acest spectacol venit tocmai de la Théâtre des Bouffes du Nord Paris. Este, de altfel, primul spectacol pe care îl aud jucat într-o altă limbă decât româna – știți, desigur, că în astfel de cazuri se asigură și traducerea, spectaculos proiectată deasupra scenei. Îmi verific totodată vechea mea franceză și o găsesc acceptabilă.

Acel trio de grații

Dar de ce este acest spectacol, în care cunoscătorii vor fi recunoscut desigur textul lui Cehov despre consecințele nefaste ale tutunului, caracterizat drept “concert într-un act”?

Povestea este așa: într-o școală de muzică, un trio cântă Bach. Printre cele trei grații (căci trio-ul este feminin) se strecoară un om trecut de prima tinerețe, gârbovit, un om care a pierdut, se vede bine, și el partida. Acesta este Niuhin din textul (de o tandră deznădejde) lui Cehov.

Niuhin este, în această seară fierbinte, interpretat de Michel Robin (societar al Comediei Franceze!), un actor de care te îndrăgostești încă dinainte să-l auzi vorbind. E ceva în felul care se mișcă, are o intimitate cu textul cehovian care te lasă, cum ar remarca francezii, bouche bée.

Piesa erupe, se combină, cum adesori la noi în mileniu, teatrul lui Cehov cu muzica lui Bach, ba chiar cu a lui Ceaikovski sau Luciano Berio. Costumele sunt fabuloase (creații Christian Lacroix).

Știu despre Théâtre des Bouffes du Nord Paris că a fost închis în anii `50 și că recent a fost redescoperit și refăcut de Peter Brook, accentul mergând chiar către spectacolele complexe de teatru-muzică-dans. Nu dansează nimeni pe scenă în seara aceasta. Michel Robin joacă devastator. Mi-l imaginez recitând din Topârceanu în franceză sau în rusă, nu contează, căci trebuie să știți că Topârceanu este cel mai cehovian dintre poeții noștri.

Istoria lui Niuhin (care, în loc să ne țină conferința promisă despre consecințele nefaste ale tabacului, ne spune viața sa terorizată de o soție autoritară, de care vrea, zadarnic, să fugă, să fugă departe!) se termină.

Oamenii aplaudă și, parcă respectând ce scrie pe zidul exterior, aici aplauzele nu au nimic din sunetul acela de congres comunist, altfel des întâlnit în teatrele din provincie. Nu. Oamenii aceștia aplaudă minunat, liber.

Aplaud cu ei și sfârșesc prin a-i aplauda, apoi ies în torida noapte bănățeană, târându-mă până la prima terasă unde comand o halbă de bere “Timișoreana”, gulerul îl vărs spre pământ, să fie de sufletul lui Cehov, mort și el, tot într-o vară călduroasă, acum 110 ani.

Foto: Delalande Raymond

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

10
/02
/17

Un veritabil templu al operei, Teatro alla Scala are o tradiție de peste 300 de ani și reputația unui spațiu muzical magic, în care orice muzician își dorește să ajungă măcar o dată în carieră și fiecare iubitor de operă visează să vadă măcar un spectacol.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

09
/02
/17

E interesant cum karma pieselor și a spectacolelor de teatru se împletește uneori cu viața, în modalități pe care nici autorul piesei, nici cei care au pus în scenă spectacolul, nu au anticipat integral. Am văzut spectacolul Teatrului de Comedie, ”Suflete moarte” de Gogol (în dramatizarea unui alt rus genial, Bulgakov, și versiunea scenică și regia lui Vlad Cristache) în această perioadă cu profunde mișcări tectonice social-politice în România.

09
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Internațional "George Enescu" se pun în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10,00, în rețeaua Eventim. Peste 3.000 de artiști din întreaga lume vor fi prezenți la București și în alte șapte orașe din țară, în cadrul a 80 de evenimente, la ediția 2017 a Festivalului Enescu (2 - 24 septembrie).

09
/02
/17

"Dansul este o sculptură cinetică, pentru că trupul balerinului adună în el toată tensiunea mişcării. Artistul coregraf este un compozitor al vieţii în mişcare ." - Maestrul Oleg Danovski. În urmă cu un secol, într-o zi de 9 februarie (1917) se năștea, în localitatea Vosnesensk din Ucraina, coregraful și balerinul Oleg Danovski.

09
/02
/17

Teatrul Naţional şi Ţăndărică sunt teatrele bucureştene care au vândut cele mai multe bilete în 2016, potrivit cifrelor obţinute de Agenţia de presă News.ro de la mai multe instituţii de profil din Bucureşti. TNB-ul a vândut, anul trecut, 160.000 de bilete, la care se adaugă alte câteva zeci de mii de invitaţii la spectacolele sale.

09
/02
/17

Astăzi începe cea de-a 67-a editie a Berlinalei. România participă în competiţia principală cu lungmetrajul „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, câștigătorul unui Urs de Aur, cu „Poziția copilului” (2013).

08
/02
/17

21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje au intrat oficial în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc pe 21 martie 2017, în București.

08
/02
/17

Luna februarie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, musicalul Micuța Dorothy, de Marius Țeicu, în regia Antoanetei Cojocaru, pe libretul Silviei Kerim. Premiera are loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 17:00, și duminică, 12 februarie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

08
/02
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivașcu, propune, la zece ani de la înființare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectați de maeștri ai scenei românești de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.