180 de complexe muzeale deschise de Noaptea Muzeelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/180-de-complexe-muzeale-deschise-de-noaptea-muzeelor/

În seara de 19 mai, cu ocazia celei de-a 14-a ediţii a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, publicul din întreaga ţară va avea posibilitatea de a vizita aproximativ 180 de muzee şi de a beneficia de pe urma unor activităţi culturale şi curatoriale propuse de peste 40 de prieteni ai muzeelor.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2018

„Trăim un moment în care muzeelor, la scară mondială, nu le mai este teamă de diferiţi competitori în lupta pentru public, cum ar fi spaţiile comerciale, deoarece considerăm mai nou că mall-urile sunt incredibile surse pentru a atrage oamenii în muzee.

Trăim o perioadă în care, la nivel internaţional, se investeşte în muzee, apar diferite spaţii cu numeroase colecţii inedite şi interesate, spaţii concepute şi create de arhitecţi şi designeri faimoşi.

Către aceste lucruri tindem şi noi pentru că avem cu ce şi avem de ce să ne ridicăm la aceste standarde, iar Noaptea Muzeelor este un exemplu viu că şi aici se poate!”, a declarat Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR.

Noaptea Muzeelor 2018 aduce în atenţia publicului un ingredient nou: o serie de 10 scurtmetraje documentare prin care sunt prezentate publicului aspecte neştiute şi nevăzute din culisele a 10 muzee din Bucureşti, membre ale RNMR.

Demersul a fost finanţat cu ajutorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi prin colaborarea cu Societatea Română de Televiziune.

Documentarele au fost realizate cu asistenţa specializată a unor experţi muzeali şi surprind aspecte neştiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Palatul Mogoşoaia, Muzeul Naţional de Geologie, Centrul expoziţional documentar al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Naţional „George Enescu” şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.Noaptea Muzeelor

„Suntem onoraţi să facem parte din acest proiect şi să avem şansa de a transpune în imagini poveştile necunoscute a 10 muzee bucureştene. Cred cu tărie că instituţiile de cultură pot coagula comunităţile în jurul lor şi cred în puterea poveştilor istorisite în aceste 10 mini-documentare prin vocea Maiei Morgenstern. Evenimente ca Noaptea Muzeelor sunt esenţiale pentru dezvoltarea unei societăţi, milionul de oameni care ies în stradă pentru acest eveniment spune foarte multe despre potenţialul cultural al românilor”, a declarat Oana Drăgulinescu, managing partner Quartz Media Production, producătorul seriei de mini-documentare „Poveşti neştiute ale muzeelor”.

Fiecare muzeu are pregătit pentru publicul său un program diversificat, interesant, care aduce la un loc diferite arte şi experienţe senzoriale.

Mai mult decât atât, peste 30 de muzee din toată ţara vor putea fi explorate prin tururi interactive, disponibile gratuit prin aplicaţia Questo. Tururile, construite de către muzeografi, în colaborare cu arhitecţii de experienţe din echipa Questo, aduc un plus de interacţiune vizitatorilor şi vor fi disponibile de pe data de 19 mai.

„Vizitatorii vor găsi în aplicaţie diferite misiuni antrenante şi vor fi ghidaţi pas cu pas printre exponatele din muzee. Pe măsură ce rezolvă provocările din aplicaţie, află poveşti neştiute despre expoziţii sau oamenii care au legătură cu acestea.

Spre exemplu, vizitatorii pot descoperi ce legătură există între Palatul Culturii din Iaşi şi Suleiman Magnificul, iar la Cimitirul Bellu din Bucureşti pot afla despre faptele celor care au făcut posibilă Marea Unire. Aceste poveşti şi legende, şi alte câteva sute, pot fi descoperite în cele peste 30 de muzee participante prin tururile din aplicaţie. Mai mult, la Muzeul Antipa vizitatorii vor avea două tururi, dintre care primul poate fi parcurs chiar în timp ce aşteaptă să intre în muzeu”, a declarat Claudiu Petria, fondatorul Questo.

Programul complet şi lista complexelor muzeale participante la această ediţie sunt disponibile pe site-ul oficial
www.noapteamuzeelor.ro.

Foto: Noaptea Muzeelor – noapteamuzeelor.ro

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.