100 de ani de dadaism celebrați la ARCUB printr-o expoziție unicat: TZARA. DADA. ETC.
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-de-ani-de-dadaism-celebrati-la-arcub-printr-o-expozitie-unicat-tzara-dada-etc/

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul din Gabroveni expoziţia TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de curatorul Erwin Kessler, cu lucrări din colecţia familiei Emilian Radu. Vernisajul va avea loc astăzi, 5 februarie 2016, de la ora 18:00.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2016

Expoziția TZARA.DADA.ETC reprezintă cea mai amplă retrospectivă a creațiilor și publicațiilor lui Tristan Tzara organizată vreodată în România. Este în același timp și prima expoziție la nivel internațional care expune o mare parte din opera poetică de primă ediție a lui Tzara, ilustrată de marii artiști ai lumii cu care a colaborat.

Evenimentul celebrează inaugurarea Cabaret Voltaire și nașterea mișcării Dada la Zürich, pe 5 februarie 1916.

Vor fi prezentate desene și lucrări originale de grafică semnate de avangardiști de faimă universală precum André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp și Marcel Iancu, cărți de artist și publicații avangardiste istorice, afișe ale unor manifestări dadaiste interbelice, cât și o colecție impresionantă de fotografii de epocă reprezentându-l pe Tristan Tzara în toate etapele vieții sale. Lucrările prezentate aparțin colecționarului Emilian Radu.

PROGRAM

TZARA. DADA. ETC. poate fi vizitată gratuit în perioada 5 februarie – 26 aprilie 2016, între orele 14:00-22:00, la ARCUB – Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84-90). Expoziția face parte din seria evenimentelor prilejuite de candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, demers inițiat și coordonat de ARCUB.

Foto: TZARA, DADA. ETC – icr.ro

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.