4 lungmetraje, 5 premii la Cannes și un Palme d’Or. Sau Cristian Mungiu, la 50 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-lungmetraje-5-premii-la-cannes-si-un-palme-dor-sau-cristian-mungiu-la-50-de-ani/

„Aveţi în România un mare, mare regizor pe care eu îl admir foarte mult, Cristian Mungiu. Cred că este un geniu. (…) Modul lui de a spune poveşti este uimitor, modul în care aşază camera, cum o ţine acolo. Am vrut să fac asta în «The Burning Plain», înainte să văd filmul lui «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», dar n-am putut din anumite motive. E nevoie de mult curaj să faci ce face Cristian.” – Guillermo Arriaga (2014), scriitor, scenarist şi regizor distins cu Oscar. Premiat de cinci ori la Festivalul de Film de la Cannes şi deţinător al unui „Palme d’Or pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” cineastul Cristian Mungiu împlineşte, astăzi, 50 de ani.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2018

Cristian Mungiu s-a născut la 27 aprilie 1968, la Iaşi. A absolvit Facultatea de Litere din Iaşi, secţia Engleză (1993), precum şi Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, secţia Regie (1998). A fost profesor de limba engleză, jurnalist, asistent şi ulterior secund de regie la numeroase producţii internaţionale filmate în România.

Lungmetrajul său ”Occident” a primit Premiul ONC pentru debut și a fost prezentat la Festivalul internaţional de la Cannes din 2002, în secţiunea ”Quinzaine des realisateurs”.

În 2007, filmul ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” i-a adus celebritatea lui Mungiu. Pelicula a primit Premiul Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice şi Premiul acordat de Administraţia Educaţiei Naţionale din Franţa, dar și mult râvnitul Palme d’Or.

În acelaşi an, Mungiu a fost desemnat  cel mai bun regizor european, iar „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost nominalizat şi la premiile Globul de Aur (2008).

Un an mai târziu, acelaşi film a fost desemnat Cel mai bun film european la prestigioasele Premii Goya.

În 2012 Cristian Mungiu este din nou premiat la Cannes, de această dată pentru cel mai bun scenariu, cu  ”După dealuri”, film care  obține și un dublul trofeu de interpretare, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.

”După dealuri” a reprezentat, totodată propunerea României, la Oscar, pentru cel mai bun film străin în 2013.

Cristian Mungiu

Cristian Mungiu

„Ca orice cultură mică, noi ne-am bazat întotdeauna pe o validare mai amplă decât cea națională. Și nu mă refer la cinema acum. Și Brâncuși și Ionesco nu au fost validați în România. Au fost validați de niște instanțe europene și noi i-am preluat ca fiind valabili pentru că acele instanțe au decis că ei sunt valabili, nu pentru că cineva l-ar fi apreciat pe Ionesco în România. Și același lucru e valabil pentru cinema și autorii tineri. Uneori când încerci să vii cu ceva foarte radical în cinema și foarte modern, s-ar putea ca să ai nevoie de această instanță externă, care vine cu autoritatea ei, ca să fii recunoscut și internațional. De asta filmul românesc e astăzi încă perceput ca fiind puțin ciudat de către marea masă a oamenilor, pentru că el e foarte modern față de timpul lui aici, iar saltul ăsta colosal pe care l-am făcut noi de la filmele din anii ’80 e ca și cum dintr-o pictură a lui Grigorescu cu boi ai fi plonjat pe Brâncuși și te-ai fi așteptat ca oamenii să perceapă.” – Cristian Mungiu

Membru al juriului celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de la Cannes din mai 2013, Cristian Mungiu a fost decorat cu distincţia de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, de ministrul francez al culturii, Aurélie Filippetti, care l-a caracterizat pe acesta, ca fiind ”liderul unei noi generaţii de cineaşti români şi europeni (…) hotărâţi să întoarcă definitiv pagina cinematografiei din epoca Ceauşescu”.

În 2017, Cristian Mungiu a fost preşedintele Juriului Secţiunii Cinéfondation şi scurtmetraje din cadrul Festivalului de la Cannes.

În urmă cu doi ani, Mungiu lansa la Cannes drama ”Bacalaureat”, pelicula aducându-i un nou premiu – cel pentru regie – la Cannes. ”Bacalaureat” avea să fie desemnat ulterior cel mai bun film străin la premiile National Society of Film Critics (NSFC), una dintre cele mai prestigioase asociaţii de critici de cinema din Statele Unite ale Americii.

Regizorul Cristian Mungiu a primit, la 10 mai 2017, trofeul Festivalului Serilor Filmului Românesc, în cadrul Galei ce a deschis a VIII-a ediţie a evenimentului. Ediţia din 2017 i-a fost dedicată, atunci împlinindu-se zece ani de când pelicula „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” a primit premiul Palm d’Or.

Foto: Cristian Mungiu si Jane Fonda, Cannes Film festival 2007 – Dan Beleiu. facebook

 

 

 

 

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.