Scriitorul Lionel Duroy: „Jurnalul lui Mihail Sebastian este de o sinceritate absolută, de o forță incredibilă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-lionel-duroy-jurnalul-lui-mihail-sebastian-este-de-o-sinceritate-absoluta-de-o-forta-incredibila/

INTERVIU În 2018, scriitorul francez Lionel Duroy publica romanul „Eugenia” (Humanitas Fiction, 2019; traducere de Simona Modreanu) transformându-l pe Mihail Sebastian (18 octombrie 1907 – 29 mai 1945) în eroul unui bestseller internaţional.

Un articol de Alina Vîlcan|16 octombrie 2020

Pentru cărțile sale (Priez pour nous, 1990; Comme des héros, 1996; Des hommes éblouissants, 1997; Trois couples en quête d’orages, 2000; Le Cahier de Turin, 2003, Écrire, 2005; Le Chagrin, 2010; L’Hiver des hommes, 2012; Nous étions nés pour être heureux, 2019 ș.a.), scriitorul francez Lionel Duroy a călătorit în diverse colțuri ale lumii.

Născut în 1949 în Tunisia, de unde familia sa avea să fie expulzată în 1955, Lionel Duroy scrie despre traumele vieții sale în romane cu un pronunțat caracter autobiografic, precum Priez pour nous sau Le Chagrin, însă se apleacă și asupra unor subiecte care reflectă fragilitatea în lume, precum războaiele iugoslave, abordate în romanul L’Hiver des hommes.

Pentru Eugenia, roman în centrul căruia se află antisemitismul românesc și destinul scriitorului Mihail Sebastian, Lionel Duroy a ajuns în România, la București și la Iași. În rândurile care urmează, aflăm cum a început fascinația cunoscutului scriitor francez pentru Jurnalul lui Sebastian și cum s-a construit această carte minuțios documentată, care se deschide astfel: „Mihail a murit ieri, 29 mai 1945, strivit de un camion”.

Cum ați descoperit Jurnalul lui Mihail Sebastian, când l-ați citit pentru prima dată și ce v-a determinat să scrieți o carte pornind de la destinul scriitorului român și a antisemitismului în România? Mihail Sebastian nu e un scriitor foarte cunoscut în Franța, nu?

Am dat din pură întâmplare peste Jurnalul lui Mihail Sebastian într-o librărie pariziană pe care o frecventez de fiecare dată când ajung în capitala Franței, pentru că eu nu locuiesc la Paris, librăria Joseph Gibert, cu cărți pe cinci-șase etaje… Pentru mine fiecare carte de acolo e una puțin dispărută. De multe ori în viață m-am oprit din întâmplare asupra unei cărți necunoscute, despre care nimeni nu vorbește. În plus, am fost mereu interesat de țările estice, de țările de dincolo de Zid și adesea m-am oprit la raionul dedicat literaturii române în această librărie. Astfel am descoperit și Jurnalul lui Sebastian, l-am deschis, am început să-l citesc și acela a fost un moment foarte important pentru mine, o revelație. Este un jurnal de o mare forță, a cărui particularitate cred că este aceea că nu a fost scris cu gândul de a fi publicat – sunt convins de asta! –, așadar este de o sinceritate absolută, de o forță incredibilă. Și pentru prima dată am putut vedea România prin ochii unui scriitor evreu. Descoperirea acestui jurnal a fost, așadar, o întâmplare.

Când aveam 26 de ani, după ce am citit pentru prima dată Kaputt de Curzio Malaparte, aveam în minte să vin la Iași. Capitolul pe care Malaparte îl consacră Iașului este foarte impresionant, țin minte reacția pe care am avut-o la acea vârstă citind despre pogromul de la Iași, despre acțiunile unei părți a populației civile împotriva propriilor vecini, fără prezența în forță a armatei sau a poliției, numai în urma, după cum aveam să înțeleg, a unei foarte violente campanii de intoxicare. M-a impresionat profund cum oamenii puteau deveni de pe o zi pe alta criminali.

Și astfel, când am descoperit Jurnalul lui Sebastian am devenit din nou interesat de subiect, de ceea ce s-a întâmplat atunci în Europa, de toată acea delimitare. Eu sunt cât se poate de european; nu mă simt francez, ci european. Iubesc Franța, dar mă simt la fel de bine la Berlin, la București sau la Belgrad, unde am și locuit o perioadă. În tinerețea mea, în anii ’80 de exemplu, era foarte dificil să călătorești liber în anumite spații, cum era Berlinul de Est, iar căderea Zidului Berlinului în 1989 a fost un eveniment major în viețile noastre, ale celor care voiam o Europă fără frontiere, de care eu am profitat ca să merg peste tot în țările estice. Din păcate, prin 2004-2005, am început să vedem state care își închideau frontierele, uitând solidaritatea europeană, etica europeană și radicalizându-se, cum s-a întâmplat în Polonia, în Ungaria sau în Croația. Gestul care reflectă toate acestea cel mai bine este cel al jurnalistei maghiare care a lovit migranții sirieni în 2015, gest care mi-a readus din nou în minte cum, în timpul pogromului de la Iași, negustorii evrei erau loviți de proprii lor vecini. Așadar, în urma interacțiunii cu Jurnalul lui Sebastian și pe fondul lecturilor mele anterioare din Malaparte, dar și a gestului acestei jurnaliste din Ungaria, i-am spus editorului meu: „Acum voi merge să mă instalez la Iași, acum e momentul să mă opresc asupra pogromului și a ceea ce s-a întâmplat atunci”.

