Coca Bloos: „Nu regret anii petrecuţi în Facultatea de Filosofie şi nici cei trei ani de jurnalism“
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-coca-bloos-nu-regret-anii-petrecuti-in-facultatea-de-filosofie-si-nici-cei-trei-ani-de-jurnalism/

Coca Bloos, una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului, a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“ că a trecut pe la Facultatea de Filosofie şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru.

Un articol de Laura Iancu|4 iulie 2013

Coca Bloos, una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului, a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“ că a trecut pe la Facultatea de Filosofie şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru.

Emisiunea realizată de Iuliana Ciugulea va fi difuzată sâmbătă, 6 iulie, de la ora 20.10, pe Digi 24.

Iată câteva declaraţii făcute de Coca Bloos:

„Nu m-am dus să dau la Institut, pentru că ai mei ziceau: «Eşti cam urâţică». Eram dop, ce mai – adică câtă înălţime aveam, atâtea kilograme… Dar nu regret anii petrecuţi în Facultatea de Filosofie şi nici cei trei ani de jurnalism… Nu am avut cap şi organ pentru filosofie. Trebuie să ai. Ori eu eram cam agitată, nu aveam răbdare să stau în bibliotecă şi totuşi trebuia să fac ceva în afara orelor de curs.

Şi cum nu m-am dus să stau în bibliotecă, să citesc, să reflectez, să meditez, atunci am nimerit la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj şi am dat peste secţiunea de teatru, condusă de doamna Olimpia Arghir, actriţă importantă a Teatrului Naţional din Cluj.“

„Eu nu am văzut teatru de mică. Eu am luat cunoştinţă cu teatrul auzindu-l la radio. Şi atunci se făcea linişte în casă şi era teatru. Ascultând piesele, mi le închipuiam gândindu-mă la personaje. Sigur că vocile mă impresionau şi le-am reţinut până în clipa de faţă – mă gândesc la meşterul Constantin Codrescu sau la inegalabila doamnă Olga Tudorache. Ei, şi după aceea m-am dus la facultate. Şi atunci, teatrul mi-a dat posibilitatea să mă desfăşor.“

„Primul care m-a distribuit în teatrul profesionist a fost Toca (n.r. – regizorul Alexandru Tocilescu), la Satu Mare, unde îşi dădea lucrarea de diplomă… Am venit în Bucureşti când aveam 40 de ani, după un traseu frumos – Satu Mare, Braşov şi Piatra Neamţ. M-a luat Cătălina Buzoianu în «Uriaşii munţilor», la Bulandra. Şi atunci nu mai aveam cum să fac navetă.

Cel care a intervenit a fost Dinu Săraru, directorul Teatrului Mic, pe atunci. Văzându-mă, a zis: «pe asta o iau şi o detaşez». Şi m-a detaşat doi ani, până în 89, când a obţinut să dau concurs…. Eu nu contenesc să spun că Dinu Săraru a semnat poliţa în alb pentru ce însemn eu pe scenă. Şi am avut un moment reprobabil faţă de domnia sa.

Cu tot ceea ce s-a întâmplat atunci la Teatrul Mic, vedeţi dumneavoastră, laşitatea, frica… n-am fost lângă omul care a semnat pentru mine în alb. I-am spus peste ani, mi-am cerut scuze. Sigur că atunci momentul era dificil, nu ştiai ce se va întâmpla cu tine dar… atâta timp cât ai capul pe umeri şi pretinzi că te mai şi gândeşti la ceea ce scoţi pe gură, şi pe ce pui semnătura… nu ai nicio scuză“.

„În ceea ce-i priveşte pe tinerii actori… Am văzut nişte spectacole, vă rog să mă credeţi, orice teatru ar lua asemenea spectacole. Valoarea o formezi, e aşa un grăunte. Dar ei sunt la început şi sunt serioşi. Acum poate că vorbesc aşa despre ei şi pentru că nu am copii. Sau poate că mă întorc la copilărie şi găsesc bucuria jocului, naivitatea, candoarea. Cred că este şi un fel de vampirism, poate le iau energia acestor tineri, lucrând cu ei“.

„Un moment de mare bucurie pentru mine sunt târgurile de carte. Şi atunci mă duc acolo, dacă pot îmi iau, dacă nu, nu… La asta mi-a ajutat filosofia, să nu-mi iau cărţile la metru, ci acele cărţi care pot fi pe înţelegerea şi pe bucuria sufletului meu.“

Foto: Digi 24

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

26
/05
/17

Cum vii dinspre Hala Traian către Piața Unirii, pe Calea Călărașilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare și o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului, această sală a Teatrului Arca, înființat prin Fundația Culturală ParteR, este unul dintre primele spații neconvenționale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artiști creau spectacole și jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăznețe actori consacrați precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este și locul care găzduiește duminică, pe 28 mai, a doua reprezentație a Cenușăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin și pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră și pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici. 

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

În perioada 27 mai-3 iunie 2017, Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca organizează cea de a XIV-a ediție a Festivalul Absolvenților „Galactoria”. În cele 8 zile vor avea loc spectacole de teatru susținute de absolvenții școlii și workshopuri conduse de invitații Galei.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, este în plină desfășurare.

25
/05
/17

La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toți voiam să dăm cele mai deștepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greșea, omenește.

25
/05
/17

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența unor importante personalități din mediul cultural și academic, precum și a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.