13 țări și-au înscris filmele în competiția Arkadia ShortFest 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/13-tari-si-au-inscris-filmele-in-competitia-arkadia-shortfest-2016/

Cineaştii din 13 ţări, de pe 3 continente (Europa, Asia şi Africa), şi-au înscris scurt-metrajele în cadrul celei de-a 3-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Arkadia ShortFest. Selecţia finală a scurt-metrajelor va fi anunţată la finalul lunii iulie şi va fi publicată pe site-ul oficial.

Un articol de Liliana Matei|20 iulie 2016

Ediția din 2016 a festivalului va aduce iubitorilor de cultură, 3 zile de proiecții de film, workshop-uri, expoziții de artă și dezbateri. Arkadia ShortFest propune pentru anul acesta două secțiuni de festival, ambele cu deschidere internațională – una competițională (scurt-metraj studențesc de ficțiune) și una necompetițională (scurt-metraj profesionist de ficțiune, documentar sau animație).

Publicul va avea șansa de a vedea și la această ediție, în cadrul Arkadia ShortFest, selecții ale celor mai bune scurt-metraje din alte mari festivaluri internaționale. Cele 3 festivaluri partenere de anul acesta sunt KINOdiseea, ÉCU – The European Independent Film Festival și Biarritz America Latină. Mai multe detalii despre selecția propusă de fiecare festival-partener vor fi anunțate în curând.

ExpoShort Fest va aduce anul acesta, în atenția publicului iubitor de artă neconvențională, proiectul Art Factory. Timp de 3 zile orașul prahovean va deveni gazda unei expoziții ample, derivată din conceptul curatorial Art Factory, concept inaugurat anul trecut de către Asociația Fără Nume. Scopul principal al inițiativei Art Factory este revitalizarea spațiilor abandonate și reintegrarea acestora în comunitate.

Ediția a 3-a se va desfășura în perioada 2-4 septembrie, în deja binecunoscutul spațiu neconvențional al Uzinelor Camexip (Băicoi, Prahova).

29
/08
/13

Răzvan Rădulescu, scenaristul unor filme precum „Marfa şi banii“ şi „Moartea domnului Lăzărescu“, a fost lăsat fără bunurile personale în timpul călătoriei sale din Franţa spre Italia, într-un tren de mare viteză. Rădulescu se îndrepta spre Veneţia, unde urma să jurizeze în secţiunea Opera Prima a Festivalului Internaţional de Film.

29
/08
/13

Bazat pe evenimente reale, „Hoţii de celebritate”, noul lungmetraj al Sofiei Coppola, este o satiră colorată la adresa showbizului şi a obsesiei pentru vedete şi mediul lor. Un film cu multe brizbrizuri vizuale, dar cu o tematică implicită gravă.

28
/08
/13

CRONICĂ DE FILM „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, este un film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Un plus de rigurozitate l-ar fi putut urca însă în categoria realizărilor cinematografice de top.

27
/08
/13

În 22 august a început ARISTOTELES WORKSHOP (AW), atelierul anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.