Practic, cum ați documentat romanul, cât timp ați petrecut la Iași și la București pentru această carte?

Documentarea am făcut-o și cu ajutorul mai multor români pe care îi știam. Când am venit la Iași nu cunoșteam multă lume, apoi am început să-mi creez contacte aici și să le dezvolt. Am lucrat în biblioteci, am recuperat fotografii cu ajutorul unei fundații, am citit enorm despre pogrom, am citit toate mărturiile supraviețuitorilor pogromului obținute în 1945, am avut sprijinul unui profesor român, de origine evreiască, de la Universitatea din Montpellier, profesorul Iancu, care mi-a oferit tot ceea ce el însuși publicase. Apoi am lucrat foarte mult la București cu un prieten care m-a ajutat și ca interpret, Petruș Costea, de altfel un apropiat al familiei Sebastian. Așa se face că am întâlnit-o la Paris pe Micky Sébastian (n.r. – actriță franceză născută la București în 1958), fiica fratelui mai mic al scriitorului, și ea mi-a prezentat-o pe mama ei, ceea ce mi-a dat acces la originalul jurnalului, pe care l-am văzut, se află în posesia lor, dar și a altor documente.

Cum a fost primit romanul în Franța?

A fost foarte bine întâmpinat de critică, însă ceea ce m-a uimit a fost reacția publicului. Principala reacție a publicului francez a fost: Mulțumim pentru această carte, nu știam nimic despre ce s-a întâmplat în România în timpului celui de-al II-lea Război Mondial. Istoria românilor nu prea este cunoscută astăzi în Franța.

Cine este Eugenia, personajul care dă titlul romanului?

Pentru mine, ea întruchipează problema principală a romanului și a vieții în general – aceea a conștientizării perioadei pe care o traversează. Nu știu în ce măsură astăzi conștientizăm lumea în care trăim. În general, această conștientizare vine mai târziu, odată cu viziunea istorică. Ceea ce m-a interesat la Eugenia este această viziune clară a perioadei pe care o trăiește. Ea nu e un om ca Mircea Eliade. Căci am văzut că un om ca Mircea Eliade s-a putut înșela în privința acelei perioade. În momentul în care antisemitismul era de-a dreptul înspăimântător, în anii 1938-1939, nici măcar cineva ca Eliade nu a putut fi conștient de ceea ce se întâmpla. Mihail Sebastian era însă extrem de conștient, spre deosebire de Eliade. Iar acest lucru a putut fi văzut limpede abia mai târziu. Așadar, pentru mine această conștiință este foarte importantă. Am scris Eugenia și pentru a spune: Fiți atenți, pentru că astăzi nu știu dacă suntem conștienți că toate acestea pot reîncepe! Poate mă înșel, dar știu că măcar încerc să am o perspectivă limpede asupra epocii actuale. Și, din nou, poate că mă înșel, dar văd că Europa nu e bine, că așa cum oameni ca Eliade puteau avea atunci opinii îngrozitoare despre evrei, la fel unii oameni au astăzi păreri teribile despre musulmani și alții îi ascultă. Asemenea lui Eliade, în Franța l-am avut pe Pierre Drieu La Rochelle, scriitor pro-nazist, dar care în 1945 s-a sinucis. Infernul conștiinței e foarte interesant aici. Poate că și cei care astăzi emit opinii radicale vor regreta peste zece ani.

Sunteți născut în Tunisia, într-o familie cu origini nobile, cum ați ales jurnalismul și, mai apoi, literatura?

M-am născut, de fapt, într-o familie imposibilă: nobilă, dar apusă. Tatăl meu a fost foarte îndrăgostit de soția lui, și pentru ea a vrut să câștige bine, căci mama iubea luxul. Primii mei ani de viață s-au petrecut în lux, aș putea spune. Și, dintr-o dată, totul s-a topit, aveam zece ani când viața mea s-a transformat peste noapte, și am ajuns să trăim fără electricitate într-un oraș muncitoresc. Nu pot spune că mi-am dorit să devin scriitor, dar viața m-a împins cumva. Mama a înnebunit și a trebuit să fie spitalizată, iar tatăl meu ajunsese să vândă aspiratoare, câștiga foarte puțin. Deveniserăm o familie defalcată, iar la 18 ani, când am părăsit casa părintească, m-am văzut nevoit să scriu. Fragilitatea lumii m-a acaparat ca scriitor. Fie că am scris despre Iași, despre Iugoslavia…

Ați avut vreodată impresia că jurnalismul v-a influențat ca scriitor?

