16 proiecte din 4 țări, selectate în programul FILM+ 2020-2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/16-proiecte-din-4-tari-selectate-in-programul-film-2020-2021/

FILM+, programul alternativ de susţinere a producţiilor cinematografice independente cu buget redus, anunţă care sunt participanţii celei de-a cincea ediţii, în urma selecţiei proiectelor înscrise în această vară.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2020

Din cele 108 de proiecte înscrise de cineaști din Bulgaria, Moldova, România și Serbia, au fost selectate 16 proiecte, dintre care: cinci lungmetraje documentare, două lungmetraje de  ficțiune și nouă scurtmetraje de ficțiune.  

„Selecția din acest an a fost o adevărată provocare: am avut misiunea dificilă de a alege din proiecte foarte bune. Astfel, ca o extensie a line-up-ului agreat de echipa noastră, am creat FILM+ Expanded, creând posibilitatea de a susține încă un proiect. Cei 16 participanți ai celei de-a cincea ediții a FILM + vor avea parte de tot suportul nostru pe una dintre următoarele direcții: dezvoltare de proiect, sprijin pentru filmare și pentru post-producție. Rolul nostru este acela de a veni în sprijinul realizatorilor de film care au nevoie de structuri, ghidaj personalizat și ajutorul necesar care să le faciliteze trecerea către o etapă profesională.”, spune Ana Drăghici, FILM+ Program Coordinator. 

Conceput ca un laborator de lucru, sprijin și promovare dedicat proiectelor de film, animație și video-art independente, FILM+ este singurul proiect românesc și din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artiști proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, ce beneficiază de experiența acumulată de profesioniștii români din cinematografie.

FILM+ a fost inițiat în 2016 de o echipă de tineri cineaști, formată din regizorul Paul Negoescu, producătoarea AnamariAntoci, directorul de imagine Ana Drăghici și Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, fiind primul program din Europa Centrală și de Est ce reunește resurse și expertiză în cadrul unei platformei de colaborare și este finanțat de programul Europa Creativă – Media al Comisiei Europene. 

Reprezentanții proiectelor selectate din România, Bulgaria, Moldova și Serbia se vor reuni în octombrie la București, în funcție de situația din România legată de pandemia COVID-19,  într-o rezidență în cadrul căreia vor avea loc masterclass-uri, sesiuni de îndrumare individuală, laboratoare, urmate de stabilirea calendarului de lucru pentru fiecare proiect în parte, croit pe necesitățile acestora. Programul de lucru va include, în prima parte a anului 2021, și sesiuni de lucru la Chișinău, Belgrad și Sofia. 

Proiectele selectate pentru cea de-a 5-a ediție Film + sunt:   

Work in Progress: 

  1. Dragoș Hanciu – The Man and His Shadow, ROMÂNIA, lungmetraj documentar; 
  1. Biljana Kirilova și Neda Milanova Voev – Greetings to the Gods, BULGARIA, lungmetraj documentar; 
  1. Alexandr Dzechis  – Blocul 2, MOLDOVA, lungmetraj documentar; 
  1. Dumitru Grosei și Arcadie Plăcintă – Călătorie în timp – de la Bonn la Speia, MOLDOVA, lungmetraj documentar. 

 Producție: 

  1. Paul Chirilă – 5000KM, ROMÂNIA, lungmetraj documentar 
  1. Hayat Aljowaily și Kaja Grujic – Last Call, SERBIA, scurtmetraj ficțiune 
  1. Monica Stan – Drumul Dragonului, ROMÂNIA, scurtmetraj ficțiune 
  1. Andrei Răuțu – Se văd stelele în noaptea asta?, ROMÂNIA, scurtmetraj ficțiune 
  1. Kristina Spassovska – Everything Tastes Strange Today, BULGARIA, scurtmetraj ficțiune 

Dezvoltare: 

  1. Eugeniu Bocancea  – Lecție de maturitate, MOLDOVA, lungmetraj ficțiune 
  1. Tamara Brocic – Worlds Apart, SERBIA, scurtmetraj ficțiune 
  1. Kosta Karakashyan – Us, BULGARIA, scurtmetraj ficțiune 
  1. Alex Mircioi – Toma și prietenii lui, ROMÂNIA, Scurtmetraj ficțiune 
  1. Vasile Todincă – Calmul unei dimineți de iarnă, ROMÂNIA – scurtmetraj ficțiune 
  1. Sorin Poamă – Cut It, ROMÂNIA, Scurtmetraj ficțiune 

FILM+ ExpandedElena Morar – Tender is the Night, ROMÂNIA, lungmetraj ficțiune   

Programul este inițiat de Asociația Graphis 122 și implementat alături parteneri și specialiști implicați în programul de mentorat.  

Cea de-a cincea ediție este co-finanțată de către programul Europa Creativă – MEDIA* al Comisiei Europene și de Centrul Național al Cinematografiei.

Website | Facebook | Instagram  

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.