Cartea “L-am servit pe Regele Angliei”, de Bohumil Hrabal, traducere de Jean Grosu, a fost publicată la Editura Art, în anul 2016
Un articol de Andrei Crăciun|12 septembrie 2016
Scumpe domnule Hrabal, vă scriu din nou, căci mi-am propus să nu mai treacă niciun anotimp în care să nu vă transmit o notă informativă cu privire la ce se mai întâmplă prin lume de când zburați pentru totdeauna cu porumbeii dumneavoastră, și iată că aproape căzuse această toamnă când m-am întors la cartea dumneavoastră “L-am servit pe regele Angliei”, cred că nu ați uitat-o, cred că nu ați putut să o uitați, sunt textele acelea scrise într-o vară veche, în bătaia năprasnică a soarelui, care vă înnebunise mașina de scris, iar criticii (urâți oameni!) sunt de părere că acesta este cel mai important dintre romanele (!) dumneavoastră, construit în jurul acelor descoperiri fundamentale că omul este un animal care râde și că anumite pete nu pot fi îndepărtate decât prin distrugerea materialului însuși, dar ce știu criticii?, de unde să știe ei, cum ar putea?, așa că, domnule Hrabal, vă aduc la cunoștință că oamenii au continuat să își piardă mințile și umblă de bezmetici, de colo până dincolo, ca și cum ar ști exact unde merg, dar nu au de unde să știe, ei duc aceeași povară ca întotdeauna, doar că nu le mai pasă, și e tot mai mult urât aici, la noi, pe pământ, domnule Hrabal, dar nu trebuie să ne întristăm dintr-atât, uite, chiar acum, voi comanda o friptură și o halbă de bere, și o să vă fac și o confesiune care o să vă bucure mult, tinerii merg în continuare la curve, în Paradisuri moderne, cum să nu mai meargă tinerii la curve?, dar adevărat e și că arareori mai găsesc ei o curvă atât bună ca Jaruska, of, Jaruska!, tu care știai să iei capul unui tânăr între palme și să îl lipești de sânii tăi, iar sânii aceia, așa cum ne-a lăsat scris domnul nostru Bohumil Hrabal, să miroasă atât de bine și să aibă ei puterea de a-l duce pe tânărul nostru în lumea viselor adevărate, of, Jaruska!, prea puțini tineri mai sunt gata să economisească săptămânal din vânzarea crenvurștilor pe peronul gării lor, căci fiecare își are, totuși, crenvurștii și peroanele și gările sale, suma necesară pentru a se întoarce la tine, Jaruska, numai și numai pentru a-ți umple paharul cu șampanie, șampanie adevărată!, da, da, domnule Hrabal, și vă mai fac o confesiune care o să vă bucure mult, aflați că există încă poeți, există încă poeți în stare să viseze că vor așeza una lângă alta lângă alta cărțile lor, tapetând cu volumașele lor bulevarde și străzi și ulițe, mai există încă poeți atât de naivi încât să creadă că vor schimba lumea cu poezia lor, deși lumea, domnule Hrabal, nu poate fi schimbată cu nimic, după cum știm, lumea își vede de-ale ei, iar comis-voiajorii timpului nostru încă mai știu să arunce un pumn de mărunțiș, apoi încă un pum de mărunțiș, apoi încă un pumn de mărunțiș, numai și numai ca să își arate măiestria în arta vânzărilor, iar arta vânzărilor a tot prosperat, ea este poate singura artă care nu dă niciodată înapoi, și îmi e groază să mă gândesc la înțelesul ascuns al acestei realități, domnule Hrabal, dar iată că vine chelnerul, e un puști, și abia dacă i-au dat tuleile, iar eu sunt bătrân, eu sunt foarte bătrân, eu știu ce a însemnat în istoria vieților, ba chiar și în istoria literaturii, restaurantul nostru, sper că îmi îngăduiți să îi spun așa, restaurantul nostru Praga de aur, dar iată că puștiul se apropie, el e încă novice în tehnica mânuirii unei tăvi pe care se odihnesc friptura și berea, iar acum, acum chiar trebuie să vă las, căci trec de la mine acest pahar și închin pentru dumneavoastră, domnule Hrabal, și pentru toți cuțitarii care încă își spintecă trupurile pentru iluzia onoarei, și pentru toți croitorii care, ingenioși fiind, prosperă, și pentru toți regii și pentru toți împărații, câți mai sunt (știați că Abisinia nu doar că nu mai are împărat, dar nici măcar nu se mai numește așa?), pentru toate decorațiile și pentru toți visătorii, pentru noi, domnule Hrabal, pentru noi!, ridic acest pahar în sănătatea noastră, și în sănătatea acesti cărți a dumneavoastră, din care niciunul dintre prietenii dumneavoastră nu a găsit curajul să facă o nuvelă sau o povestire ceva mai mare, toți lăsând-o exact așa, în imaginile imperfecte și sublime din vara aceea, când soarele era atât de orbitor încât mașina de scris vă tremura în asemenea hal încât, încât…
