25 de ore de teatru non-stop, în aprilie, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-ore-de-teatru-non-stop-in-aprilie-la-sibiu/

Între 5 şi 6 aprilie, la Sibiu are loc a patra ediţie a maratonului „25 de ore de teatru non-stop”.

Un articol de Ziarul Metropolis|19 martie 2014

Între 5 și 6 aprilie, la Sibiu are loc a patra ediţie a maratonului „25 de ore de teatru non-stop”. Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală BIS, s-a născut în primăvara anului 2011 din dorinţa de a celebra Ziua Mondială a Teatrului.

Ineditul conceptului (faptul că se joacă teatru non-stop, fără încetare, mai mult de 25 de ore) a atras încă de la prima ediţie mii de spectatori din toată ţara. Anul acesta, în cadrul maratonului teatral vor avea loc 25 de spectacole şi evenimente în 12 locaţii. Sunt aduse în premieră la Sibiu unele dintre cele mai originale spectacole produse de companii teatrale din toată ţară (Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Cluj, ş.a.).

Deschiderea oficială va avea loc la Sala Thalia, sâmbătă, 5 aprilie 2014, la ora 19.00, cu un spectacol de gală jucat în premieră absolută. Super-comedia „Mă scoţi din sărite!” îl are în prim-plan pe îndrăgitul actor sibian Florin Coşuleţ. Alături de el, tinerii actori Petre Ancuţa şi Emilian Marnea vor oferi un recital de măiestrie artistică de zile mari, în care se îmbină muzica live interpretată la diverse instrumente, step-ul şi scrima.

Maratonul va continua cu proaspăta comedie a Teatrului de Artă Bucureşti „6/ 49”, care de la recenta premieră a strâns un număr impresionant de cronici entuziaste, precum şi cu spectacolul „Parallel” al Companiei GroundFloor Group din Cluj-Napoca, declarat de unii critici ca fiind spectacolul revelaţie al sfârşitului de an 2013. Ambele reprezentaţii vor avea loc la Teatrul Gong.

Comedia modernă va fi la cote înalte. La Sala CAVAS se vor juca „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”, un spectacol al Teatrului de pe Lipscani Bucureşti în regia lui Eugen Gyemant, şi „Artă” de Yasmina Reza, o producţie a UNATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Spectacolele vor continua noaptea întreagă, în mai multe locaţii din oraş.

La prima oră a dimineţii, în Atrium Cafe, o locaţie selectă din Piaţa Mică a Sibiului, se vor rosti versuri în prezenţa poetului Radu Vancu. De aici, spectatorii sunt invitaţi în Piaţa Mare, unde actorii, în pijamale, vor efectua un set de exerciţii fizice în preajma fântânii arteziene. Stomatologul oficial al festivalului (dr. Gh. Igna) îi va învăţa cum se efectuează un periaj dentar corect. Anul trecut, fermecătorul eveniment a mobilizat mai mult de 200 de tineri. Sibienii sunt invitaţi să ia parte, indiferent de vârstă, la această acţiune, ca semn al primăverii, al sănătăţii, al normalităţii.

Printre evenimentele speciale ale zilei de duminică 6 aprilie se numără conferinţa ,,Teatrul şi prejudiciul anti-teatral”, susţinută de profesorul Dan Vasiliu (unul dintre cei mai apreciaţi shakespeareologi din ţară), precum şi întâlnirea dintre actriţa Coca Bloos şi Părintele Constantin Necula, sugestiv intitulată „Teatrul între sacru şi profan”. Ambele evenimente se vor desfăşura la Librăria Humanitas Constantin Noica.

În închidere, duminică, 6 martie, la ora 20.30, la Oldies Pub este programat multi-premiatul ,,LSD Theatre Show”, o producţie marca Doctor’s Studio, spectacol care se joacă cu mare succes la Godot Cafe-Teatru, Bucureşti. Imediat după „LSD Theatre Show”, pe scena de la Oldies Pub vor urca peste 20 de artişti reuniţi sub genericul „LIPICIOŞII & Friends”. Acordurile Lipicioşilor se vor prelungi târziu în noapte cu after-party-ul pus la cale de MC Matli. La jam-session-ul Lipicioşilor intrarea va fi liberă, precum şi la multe alte evenimente şi spectacole din festival.

INFO Festival 25 de ore de teatru non-stop

Biletele  pentru cele 25 de ore de teatru non-stop au fost puse în vânzare în trei locaţii: Agenţia teatrală, Librăria Humanitas şi Atrium Cafe. Preţul unui bilet este de 15 lei. La deschidere, la spectacolul de Gală, preţul unui bilet este de 30 lei întreg şi 25 lei redus. Se vor pune în vânzare un număr limitat de abonamente la preţul de 60 de lei.

Foto: afis festival 25 de ore de teatru non-stop

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.