Monica Lăzurean-Gorgan: Am făcut „Lemn” pentru că simțeam că trebuie să ajut cauza pădurilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/monica-lazurean-gorgan-am-facut-lemn-pentru-ca-simteam-ca-trebuie-sa-ajut-cauza-padurilor/

„Cred că e nevoie de genul acesta de atitudine şi de implicare şi de genul acesta de filme”, spune regizoarea Monica Lăzurean-Gorgan despre „Lemn”, documentarul care urmăreşte fenomenul tăierilor ilegale şi al comerţului cu lemn din România şi alte ţări.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 august 2020

Realizat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger, „Lemn” (2020) este un documentar de lungmetraj care urmărește fenomenul tăierilor ilegale și al comerțului cu lemn din România, Peru, Rusia și China.

Filmul se concentrează pe investigații inițiate de Alexander Von Bismarck, unul dintre urmașii lui Otto Von Bismarck și actualul director al organizației non-guvernamentale Environmental Investigation Agency (EIA).

Cu ajutorul camerei ascunse, Alexander Von Bismarck și echipa lui documentează traseul lemnului, din pădure până în casele oamenilor, iar când este cazul se infiltrează chiar în mijlocul comerțului cu lemn.

Regizoarea și producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan a făcut în urmă cu 10 ani un scurtmetraj pe tema tăierilor ilegale și tot ea a fost cea care a semnalat EIA în urmă cu aproximativ șapte ani problema tăierilor ilegale de lemn din România. Insistența ei l-a adus în România pe Alexander von Bismarck, directorul organizației non-guvernamentale.

Monica Lăzurean-Gorgan a participat activ, timp de mai mulți ani, la documentarea activiștilor de mediu de la EIA în România, filmând alături de echipa din Austria și Germania.

După prezența în mai multe festivaluri internaționale în străinătate, „Lemn” a avut premiera în România la TIFF, iar miercuri, 26 august, poate fi văzut în cadrul festivalului One World Romania, de la 18.30, la Verde Stop Arena din București.

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, Monica Lăzurean-Gorgan vorbește despre originea proiectului, despre colaborarea cu colegele străine, despre structura filmului, despre așteptările legate de impact, dar și despre o campanie lansată recent alături de alți cineaști români, Documentarul contează.

Ionuț Mareș: Care a fost momentul decisiv în care ai spus că problema defrișărilor ilegale merită și trebuie să devină subiectul unui documentar de cinema?

Monica Lăzurean-Gorgan: Cu mult timp în urmă, un ONG mi-a cerut să fac trei documentare de scurtmetraj pe teme de mediu. Am ales poluarea din Copșa Mică și am rămas după aceea cu povestea din „Doar o răsuflare” (documentar de lungmetraj din 2016 – n.r.). Am mai ales dispariția spațiilor verzi din București și am făcut un scurtmetraj.

A treia temă au fost tăierile de păduri. Am început să documentez. Am filmat în Grințieș, care e la granița dintre Neamț și Suceava. Dându-mi seama de amploare, am zis că nu merge doar un scurtmetraj și că trebuie să rămân mai mult pe subiect. Oricum îmi doream să fac ceva despre mediu, despre păduri, care să ajute puțin. În naivitatea de atunci îmi ziceam că poate reușesc să fac ceva din poziția mea. Prin meseria mea, să ajut cumva cauza pădurilor. Asta era în mine de mult.

„Lemn” e diferit de documentarele tale de până acum. Pare că ai simțit nevoia să faci un film cu o anumită doză de activism, care nu știu dacă e neapărat cel mai potrivit termen. Să faci mai cunoscută o problemă majoră.

Categoric. Cred că e nevoie de genul acesta de atitudine și de implicare și de genul acesta de filme. Spun asta pentru că e ceva în mine care simte nevoia de a lupta. De la un punct încolo, e frustrant: semnezi petiții, citești în presă tot ce se întâmplă, îți dai seama că nu ai putere mare în forul decizional, la nivel legislativ sau de guvern. Atunci, vrei să faci ceva. Bineînțeles, nu o să facem filme teziste. Și nu cred că am dus „Lemn” într-o zonă foarte activistă sau foarte pushy.

Ai început să filmezi foarte devreme lucruri pentru un viitor documentar?

Filmat e mult spus. Am început să fac research, să pregătesc, să fac un rezumat, să-mi dau seama ce se întâmplă. Mai ales că începusem să vorbesc cu producătorii din Austria. Ei mi-au spus de Michaela Kirst, co-regizoarea din Germania, care face reportaje pentru Arte. Ea tocmai terminase un reportaj cu Alexander von Bismarck în Madagascar și m-a întrebat cum mi se pare Sașa.

Apoi am discutat pe Skype și cu Sașa și i-am spus despre situația din România, despre care nu știa prea multe. Am continuat cercetarea și i-am făcut o amplă pregătire, atât scrisă, cât și la fața locului, când a venit în România.

