Când am fost recuziter la Bulandra şi am privit teatrul din toate unghiurile posibile mi-am dat seama că nu-mi mai pot şterge niciodată de pe retină acele imagini. Şi am hotărât să le prind într-o ramă mai mare. Am folosit ca ramă chiar viaţa mea. Iar teatrul îşi desfăşoară culorile lui pe o pânză care nu se va umple niciodată.
Un articol de George Ivaşcu|27 martie 2013
În fotografie, alături de Horaţiu Mălăele în spectacolul Podu`
La 14 ani, când am văzut „Cabala bigoţilor“ şi „Tartuffe“, regizate de Alexandru Tocilescu, mi-am dat seama că am în faţă un singur destin posibil: teatrul. Când am văzut „Hamlet“, în 1985, la Teatrul Bulandra, celebrul spectacol disident al lui Toca, mi-am dat seama că teatrul e o armă subtilă şi eficientă.
Iar când am fost recuziter la Bulandra şi am privit teatrul din toate unghiurile posibile mi-am dat seama că nu-mi mai pot şterge niciodată de pe retină acele imagini. Şi am hotărât să le prind într-o ramă mai mare. Am folosit ca ramă chiar viaţa mea. Iar teatrul îşi desfăşoară culorile lui pe o pânză care nu se va umple niciodată.
Astăzi este ziua teatrului. Să-i spun La Mulţi Ani e prea puţin. Să-i spun că-l iubesc e la fel de puţin. Aşa că, tot ce pot face eu, acum, aici, este să joc. Şi să ţin pentru dragul meu teatru o lumină mereu aprinsă. Şi să ţin vie o scenă pentru ca el s-o ia, în fiecare zi, de la capăt.
George Ivaşcu este actor şi directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti
