Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.
Un articol de Petre Ivan|2 decembrie 2014
„E ceva pur în el“, îl caracteriza Emil Cioran. „E un om incapabil de cinism, nici în gândire, nici în viaţă. E un om care nu minte, în tot ce spune, e el însuşi“. Iată câteva repere de gândire ale lui Petre Ţuţea:
1. Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.
2. Nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Christos nu e din Fălticeni.
3. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.
4. Eu m-aş întâlni cu Cioran în neliniştile mele, care seamănă cu ale lui, iar el s-ar întâlni cu misticismul meu în lirismul lui. Ceea ce e ciudat la Cioran nu e neliniştea de a fi om, ci neliniştea de a fi român.
5. Constituţia liberală din 1923 nu e o operă, e o capodoperă. Un rege puternic, înfăşurat într-un stat al normelor liberale: separaţia puterilor şi libertăţi câte doreşte nea Niţă; nici nu poate duce atâtea libertăţi!
6. De creat, doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul „creaţie“ – literară, muzicală, filozofică – leşin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă.
7. A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinţii sunt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.
8. Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale – acesta este omul creştin.
9. Iisus Christos este eternitatea care punctează istoria.
10. Eu, cât aş fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric.
11. În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.
12. Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.
13. Eminescu, despre care Iorga spunea că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă „ideea platonică de român“, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.
14. Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui.
15. Eu încerc o experienţă: încerc să mă deparazitez de filozofie, de păducherniţa metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, deşi face filozofie. Un prieten al meu zice: te deparazitezi, dar foloseşti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren nu înseamnă că zeul meu este calea ferată.
16. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind silogisme.
17. Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit dacă n-ar fi prezenţi ăştia, idioţii?
18. Călinescu, faţă de Nae Ionescu, nici n-a existat; n-avea vocaţie filozofică nici cât un măturător. Nae Ionescu nu se măsura în vremea lui cu nimeni. Era el însuşi.
19. Eu am citit „Critica raţiunii pure“ a lui Kant, ca student, şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de „Informaţia Bucureştiului“. Dar a trebuit să fac 80 de ani…
20. Legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la baza lui o eroare – naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor.
21. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români“.
22. Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. Că n-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, viforniţa din spaţiul în care s-a desfăşurat istoric poporul român ne arată că suntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin, parcă – n-am fost noi „în calea răutăţilor“? A reuşit vreo invazie să-şi impună stilul şi credinţele aici?
23. Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare. (declaraţie făcută după alegerile din 20 mai 1990).
Puteţi găsi aici cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“ (Editura Humanitas).
Cine a fost Petre Ţuţea
Născut la 6 octombrie 1902 în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung şi liceul Gh. Bariţiu din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj; studiază formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin; va deveni, în urma studiilor universitare, doctor în drept administrativ.
Publică articole diverse şi studii de economie şi politică în presa anilor 1930, cu precădere în Cuvântul condus de Nae Ionescu. Este un apropiat al acestuia, ca şi al lui Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran ş.a.
După o perioadă de simpatii de stânga, devine simpatizant al mişcării legionare, dar nu şi înscris în mişcare, iar în septembrie 1940 ajunge înalt funcţionar la Ministerul Economiei Naţionale în guvernul naţional-legionar. Sub regimul comunist face 13 ani de închisoare politică în anii 1948-1953 şi 1956-1964. Dupã eliberarea din puşcărie continuă să fie persecutat de Securitate, care îi confiscă o serie de manuscrise (printre care Tratatul de antropologie creştină, ce i se va restitui după 1989).
Trăieşte înconjurat de tineri din boema bucureşteană a vremii şi publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele şi almanahurile Uniunii Scriitorilor. Moare la Bucureşti în 3 decembrie 1991, după ce este „redescoperit” de tinerii generaţiei post-1989 şi se bucură de o scurtă perioadă de notorietate dublată de o intensă mediatizare.
Foto cu Petre Tutea – Mihai Oroveanu
