Academia de Studii Economice din Bucureşti va acorda Regelui Mihai I al României titlul de Doctor Honoris Causa
https://www.ziarulmetropolis.ro/academia-de-studii-economice-din-bucuresti-va-acorda-regelelui-mihai-i-al-romaniei-titlul-de-doctor-honoris-causa/

Academia de Studii Economice din Bucureşti va acorda, pe 23 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României. Academia de Studii Economice din Bucureşti a hotărât, în cadrul şedinţei Senatului universitar din data de 6 august 2012, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României. Ceremonia de acordare […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Academia de Studii Economice din Bucureşti va acorda, pe 23 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României.

Academia de Studii Economice din Bucureşti a hotărât, în cadrul şedinţei Senatului universitar din data de 6 august 2012, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României.

Ceremonia de acordare a titlului va avea loc marţi, 23 octombrie, începând cu orele 12.00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

La ceremonie, Regele Mihai I al României va fi reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu.

Alături de Senatul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, la eveniment sunt aşteptate să participe personalităţi din viaţa culturală, ştiintifică şi academică.
 
 
Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena.

Potrivit site-ului casei regale , prima domnie a Regelui Mihai I a început în 1927, la vârsta de 6 ani, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I, regele-copil fiind tutelat de o regenţă condusă de unchiul său, Principele Nicolae al României. După urcarea pe tron a Regelui Carol al II-lea, în iunie 1930, şi după plecarea reginei-mamă în exil, Regele Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, pe 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.

Din 1944, Regele Mihai s-a opus instaurării autorităţilor comuniste şi, în cele din urmă, a fost obligat să abdice, pe 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta lor organizată la Atena. Au locuit, până la sfârşitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinţa Reginei-mamă Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956, după care au revenit în Elveţia. Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, în Elveţia, însă petrec principalele sărbători ale anului în România.

Sursa: Mediafax

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a urmări cele mai noi și mai promițătoare producții de gen nu trebuie să lipsească din kitul spectatorilor celei de-a 18-a ediții Animest.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

16
/08
/23

CULMEA: Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie, la Brașov, și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în aceste domenii.