Bobi Pricop: „E important să luăm perioada asta și ca pe o chestionare a propriilor limite și certitudini estetice”
https://www.ziarulmetropolis.ro/bobi-pricop-e-important-sa-luam-perioada-asta-si-ca-pe-o-chestionare-a-propriilor-limite-si-certitudini-estetice/

INTERVIU „Mi se pare important să luăm perioada asta şi ca pe o provocare artistică, o chestionare a propriilor limite şi certitudini estetice, să încercăm să găsim noi soluţii creative pentru arta noastră”, afirmă regizorul de teatru Bobi Pricop.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 august 2020

Regizorul de teatru Bobi Pricop vorbeşte despre „LIVE”, spectacolul său hibrid realizat la secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, şi despre adaptarea teatrului la noua situaţie în care trăim. „LIVE” va putea fi văzut pe 8, 9 şi 10 septembrie pe platforma TNRS – Scena Digitală.

 

Ionuţ Mareş: Cum ai ajuns la textul lui Thomas Perle şi ce te-a atras la el?

Bobi Pricop: Proiectul de la Sibiu era programat de mult timp, știam că o să fie un spectacol devised, discutasem deja cu Thomas despre direcția în care ne doream să mergem. Discuțiile erau deja pornite. Aveam programul de repetiții și sesiunile de lucru stabilite deja de la prima lectură până la premiera oficială, care ar fi trebuit să aibă loc la finalul lunii aprilie.

Așa că imediat după premierele de la TNB – Beginners și Replika – Work. No Travel, am plecat la Sibiu să ne apucăm de lucru. Asta se întâmpla chiar la început de martie. Atunci când s-a declanșat nebunia asta și am intrat în starea de urgență, ne-am întors fiecare în izolarea sa și am continuat totuși să lucrăm, ne-am întâlnit pe Zoom, și acolo s-au născut aceste povești.

Textul a fost dezvoltat odată cu repetițiile, pornind de la situația în care era întreaga planetă – fiecare dintre noi era conectat la un device sau altul pentru a reuși să fim aproape unii de alții. Toată lumea era live online în acea perioadă și ne-a interesat foarte mult să descoperim cum putem da sens creativ acestei situații și cum putem face conceptul ăsta uman și social atât de relatable să aibă valoare și semnificație artistică.

De la ce ai pornit şi cum ai gândit „spaţiul scenic” pentru fiecare dintre cele cinci poveşti?

Într-un fel sau altul sunt povești adaptate felului în care am repetat, povești care se întâmplă online: un vlog de gătit în care ajung să se dezbată destul de violent niște probleme legate de identitatea națională, comentarii pline de hate naționalist, legătura foarte reală și profundă dintre doi gameri care s-au întâlnit doar în realitatea virtuală, un vlog de investigații jurnalistice etc.

A contat mult faptul că Thomas e un dramaturg de origine română, dar stabilit în Austria și multipremiat acolo pentru piesele sale. Are o sensibilitate aparte față de zona asta de intersecție între mai multe culturi, o disponibilitate de a interoga barierele de limbă, tradiție, mai ales într-un astfel de moment în care întreaga lume trăia cam aceeași realitate. Așa că a fost un proces de lucru foarte interesant, pornind de la teme de improvizație date de mine, temerile și angoasele actorilor, tot felul de workshop-uri creative propuse de artiștii din echipă și care au influențat inclusiv felul în care e gândit spațiul.

Ne-am dorit să fie niște scurtmetraje create în direct, pe scenă, independente unul de altul, dar care să fie legate de același fir – un tip de comunicare specifică internetului. Prezența în echipă a lui Mihai Popa (Mushu), directorul de montaj care a coordonat partea asta legată de filmările live, compoziția cadrelor, a ajutat să aducem spectacolul mai aproape de zona cinematografică.

Și-atunci tranzițiile dintre scene surprind toată agitația din culise dinaintea începerii unui spectacol, oameni care pregătesc ultimele detalii, actori care-și ocupă locul în spațiul de joc, ultimele ajustări înainte de momentul zero. Asta ajută tocmai la intensificarea senzației de spectacol hibrid, mai ales că am construit totul păstrând, atunci când evoluția crizei sanitare o va permite, posibilitatea unui public și în sala de teatru, care să vadă și pe parcursul scenelor „bucătăria” asta. E un spectacol gândit să fie la granița dintre teatru și film, cu senzația că oricând se poate întâmpla ceva neașteptat, că e live, că e autentic și că e o emoție creată pe viu.

