A început Cinepolitica!
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-cinepolitica/

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din Bucureşti, în prezenţa a sute de invitaţi şi spectatori. Gala a fost urmată de proiecţia peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eşuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2015

Competiția Cinepolitica a început în forță în această seară, la Cinema Studio, de la ora 18.30, cu  NN/ Morți fără nume, de Héctor Galvez – o poveste impresionantă despre tentativele eșuate ale familiilor din Peru de a-și găsi morții dispăruți în campaniile armatei împotriva gherilelor stângiste, în anii 80 şi 90. De la ora 20.30, a rulat pelicula Pionieri eroi/Pioneer Heroes, de Natalia Kudriashova, un film despre o generaţie pierdută – pionierii din ultima perioadă a erei sovietice.

Anul acesta, din juriul Cinepolitica fac parte scriitorii Nicolae Breban, Florin Iaru, Marius Chivu, precum și Aáry-Támas Lajos, Ombudsman-ul maghiar pentru Drepturile Educaționale.

Tot luni, de la ora 17.00, la Cinema Elvira Popescu, ONG-ul „Pământeni” a lansat campania de strângere de fonduri pentru răniți „Pământeni pentru Ucraina”.

Evenimentul cuprinde: filme documentare de scurtmetraj din seria #Babylon’13 – Cinema of Civil Protest, documentarul despre Nadejda Savcenko, pilot ucrainean deținut ilegal pe teritoriul Rusiei, Nadia noastră, precum și dezbateri, la care vor participa invitați de marcă.

Scriitorul, jurnalistul și filmologul Cristian Tudor Popescu revine la Cinepolitica marți, 28 aprilie, de la 18.30, la Elvire CinepoliticaPopesco, cu al treilea episod al conferinței sale de succes despre propagandă și manipulare în cinema, oferind noi exemple spre dezbatere. Intrarea este liberă.

Marți, cursa pentru trofeele Cinepolitica va continua de la 18.30, cu In the Crosswind/ În bătaia vântului, de Martti Helde, un film alb-negru care urmărește traseul unei mame estoniene și a fiicei ei, în încercarea de a găsi drumul spre casă după ce au fost deportate în Siberia, în 1941.

The Guide/Ghidul, în regia lui Oles Sanin, un alt film din competiția Cinepolitica,  propunerea Ucrainei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, va rula la Cinema Studio, de la 20.30. Plasat în 1930, în timpul campaniei de înfometare și de epurare a regimului stalinist, care a dus la moartea a circa 10 milioane de oameni, filmul spune povestea unui băiețel de 10 ani martor la uciderea tatălui său, un inginer american venit în URSS să construiască socialismul.

Tot marți, de la 17.00, la Cinema Elvire Popesco, documentarele de scurtmetraj marca VICE aduc dezvăluiri din Rusia de azi: Potretul unui oligarh rus, Ruleta rusească: invazia Ucrainei, Armata fantomă a Rusiei, Arestarea lui Simon Ostrovski.

Foto: Cinepolitica – cinepolitica.ro, Mihai Sebestien

12
/10
/15

Cel mai recent film al regizorului Radu Muntean, Un etaj mai jos, a câștigat cel mai important premiu la Filmfest Hamburg, al treilea festival internațional de film din Germania, ca mărime. Până pe 15 octombrie, filmul poate fi văzut la Cinema City AFI Cotroceni și Cinemateca Union din București și la Cinema Victoria din Cluj.

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.

05
/10
/15

12 dintre filmele care s-au întors cu trofee de la Cannes pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Les Films de Cannes à Bucarest. Laureatul cu Palme d’Or și marii câștigători ai premiilor pentru regie, scenariu, interpretare, Camera d’Or sau Un Certain Regard vor aduce la Cinema Studio, Elvire Popesco și Cinema PRO o frântură din agitația și entuziasmul provocate la Cannes.