Lansarea Antologiei lirice ORAȘUL. AMINTIRE ȘI UITARE
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-antologiei-lirice-orasul-amintire-si-uitare/

Marţi 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Oraşul. Amintire şi uitare” (Editura Neuma) a Filialei Bucureşti-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Un articol de Rhea Cristina|27 mai 2022

Volumul, coordonat de scriitorul și dramaturgul Horia Gârbea, reprezintă cea de-a patra antologie a Filialei București-Poezie și cuprinde poeziile a peste 70 de poeți români contemporani.

Evenimentul cultural, de înaltă ținută intelectuală, s-a bucurat de prezența multora dintre condeierii prezenți în carte, care s-au reunit, astfel, la București venind din toate colțurile țării. Poeții participanți au citit din creația proprie, cu bucurie și emoție, iar poezia a vibrat la cele mai speciale cote artistice.

Această antologie deosebită are 3 profunde semnificații culturale.

Meritul apariției acestei valoroase antologii lirice îi aparține, în primul rând, lui Horia Gârbea, președintele Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, cel care a trudit la alcătuirea acestui volum important, și care, reușește, și de această dată, să coalizeze forțele și energiile creatoare cele mai diverse.

În al doilea rând, trebuie menționat faptul că nu este o antologie obișnuită, deoarece cuprinde nu doar un număr semnificativ de poeți români contemporani (70 la număr, 346 pagini), ci și un număr de creatori literari din eșalonul de vârf al poeziei românești contemporane.

În al treilea rând, este o carte care uimește în mod plăcut nu doar sufletul cititorului, prin creațiile valoroase, ci și prin designul deosebit și grafica surprinzătoare.

Volumul a fost realizat cu sprijinul generos al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” din Ploiești (director: Marian Dragomir), al Asociației MasterPeace Ro, în cadrul proiectului Erasmus+ Act in Education, al Editurii Neuma și al Asociației Culturale Neuma (președinte: Andrea H. Hedeș). Pe scurt, această antologie este o bijuterie de carte!



02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.