Cum ai lucrat cu actorii pentru un astfel de spectacol?

Spre deosebire de Exeunt, când întâlnirea cu actorii s-a întâmplat cu doar vreo câteva zile înainte de spectacol (adică imediat după ridicarea stării de urgență), la Sibiu am putut repeta o lună chiar la scenă, împreună cu toată lumea. Pe Zoom ne-am întâlnit cu toată echipa încă din martie, așa că până în iunie am trecut printr-o grămadă de etape de lucru online, tot felul de transformări, iar când am ajuns cu toții în teatru a trebuit doar să asamblăm toate piesele laolaltă. Aici, cea mai mare provocare a fost legată de resursele tehnice de care dispuneam.

Unul dintre cele mai complicate lucruri din spectacol este montajul live, făcut după decupajul pregătit de Mushu, realizat ca pentru un film, iar Ovidiu Coca, un regizor tehnic extraordinar, a învățat în câteva zile să îl opereze live, urmărind decupajul și textul în germană (limbă pe care nu o vorbește), pentru că spectacolul este al Secției Germane a Teatrului „Radu Stanca”.

Toți membrii echipei au făcut un tur de forță și au lucrat mult în afara zonei lor de confort. Și aici fiecare personaj este în spațiul său intim, așa că am reușit să păstrăm ideea de distanțare pe scenă și să o integrăm organic în poveste.

Odată ce a fost conturat conceptul, pornind și de la contextul general, explorând istoriile personale ale actorilor (pentru că toate personajele sunt, într-un fel sau altul, în strânsă legătură cu felul lor de a fi), lucrurile au început să se așeze, să se limpezească și ne-am dat seama că cel mai mare câștig îl reprezintă faptul că am învățat forme noi de a lucra împreună.

Efortul a fost extraordinar, dar și reacțiile au fost pe măsură, iar eu chiar sper ca acest spectacol să fie un imbold pentru alte instituții de spectacol să încerce formule noi, adaptate vremurilor ciudate pe care le trăim.

În ce măsură „LIVE” vine din nevoia de adaptare la noua situaţie pe care o trăim, când teatrele sunt închise, şi cât e şi o reacţie la avalanşa de înregistrări cu spectacole tradiţionale difuzate în ultimele luni pe internet?

Live, la fel ca Exeunt, a venit mai degrabă din nevoia mea de a avea un rost în această perioadă, de a încerca să găsesc un sens în tot ceea ce ni se întâmplă și de a nu mă lăsa copleșit de starea de panică și incertitudine care ne-a bulversat pe toți, într-un timp foarte scurt. Mi-am dorit să descopăr limbaje noi, forme (mai mult sau mai puțin) teatrale care să poată fi adaptate în online fără a-și pierde forța, să-mi fac meseria și să fiu de folos.

Poate că a pornit totul și de la faptul că în perioada asta nu am prea avut chef să văd niciun spectacol filmat. Și erau multe pe care le așteptam de multă vreme, dar cumva simțeam nevoia de ceva viu, care să aibă legătură cu mine, cu realitatea mea, cu contextul ăsta nou.

Spectacolele înregistrate păreau dintr-o altă lume, iar noi trebuia să ne lămurim ce se întâmplă cu noi acum. Într-o perioadă de anxietate și neliniște colectivă, e cam greu să îți găsești confortul psihic pentru o retrospectivă teatrală.

Așa că am pornit la drumul ăsta nou și nesigur al experimentelor și spectacolelor hibrid.

În ce măsură crezi că aceste forme hibride vor deveni norma în viitorul apropiat?

Nu știm încă ce ne rezervă viitorul și când sau dacă vom putea reveni la „normalitatea” teatrală cu care eram obișnuiți. Normă sper că nu are cum să devină, dar mi se pare important să luăm perioada asta și ca pe o provocare artistică, o chestionare a propriilor limite și certitudini estetice, să încercăm să găsim noi soluții creative pentru arta noastră.

Și poate că mediul ăsta pe care acum îl descoperim, îl explorăm, și-n care greșim, testăm, recalibrăm experiența noastră de până acum, va deschide porțile unor stagiuni digitale care să funcționeze în viitor în paralel cu teatrul clasic.

Și mai cred că e firesc să existe o rezistență la formele astea noi, dar pentru mine e mai valoros să îmi păstrez curiozitatea de a cerceta cum putem face teatru care să conteze, indiferent de mediul sau contextul în care suntem condiționați să îl creăm sau să îl prezentăm.

 

Foto: Cătălin Asanache

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.

02
/10
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.