A fost ales cuvantul anului 2012, in limba engleza
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-fost-ales-cuvantul-anului-2012-in-limba-engleza/

Dictionary.com, cel mai mare dicţionar gratuit online din lume, a ales cuvântul în limba engleză al anului 2012, având drept criteriu căutările utilizatorilor efectuate pe site-ul respectiv, dar şi consultarea mai multor lexicografi. „Bluster” („zgomot”, „zarvă”, „mugete ale furtunii”) este, potrivit site-ului Dictionary.com, cuvântul anului 2012 în limba engleză. Site-ul Dictionary.com  defineşte acest cuvânt astfel: 1. mugete […]

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2012

Dictionary.com, cel mai mare dicţionar gratuit online din lume, a ales cuvântul în limba engleză al anului 2012, având drept criteriu căutările utilizatorilor efectuate pe site-ul respectiv, dar şi consultarea mai multor lexicografi.

„Bluster” („zgomot”, „zarvă”, „mugete ale furtunii”) este, potrivit site-ului Dictionary.com, cuvântul anului 2012 în limba engleză.

Site-ul Dictionary.com  defineşte acest cuvânt astfel: 1. mugete ale furtunii, urlete tumultuoase produse de vânt; 2. zgomot, gălăgie, vociferare, a vorbi cu voce tare, ameninţări lipsite de fond şi proteste.

„Ne-a plăcut sensul lui dublu, despre vreme şi comunicare”, a declarat Jay Schwartz, directorul departamentului Content („Conţinut”) al site-ului Dictionary.com, care îşi are sediul general în Oakland, California, informează site-ul Huffingtonpost.com.

 Dictionary.com este online încă din 1995 şi, potrivit proprietarilor săi, este cel mai mare dicţionar gratuit de pe internet din lume. Site-ul aparţine InterActiveCorp, grupul care deţine branduri celebre precumAsk.comMatch.comCollegehumor.com şi OKCupid.com şi este compania-mamă pentru publicaţia The Daily Beast.

 „Cele mai importante evenimente, din punct de vedere istoric, din acest an au fost (în Statele Unite, n.r.) alegerile prezidenţiale şi evenimentele meteorologice” , a spus Schwartz.

Cuvântul câştigător „bluster” a fost ales în urma consultărilor cu mai mulţi lexicografi şi în funcţie de căutările utilizatorilor realizate pe site-ul Dictionary.com pe parcursul întregului an. Fiind un dicţionar exclusiv online, Schwartz consideră că aceste date dezvăluie întrucâtva ceea ce i-a interesat sau preocupat pe oameni (în Statele Unite, n.r.), în anul 2012.

În 2011, cuvântul anului în SUA a fost „tergiversate” („a amâna”, „a temporiza”).

 

 

Sursa: Mediafax

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.