Absolute Zero, banda desenată care explică intriga din SF-ul „Interstellar”
https://www.ziarulmetropolis.ro/absolute-zero-banda-desenata-care-explica-intriga-din-sf-ul-interstellar/

Cineastul Christopher Nolan a creat o bandă desenată pentru a-i ajuta pe spectatorii care au vizionat cel mai recent film al său, „Interstellar: Călătorind prin univers”, să înţeleagă mai bine intriga complicată din acest blockbuster SF.

Un articol de Petre Ivan|20 noiembrie 2014

Banda desenată creată de Christopher Nolan, intitulată „Absolute Zero„, se concentrează pe misteriosul personaj Dr. Mann şi pe robotul acestuia, Skipp, iar evenimentele prezentate în aceste desene le preced pe cele relatate în film, notează Mediafax.absolute zero

În filmul „Interstellar”, personajele interpretate de actorii Matthew McConaughey şi Anne Hathaway explorează spaţiul, în căutarea unei planete locuibile care să devină noul „cămin” al omenirii. În călătoria lor, cei doi se opresc la un moment dat pentru a-l scoate pe Dr. Mann, un fost explorator spaţial, din starea de somn profund ce i-a fost indusă.

Banda desenată „Absolute Zero” va fi publicată în următorul număr al revistei Wired. La acest număr, Christopher Nolan a colaborat în calitate de editor-invitat.

În urmă cu câteva zile, consilierul ştiinţific al producătorilor care au realizat filmul „Interstellar”, Kip Thorne, a lansat la rândul său o nouă carte, care se intitulează „The Science of Interstellar”.

Lansat pe 5 noiembrie, filmul SF „Interstellar”, realizat cu un buget de producţie de 165 de milioane de dolari, a generat până în prezent încasări de 324,8 milioane de dolari.

Foto: Absolute Zero – facebook, cinemagia

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.