Ion Dichiseanu şi Irina Ionescu, invitaţi speciali la Cineclub FILM
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-ion-dichiseanu-si-irina-ionescu-invitati-speciali-la-cineclub-film/

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

Un articol de Petre Ivan|31 mai 2017

Invitaţii speciali ai evenimentului, prezentat de criticul şi istoricul de cinema Călin Căliman, sunt actorii Ion Dichiseanu (interpretul lui Vulpaşin din film) şi Irina Ionescu (interpreta domnişoarei Nastasia).

La eveniment vor mai fi prezenţi redactorul şef al revistei FILM, criticul şi profesorul de cinema Dana Duma, precum şi redactori şi colaboratori ai publicaţiei editate de UCIN.

Cineclubul FILM este o serie de evenimente (proiecții speciale cu filme românești remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoțite de discuții cu invitați) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicație trimestrială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Tariful unic de acces la aceste evenimente este de 3 lei.

Cineclubul FILM a început în luna ianuarie 2015, iar în primele 15 întâlniri de la Cinematecă au fost prezentate filmele româneşti O LACRIMĂ DE FATĂ (Iosif Demian, 1980), S-A FURAT O BOMBĂ (Ion Popescu Gopo, 1962), MERE ROŞII (Alexandru Tatos, 1976), MOROMEŢII (Stere Gulea, 1987), RECONSTITUIREA (Lucian Pintilie, 1970), DIRECTORUL NOSTRU (Jean Georgescu, 1955), DOMNIŞOARA AURICA (Şerban Marinescu, 1886), IACOB (Mircea Daneliuc, 1988), NUNTA DE PIATRĂ (Mircea Veroiu şi Dan Piţa, 1971), TRECĂTOARELE IUBIRI (Malvina Urşianu, 1974), ANOTIMPURI (Savel Stiopul, 1964), SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE VIAŢĂ (Mircea Veroiu, 1984), LA CAPĂTUL LINIEI (Dinu Tănase, 1983), SECVENŢE (Alexandru Tatos, 1982) şi ŢĂRMUL N-ARE SFÂRŞIT (Mircea Săucan, 1961).

Printre invitaţii de până acum ai Cineclubului s-au numărat: regizorul şi scenaristul Stere Gulea, regizorul Dinu Tănase, directorii de imagine Vivi Drăgan Vasile, Florin Mihăilescu şi Doru Mitran, monteurul Mircea Ciocâltei, cântăreaţa şi actriţa Marina Voicu, actorii Dorel Vişan şi Dan Condurache, criticii Ioan-Pavel Azap, Călin Căliman, Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Magda Mihăilescu, Cristian Tudor Popescu, Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu, scriitorul şi publicistul Bedros Horasangian, jurnalistul şi editorul Emil Stanciu.

Dincolo de barieră (1965)

Dincolo de barieră (1965)

DINCOLO DE BARIERĂ – Detalii film

România, 1965, 97 min., alb-negru, versiune originală, 35mm

Dramă, adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu

Regia: Francisc Munteanu

Cu: Ion Dichiseanu, Irina Ionescu, Leni Pinţea, Silviu Stănculescu, Mircea Constantinescu, Fărâmiţă Lambru, Ştefan Bănică, Anna Széles

Iubită cu pasiune sălbatică şi egoistă de Vulpaşin fierarul (Dichiseanu), Nastasia ţine la Luca (Stănculescu), muncitor la «Danubiana» în care vede singura şansă de a răzbi «dincolo de barieră». (Tudor Caranfil – Dicţionar universal de filme)

Foto: Ion Dichiseanu şi Irina Ionescu – facebook

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.