Am devenit jurnalist, cum ziceam, ca să-mi câștig existența. Astfel am descoperit lumea. Dar mie nu-mi place scriitura jurnalistică, de fapt. Este și motivul pentru care am renunțat la jurnalism după 15 ani. Jurnalismul încearcă ceva ce mie nu îmi place – să provoace consternarea oamenilor.

Ați scris, de asemenea, biografii ale unor personalități ca Nana Mouskouri sau Gérard Depardieu…

Da, e ceva ce recunosc că mă interesează. Îmi place. Când scriu o biografie aleg întotdeauna oameni care mă interesează. De la editură, sunt întrebat: Ai fi interesat să lucrezi cu Gérard Depardieu? S-a întâmplat ca el să mă intereseze și am acceptat. Dar mi s-a propus să scriu și despre oameni care nu mă interesau și am refuzat. Adevărul este că în privința biografiilor prefer să lucrez cu femei – Sylvie Vartan, Nana Mouskouri, Mireille Darc… Este captivant pentru că ești în fața cuiva care acceptă să-ți povestească toată viața sa – copilăria, cum și-a construit existența, cum a făcut anumite alegeri, cum se comportă în viața personală, în relațiile sentimentale, cu copiii… Să intri în universul altcuiva este extraordinar.

Dacă ar fi să alegeți cele mai importante momente ale vieții dumneavoastră de scriitor, care ar fi?

Acestea se confundă cu cele mai grave momente ale vieții mele personale. Este un moment pe care l-am inclus în mai multe dintre cărțile mele – să îmi văd mama înnebunind, trântindu-se la pământ și urlând – aceasta este o scenă de neuitat pentru mine, aveam 11 ani. Când mama mea a murit nu am plâns deloc, însă atunci, la 11 ani, vâzând-o cum se chinuia, am plâns mult. Am crezut cu adevărat că mama a murit atunci. Un alt moment important a fost când fratele meu mai mic a căzut în baie și s-a lovit puternic la față, eram doar noi și mama acasă, țin minte drumul în taxi căutând un spital care să îl primească, și acela a fost un moment important pentru mine, căci mama deja nu se simțea bine, iar eu, deși eram destul de mic, trebuia să mă comport ca un om mare, să intru în spital și să spun: În taxi sunt mama și fratele meu, care a căzut și are fața distrusă – aceea a fost, de asemenea, o zi foarte importantă în viața mea. O altă scenă importantă s-a întâmplat când, ca jurnalist, am fost trimis în Africa de Nord, să relatez despre un cutremur din Algeria. Am ajuns cu un avion special, acolo m-a așteptat o ambulanță, cutremurul avusese loc în noaptea precedentă, și am găsit un peisaj înfricoșător – clădirile se prăbușiseră peste oameni în timp ce aceștia dormeau. A fost oribil. Au urmat replici, orașul era distrus, erau bucăți de sticlă spartă peste tot… Am mers prin orașul acela distrus, am văzut primele echipe de doctori ajungând la fața locului, am văzut cum echipajele, conduse de câini, pătrundeau printre betoane încercând să îi salveze pe cei care mai trăiau. Am văzut o femeie cu brațul tăiat, am asistat la operații la cald, și am simțit cum gesturile de umanitate pot deveni de neuitat.

Cum vedeți România, după timpul petrecut aici?

Sunt oarecum îndrăgostit de România. Cred că atunci când lucrezi mult într-o țară devine inevitabil. Este ca atunci când un bărbat care frecventează timp îndelungat o femeie sfârșește prin a se îndrăgosti. La fel este și când vizitezi adesea o țară, când ești întâmpinat de oameni pe care i-ai întâlnit anterior, ceva se întâmplă. Este adevărat că îmi place România și pentru că are un anumit mister pentru mine, e cumva inaccesibilă. Îmi amintesc cum am traversat țara în 1971, cu fratele meu, era ceva foarte ciudat pentru mine, mă întrebam cum trăiesc oamenii aici, vedeam pe stradă femei cu basmale pe cap, totul era ciudat. Apoi am citit cărțile scriitorilor români, am citit mult despre comunism, poate că mi-am creat o imagine oarecum mitologizată. Mai târziu, când am revenit pentru a lucra la Eugenia, eram absorbit de subiectul cărții, mă simțeam ca în 1941, trăiam în trecut. Totul este subiectiv atunci când scrii.

Am văzut că un om ca Mircea Eliade s-a putut înșela în privința acelei perioade. În momentul în care antisemitismul era de-a dreptul înspăimântător, în anii 1938-1939, nici măcar cineva ca Eliade nu a putut fi conștient de ceea ce se întâmpla. Mihail Sebastian era însă extrem de conștient. (Lionel Duroy)

Interviu realizat în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) 2019.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.