Actrița Ileana Stana Ionescu, Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-ileana-stana-ionescu-premiul-gopo-pentru-intreaga-cariera/

Actriţa Ileana Stana Ionescu va fi omagiată cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a  13-a ediţii a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc marţi, 19 martie, de la ora 20.00, la Teatrul Naţional din Bucureşti şi va fi transmis în direct pe Film Now, online pe premiilegopo.ro şi înregistrat pe Digi 24.

Un articol de Petre Ivan|28 februarie 2019

Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 60 de ani, actrița Ileana Stana Ionescu a încântat spectatorii români interpretând sute de personaje de film și teatru. Născută pe 14 septembrie 1936, la Brad, Hunedoara, Ileana Stana Ionescu a debutat ca actriţă la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reşiţa, cu rolul Agnes în „Şcoala femeilor”, de Molière.

În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde câțiva ani mai târziu a fost remarcată de Radu Beligan și invitată să concureze pentru un post la Teatrul Național din București.

Debutul pe scena Teatrului Național s-a întâmplat în 1965, avându-l ca partener pe Florin Piersic în „Idiotul”. De-a lungul anilor, Ileana Stana Ionescu s-a remarcat prin roluri ca Ana Petrovna în „Maşinăria Cehov”, Chiriachiţa în „Titanic Vals”, Chiralina în „Coana Chirița”, Fraulein în „Gaiţele” sau Constance în „Nebuna din Chaillot”.

În 2002 a devenit societar de onoare al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Ileana Stana Ionescu

De-a lungul carierei artistice a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Teatrului Naţional pentru activitatea artistică (1976), Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică (1985), Premiul de excelenţă al Galei UNITER, Trofeul „Dionysos” pentru rolul din „O batistă în Dunăre”, regia Ion Cojar (1998), Placheta de aur UARF pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice (2001).

Ileana Stana Ionescu, in cinema

În cinema și film de televiziune, printre cele mai importante apariţii ale sale sunt: „Un film cu o fată fermecătoare” (r. Lucian Bratu, 1966), „Păcală” (r. Geo Saizescu, 1974), „Eu, tu și Ovidiu” (r. Geo Saizescu, 1977), „Dumbrava minunată” (r. Gheorghe Naghi,1980), „Alo, aterizează străbunica!” (r. Nicolae Corjos, 1981), „Secretul lui Bachus” (r. Geo Saizescu, 1984), „Secretul lui Nemesis” (r. Geo Saizescu, 1985), „Cuibul de viespi” (r. Horea Popescu, 1987), „Cucoana Chiriţa” (r. Horea Popescu, 1986), „Aici nu mai locuieşte nimeni” (r. Malvina Urșianu, 1995), „Milionari de week-end” (r. Cătălin Saizescu, 2004), „Păcală se întoarce” (r. Geo Saizescu, 2006), „Lombarzilor 8” (2006) și „Las Fierbinţi” (2012).

Galeria Gopo – Premiul Pentru Întreaga Carieră

Unul dintre cele mai importante trofee Gopo, Premiul Pentru Întreaga Carieră, a fost acordat la edițiile precedente unor actori emblematici ai filmului românesc: Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Ion Besoiu, Iurie Darie, Mitică Popescu, Radu Beligan, Coca Bloos, Constantin Drăgănescu, George Mihăiță și Vladimir Găitan.

Gala Premiilor Gopo 2019 – ediția a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului National Bucuresti, Babel Communications și Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Foto: Ileana Stana Ionescu – premiilegopo.ro

22
/08
/20

„Cineliteratura” – o punte între literatură și film, proiect realizat în parteneriat de Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Cultural Român și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Dacin Sara, va fi lansat pe 25 august 2020.

22
/08
/20

Selecția de anul acesta include 21 de documentare românești care vor fi proiectate în aer liber. Astra Film Festival 2020 are un format hibrid, în aer liber și online, și aduce publicului un program alcătuit din cele mai bune 80 de documentare românești și internaționale, selectate din 3.000 de filme înscrise.

19
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Nu e de mirare că regizorul Mohammad Rasoulof este incomod pentru regimul politic autoritar din Iran. O dovedeşte din plin şi cel mai nou film al său, „„There Is No Evil” („Diavolul nu există”), o critică incisivă a pedepsei cu moartea.

17
/08
/20

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul a decis sâmbătă, 15 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții.

14
/08
/20

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obișnuit la proiecții participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfășoară în condiții speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecție, multe dintre acestea sold-out.

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.