Ebba Sinzinger, care e mai experimentată și avea și o detașare, îmi spunea la început: „Tu vrei să faci un film sau vrei să ajuți cauza? Tu ești activistă, nici nu trebuie să fii regizoare în film, că strici filmul”.

Am zis inclusiv că, dacă e așa, nu țin să fiu regizoare. Nu am pornit ca eu să regizez. Eu eram pentru cauză. Când Sașa a venit în România, mi-a spus că vrea să fie low-profile. La Greenpeace lucrurile nu erau încă foarte clare, se schimbau niște șefi, iar el a zis că deocamdată nu vrea să lucreze cu alte ONG-uri. Așa că mi-a cerut să fiu omul lor. Nu aveam nici bani. Nu am putut să plătesc un jurnalist de investigație să îmi mai aducă niște lucruri. Făceam eu sinteze din articole. M-am întâlnit inclusiv cu Alex Dima, care făcea „România, te iubesc!” (emisiune de reportaje și investigații de la PRO TV – n.r.).

Practic, prin aducerea lui Alexander von Bismarck în România ai declanșat ceea ce avea să devină o parte importantă din film.

Da. Nu cred că ar fi venit altfel. Ei nu mai au alte acțiuni pe Europa. Lucrează mult în Indonezia și în țări din Africa.

Dar nu intervine o dilemă etică?

În acest caz, absolut deloc. Să nu uităm de documentare ca „Czech Dream” (2004) sau cele realizate de Joshua Oppenheimer. Sunt mai mulți cineaști care provoacă și filmează. Aruncă o idee și apoi urmăresc un subiect.

Colaborarea cu Austria avea legătură cu faptul că firma din România care apare în film, Holzindustrie Schweighofer, e austriacă, nu?

Da. Și s-au primit fonduri foarte rapid. Proiectul a fost susținut bine din Austria. Erau interesați de ce face această firmă.

Apoi ați decis să introduceți și problema similară din Peru și să vorbiți despre un traseu internațional al lemnului, din Rusia, prin China și până în SUA. Cum ați stabilit structura asta?

Am făcut aceste alegeri împreună cu Michaela, care a fost eficientă pe filmări, și mai ales cu Ebba, care nu a fost la filmări, dar cu care am lucrat mult la montaj. Ne-am împărțit bine sarcinile.

Evident, eu voiam să fie foarte mult despre România. Dar în același timp voiam să pun România într-un context internațional. Prin acest episod cu cazul traseului Rusia-China-SUA, la care Environmental Investigation Agency lucra de câțiva ani, am vrut să se vadă foarte clar cum se plimbă lemnul și de ce cazuri se ocupă EIA.

În legătură cu partea despre Peru, eu am avut dubii. Știam că EIA lucrează și în Peru. Bogdan Micu (activist de mediu – n.r.) încă nu apăruse. Abia după ce ne-am dat seama că el poate lega România cu Peru am zis că e ok. În continuare nu sunt foarte mulțumită de partea despre Peru, pentru că e doar începutul cercetării lor și, prin urmare, nu e ceva foarte consistent. Dar cred că am reușit să le legăm destul de bine.

Deciziile au venit pe parcurs. Nu a fost o structură de la început. Asta e frumusețea documentarului: să te readaptezi, să regândești ceea ce credeai că știi.

Într-un astfel de film, cred că aspectele vizuale sunt secundare și că mai importantă e dinamica a ceea ce se întâmplă: anchetele, filmările secrete, demascările.

Am folosit niște camere bune. Am vrut să fie totuși și un film de cinema. În nici într-un caz nu am vrut să ne apropiem de reportaj.

Deci ați conștientizat și acest risc?

Da. Avem afinități comune, așa că de la bun început eu și Ebba ne-am luat niște referințe. Am avut directori de imagine din Austria și Germania, unde există DoP doar pe documentar, și cu multă experiență.  Am avut camere de cinema: RED, ARRI ALEXA. Dar în același timp eram și cu o pocket camera și o cameră ascunsă. În ziua de astăzi, documentarele sunt atât de amestecate, din surse atât de diferite. Ne-am asumat asta, dar am ținut totuși și la imagine cât s-a putut.

Cât de mare era pericolul la care vă expuneați în realizarea acestui film? Exista totuși și o doză de imprevizivil, de neașteptat.

Nu mi-am permis să pun echipa de filmare niciodată în nici un fel de risc. Am pregătit locațiile, am cercetat. În plus, în România nu e periculos. Am mers și în Borșa, unul dintre cele mai periculoase locuri din România sau singurul loc periculos. Nu am mers aiurea, prin pădure, să surprindem tăieri și să fim alergați cu drujba. A fost safe. Sigur, am mai fost urmăriți. Cât am stat prin Borșa, trei zile, era mereu câte o mașină după noi.

