A început BOOKFEST 2015!
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-bookfest-2015/

Peste un milion de volume, dintre care 4.000 de titluri noi, evenimente diverse, cărţi aflate la reducere şi întâlniri cu autori consacraţi sunt câteva dintre ofertele celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care a început astăzi, la Bucureşti, şi va dura până duminică.

Un articol de Petre Ivan|20 mai 2015

BOOKFEST 2015 / A zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se desfăşoară în complexul Romexpo din Bucureşti, iar cele aproximativ 200 de edituri participante aduc publicului cititor peste un milion de volume, dintre care 4.000 de titluri noi.

Vizitatorii pot lua parte la peste 300 de evenimente, care variază de la lansări, dezbateri şi colocvii până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, editurile Polirom şi Cartea Româneasca vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20-50%). La standul celor două edituri, vizitatorii târgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (fiction şi nonfiction, aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a târgului), pachete promoţionale, dar şi 150 de titluri-surpriză cu reducere de 50%.

De asemenea, editura Humanitas aşteaptă publicul cititor cu peste 1.000 de titluri, dintre care cărţile-eveniment ale ultimelor luni, ediţii de lux ale celor mai importante volume ale editurii din ultimii 25 de ani, peste 60 de titluri în primă ediţie, 29 de lansări de carte şi sesiuni de autografe.

La Bookfest 2015, toate cărţile Humanitas vor avea 10% reducere, iar ediţiile de colecţie se vor bucura de preţuri speciale, valabile numai în cele cinci zile ale salonului.

Editura All va lansa, la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, campania socială şi culturală „Cartea în aşteptare”, un proiect care încurajează lectura şi cultivarea interesului pentru cărţi în rândul tinerilor.

Pe de altă parte, editura Vellant aşteaptă publicul la Bookfest cu reduceri între 15% şi 40%, titluri noi şi recomandări de cărţi pentru vacanţă. Cele mai noi apariţii ale editurii includ anticipata colecţie de povestiri a renumitul psihiatru Irvin D. Yalom „Efemeride şi alte poveşti de psihoterapie”, „Arta de a călători”, de Alain de Botton, o perspectivă diferită asupra unei vacanţe împlinite, „A opta povestire fără titlu”, cu texte de Silvia Marinescu şi ilustraţii Houellebecqde Loreta Isac, şi celebrul volum al lui Ben Horowitz „Ce e dificil la lucrurile dificile”.

Şi editura Univers a pregătit o serie de volume care vor fi lansate la această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Printre acestea se numără „O mie de păduri într-o ghindă. Mari scriitori de limbă spaniolă aleg paginile preferate din opera lor”, de Valerie Miles, „Viaţa, jocul şi moartea lui Lul Mazrek”, de Ismail Kadare, „Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat”, de Gabriel Osmonde, şi „Ẹlẹgbara”, de Alberto Mussa.

De asemenea, editura Rao a pregătit pentru această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest unele dintre cele mai frumoase albume de artă, unele dintre cele mai râvnite romane ale momentului, volume scrise de importanţi autori clasici şi contemporani, precum şi cărţi pentru adulţi, adolescenţi şi copii.

Ţara invitată de onoare la ediţia din acest an a târgului este Republica Cehă. Participarea Cehiei la Bookfest se va desfăşura sub motto-ul „Cehia – Republica Literaturii” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu şase scriitori celebri.

Programul de vizitare va fi următorul: miercuri, 20 mai – între orele 10.00 – 20.00; joi, 21 mai – 10.00 – 20.00; vineri, 22 mai – 10.00 – 21.00; sâmbătă, 23 mai – 10.00 – 21.00; duminică, 24 mai – 10.00 – 20.00.

Ajuns la cea de-a X-a ediţie, Bookfest este unul dintre cele mai importante saloane de carte din România.

Foto: BOOKFEST 2015 -bookfest.ro

20
/12
/20

Visele și călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiți și recitiți.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.