˜Vrei să mor în locul tău? Un spectacol amuzant, despre moarte
https://www.ziarulmetropolis.ro/%c2%98vrei-sa-mor-in-locul-tau-un-spectacol-amuzant-despre-moarte/

Încerc să-mi adun gândurile şi să le transform în cuvinte pentru a descrie imaginile create de un spectacol de teatru pe care l-am văzut recent, un spectacol a cărui atmosferă feerică nu are nici o legătură cu titlul sinistru de filme western: „Vrei să mor în locul tău?“

Un articol de Judy Florescu|10 februarie 2014

Încerc să-mi adun gândurile și să le transform în cuvinte pentru a descrie imaginile create de un spectacol de teatru pe care l-am văzut recent, un spectacol a cărui atmosferă feerică nu are nici o legătură cu titlul sinistru de filme western: „Vrei să mor în locul tău?“

Actorii Ilinca Goia, Cristi Iacob, Gabriela Iacob și Vitalie Bichir modelează decorul sufletesc al unei lumi în care se moare din iubire, nu pentru iubire. În povestea lor, iubirea destramă relații, distruge vieți și este patronată de boli incurabile. Textul spectacolului a fost inspirat de piesa dramaturgului american Terrence McNally, intitulată „Lips together, Teeth Apart“.

Spectacolul nu poate fi încadrat într-un gen anume de teatru, fiindcă are toate elementele unui musical, ale unei drame și ale unei comedii, dar și ale unei farse într-un act. Dar de aceea mergem la teatru, ca să vedem un curcubeu de emoții pe scenă, să aflăm că moartea poate fi amuzantă, mai ales în felul în care este tratată de cei care și-au dat întâlnire cu ea în mod voluntar sau nu.

Felul în care privim moartea ne influențează întreaga viață. Totuși, spectacolul Vrei să mor în locul tău? nu are nici pe departe nuanțe de sumbru, de tragic sau de patetic. Este un spectacol despre oameni care își conștientizează propriul sfârșit și care încearcă să transforme fiecare respirație într-o trăire intensă a fizicului. În fața morții, spiritul e dat uitării și propriile plăceri devin prioritare.

Astfel, personajul Chloe, interpretat de Ilinca Goia, se refugiază în activități de tot soiul pentru a-i anima pe soțul, fratele și cumnata sa. Chloe este o femeie care nu se lasă doborâtă de suferințele iremediabile din familia sa, pe care le atenuează prin artă muzicală, artă culinară și artă corporală. Cântă, dansează, gătește și reînvie orice clipă pe care companionii săi o lasă să piară. Fiecare replică a sa este tăioasă și acidă precum momentele de umilință la care este supusă de cei din jur.

vRei să mor în locul tău 2

Cristi Iacob este Sam, un caracter amuzant prin cinismul său și prin neîncrederea în sine și în ceilalți. Sam nu poate comunica cu niciunul dintre cele trei personaje ale piesei şi preferă să utilizeze agresivitatea verbală și fizică. O bruschează pe propria soție, o irită pe unica sa soră, îl provoacă la luptă pe cumnatul său bolnav şi căsăpeşte un intrus aflat în casa lor.

Personajul interpretat de Gabriela Iacob, Sally, impresionează prin duioșie și prin lipsa sa de implicare în lumea exterioară, fapt ce o distanțează fizic și sentimental de celelalte personaje, care, în loc să-i înțeleagă suferinţa, preferă să o judece și să o condamne la izolare. Sally își face inima țăndări pentru fiecare durere de pe pământ, apoi o pictează cu frenezie pe pânza veșniciei.

John, interpretat de Vitalie Bichir, este enervant de calm pentru propria sa condiție, completează integrame și dansează ultimele clipe ale dragostei plăpânde cu oricine, în afară de soția sa.

Nefericire, neiubire, distrugere și peste toate acerba prezență a morții ca singură certitudine… Cu toate acestea, spectacolul nu este o diagramă a emoțiilor negative, ci mai degrabă o evidențiere a pozitivismului din situații ce nu pot fi ocolite, dar care pot fi îndulcite cu un dram de umor american.

Spectacolul se joacă mâine, de la ora 19.00, la Teatrul Notarra din Bucureşti.

Foto: Cătălin-Ovidiu-Năstase



02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.