58 de cineaşti îi cer premierului să o demită pe Corina Şuteu, ministrul Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/58-de-cineasti-ii-cer-premierului-sa-o-demita-pe-corina-suteu-ministrul-culturii/

58 de cineaşti au semnat o scrisoare deschisă adresată premierul Dacian Cioloş prin care îi cer să o demită pe Corina Şuteu din funcţia de ministru al Culturii pentru încercările sale repetate de a modifica legea cinematografiei într-un mod abuziv doar pentru un anumit grup, ignorând opinia breslei.

Un articol de Petre Ivan|1 august 2016

58 de cineaşti au semnat o scrisoare deschisă adresată premierul Dacian Cioloş prin care îi cer să o demită pe Corina Şuteu din funcţia de ministru al Culturii pentru încercările sale repetate de a modifica legea cinematografiei într-un mod abuziv doar pentru un anumit grup, ignorând opinia breslei.

Totodată, cineaştii îi cer premierului Dacian Cioloş să clarifice cine sunt persoanele care au intervenit pe lângă ministrul Corina Şuteu pentru ca aceasta să transmită o adresă directorului general al Consiliul Naţional al Audiovizualului să revadă componenţa comisiei de evaluare pentru sesiunea concursului CNC din 2016.

În plus, “dacă este adevărat că cele două oferte pe care doamna Corina Şuteu le-a anexat adresei nr. 447/11.04.2016, trimisă către CNC, au fost formulate de companiile Peacefulfish şi Media Deals, firme care, departe de a fi concurente, sunt fondate şi conduse de acelaşi domn Thierry Baujard. E necesară, de asemenea, clarificarea bazei legale în care doamna Şuteu a solicitat şi a negociat aceste oferte pentru realizarea unui studiu pe care domnia sa l-a cerut CNC şi care urma să fie plătit de acesta şi, dacă provenienţa ofertelor se confirmă, trebuie să fie lămurită natura relaţiilor între domnia sa sau apropiaţi ai domniei sale şi domnul Thierry Baujard”, se arată în adresă.

Corina Şuteu, ministrul Culturii

Corina Şuteu, ministrul Culturii

Cei 58 de oameni din cinematografia românească spun că în ciuda declaraţiilor publice făcute de ministrul Culturii, ordonanţa se află la a treia revizuire, numită de autorii ei „varianta consolidată”. Această a ajuns şi în posesia semnatarilor.

“Denunţăm audierea publică organizată de Ministerul Culturii pentru data de 2 august 2016 drept o acţiune în afara legii şi o încercare de inducere în eroare a factorilor de decizie şi a opiniei publice, solicităm respingerea tentativei de a legifera în domeniul cinematografiei prin ordonanţă guvernamentală, cerem demiterea doamnei Corina Şuteu din funcţia de ministru al Culturii pentru ceea ce considerăm a fi încălcări ale legii şi abuzuri, incapacitate managerială şi acţiune partizană şi de rea credinţă”, transmit regizori, producători, scenografi, actori şi critici de film, în scrisoarea deschisă transmisă premierului Dacian Cioloş.

Unul dintre semnatari, regizorul Cristian Comeagă, a declarat că scopul scrisorii e acela de a “cere premierului să facă un control de legalitate a ceea ce am văzut noi care nu suntem în interior (…) Esenţa întregii poveşti este să intre cât mai mulţi bani în fondul cinematografic şi odată ce au ajuns să existe toate instrumentele prin care se repartizează pentru anumite producţii, festivaluri, ateliere. Adică funcţiile de decizie, comisiile de evaluare să fie trecute în mâna cui trebuie pentru ca fondul să meargă acolo unde trebuie în final”.

Foto: Corina Şuteu – facebook

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.