36% dintre bucureşteni merg la teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/36-dintre-bucuresteni-merg-la-teatru/

Teatrul Nottara a reluat organizarea Grupului de Dialog Teatral – GDT, o iniţiativă a Teatrului Nottara din 2007. Primul GDT din acest an a avut loc miercuri, 24 februarie, la Institutul Maghiar Balassi din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|29 februarie 2016

Au răspuns invitaţiei sociologi, manageri ai teatrelor publice bucureștene, directorul INCFC, consilierul pe probleme de cultură al Primarului general, critici de teatru, reprezentanți ONG, membri ai echipei de elaborare a strategiei culturale (ARCUB), jurnaliști şi bloggeri.

În prima parte a discuţiei, Alin Teodorescu, sociolog, Directorul IMAS – Marketing şi Sondaje, a prezentat rezultatele celui mai nou studiu asupra publicului bucureştean de teatru, realizat la cererea Teatrului Nottara. Conform acestui studiu, 36% dintre bucureştenii cu vârsta de peste 18 ani au mers la teatru cel puţin o dată în ultimul an.

Comparativ cu studiul pe aceeaşi temă, efectuat de IMAS în 2012, se constată că obiceiurile şi preferinţele legate de teatru au rămas relativ aceleași în ultimii 3 ani. Teatrul Nottara este în continuare pe locul al doilea în preferinţele publicului bucureştean, după TNB, iar comedia a rămas genul favorit al spectatorilor, după cum au indicat 70% dintre respondenţi. De asemenea, mersul la teatru rămâne o activitate de week-end pentru 45% dintre spectatori, în timp ce 32% aleg să vadă spectacolele în timpul săptămânii.

Referitor la criteriile în funcţie de care decid să vadă un spectacol, 87% dintre respondenţi au indicat ca fiind important şi foarte important actorii din distribuţie, 63% se bazează pe recomandările prietenilor, iar 60% aleg să vadă o reprezentație după autorul piesei. Actorii preferaţi de bucureşteni sunt Radu Beligan, Horaţiu Mălăele şi Florin Piersic, iar Maia Morgenstern, Stela Popescu şi Rodica Popescu Bitănescu au ocupat primele locuri în rândul actriţelor.

Cea mai spectaculoasă schimbare faţă de anul 2012 constă în creşterea de notorietate de care se bucură, în acest moment, Teatrul Nottara. La capitolul notorietate spontană totală Teatrul Nottara a înregistrat un salt procentual uriaş, de la 45,4% la 74,3%. Acest lucru are două explicaţii: implementarea de către instituţie a strategiei de management propusă de IMAS după primul studiu şi mediatizarea intensă a teatrului, ca urmare a suspendării programării de spectacole în sediul de pe bd. Magheru, în urma legii care interzice desfăşurarea de activităţi publice în clădiri cu risc seismic ridicat.

A doua parte a discuţiei a fost animată de dezbaterea pe tema Strategiei culturale şi creative a Bucureştiului, 2015 – 2025, realizată de ARCUB în vederea candidării la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Principalele obiecţii ale celor din sală au fost legate de neincluderea teatrelor de stat în această strategie. Strategia a fost descrisă ca fiind unilaterală şi partizană, întrucât propunerile de obiective și acțiuni au în vedere mai puțin interesele publicului (nevoi, dorințe, preferințe etc.), și mai mult interesele operatorilor culturali independenți, de multe ori formulate în detrimentul celor instituționalizați. De altfel, chiar autorii strategiei recunosc: ”În cazul domeniului artelor spectacolului, la focus grup au participat numai reprezentanți ai domeniului teatrului independent, și s-au realizat numai interviuri cu experți din zona dansului contemporan, informațiile desprinse necesitând completări ulterioare prin interviuri și focus grupuri cu reprezentați ai celor mai active din domeniu în teatrul instituțional, dans clasic, dans modern și circ” (pp.17-18). Completări care nu au avut însă loc niciodată…

Deşi au fost şi întrebări care au rămas fără răspuns, participanţii la dezbatere au subliniat cât de necesare sunt astfel de întâlniri, în care lucrurile să se clarifice, atunci când e cazul, şi să se îmbunătăţească, atunci când e nevoie.

Marinela Ţepuş, managerul Teatrului Nottara, a declarat: „M-am bucurat nespus să văd atâta lume prezentă aici, din atâtea domenii de activitate, ştiind ce programe încărcate au mulţi dintre participanți, şi având în vedere faptul că şi ARCUB a avut o întâlnire tot pe tema Strategiei culturale  cu doar o zi înainte de aceasta. Probabil că, aşa cum au şi precizat în deschidere, la ARCUB a avut loc doar o prezentare, nu o dezbatere, iar părţile implicate simţeau imperios nevoia unui dialog. Din păcate, strategia existentă pe site-ul ARCUB nu prea e o strategie si e partizană și unilaterală. Iar cei în drept să confirme sau să nege, au recunoscut că așa e. Din păcate, nu-i de bine! Nu știu dacă în două-trei luni, cât au mai rămas până la posibila validare, de către prezentul sau viitorul Consiliu general al municipiului București, chiar unindu-ne cu toții, să se poată remedia ceva…”

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.