Ce impact te aștepți să aibă filmul în România, chiar și în acest context neprevăzut și dificil?

E complicat. E un film de awareness. Când am început, în naivitățile mele de acum mulți ani, ziceam că vom pune presiune, că vom face schimbări. Ce schimbări să facem? Unde?

Într-o țară ca a noastră, cu un sistem atât de înțepenit, abia dacă mai putem să facem un pic de awareness. După proiecția de TIFF, le-am spus spectatorilor care m-au întrebat ce se poate face: Cred că e important să mergeți la ONG-urile de mediu și să îi întrebați pe cei de acolo cum puteți ajuta concret. Sigur Greenpeace o să aibă campanii legate de păduri și idei despre cum poți să ajuți.

Excluzând situația de acum, există cu siguranță și speranța ta că filmul va ajunge la un public cât mai larg

Sigur. Vreau să fac proiecții inclusiv în Guvern. Dar și în Parlamentul European, unde plănuim de ceva vreme să arătăm filmul, iar Sașa să aibă și el un discurs.

Până la urmă, în toată chestiunea asta, e vorba de profit economic, pe care multe companii din domeniu vor să îl obțină fără a ține cont foarte mult de mediu, de importanța pădurilor. Dar pare și o problemă de sistem: De unde pornește toată goana după lemn? În fond, noi suntem consumatorii. Nu este și o responsabilitate a noastră?

 Trebuie să conștientizăm că nu doar cei din sistem sunt de vină. Noi ce facem? Am luat acum doi ani o mobilă care s-a stricat cam rapid, o înlocuiesc, că e mai simplu decât să o repar. Iau cinci șervețele în loc de un șervețel sau în loc de un șervet din bumbac. Avem nevoie de o educație bună și să susținem ONG-urile. Noi suntem consumatorii, iar companiile au o cerere foarte mare pe piață. Sunt exporturi foarte multe. Până la urmă, noi suntem beneficiarii.

Spunem că e frumos să avem păduri și ce păcat că se taie, dar în același timp…

Ne întoarcem în mașinile noastre și la consumul nostru. Am devenit foarte comozi. Civilizația ne-a adus foarte multe lucruri comode. Acum nu ne mai dăm seama: le folosim automat. E foarte greu să schimbi pattern-ul și natura umană. Se poate face, dar prin pași mici, educație, awareness.

Despre ce este de fapt campania pe care tu și alți colegi din cinematografia română ați inițiat-o recent, „Documentarul contează”? Sesizați o subfinanțare a documentarului în raport cu ceea ce a devenit el, cu importanța lui și cu ce ar putea să ofere.

Exact. În acest moment, este subfinanțat și e nevoie să fie finanțat mai bine. În ultimii ani, producția de film documentar a crescut, iar rezultatele se văd. Avem filme foarte bune.

Nici nu trebuie căutat mult: se găsește repede un film care să poată fi arătat în școală și să fie discutat cu copiii. Deja suntem câștigați. Așa că, pe lângă dimensiunea artistică și culturală, e și dimensiunea educațională. Dar există și dimensiunea de implicare socială. În orice societate, în astfel de vremuri, ai nevoie de implicare, de awareness, de comunități care să fie unite.

Când am lansat apelul printre colegii de breaslă, să mergem să discutăm cu directoarea și Consiliul de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei, reacția a fost foarte bună. M-am simțit foarte bine. Nu mai inițiasem campanii până acum, așa că eram timidă. Nu știam cum se face. Dar a mers. Am fost acolo și am zis toți același lucru.

Practic, voi cereți un procent mai mare de finanțare pentru documentar la concursurile de proiecte organizate de CNC.

Acum, pentru documentar se alocă 10% din totalul sumei de la un concurs. Este foarte puțin. Și pentru dezvoltare trebuie găsită de asemenea o soluție, pentru că legea este înțepenită. Am explicat la întâlnirea noastră de la CNC că un documentar în dezvoltare are nevoie de un timp mult mai mare pentru a prinde contur și a avansa. Și aceea e perioada esențială.

Plus că, indiferent ce se întâmplă, tu continui să filmezi, și filmezi de foarte multe ori cu bani din buzunarul tău, pe riscul tău, pentru că nu știi unde te duce filmul. Se spune că, la documentar, dezvoltarea e chiar 25% din totalul bugetului.

Însă, la noi, conform legii CNC, se dă 2,5% sau 3,5%. Este suma maximă care se poate oferi la concurs pentru dezvoltare din bugetul mediu pe documentar decis de CNC. Adică 10.000 de lei, maxim 15.000 de lei.

În actuala lege, nu există deloc flexibilitate pentru adaptarea la nevoile documentarului. Dar până la schimbare legii, se pot modifica regulamente. E nevoie ca filmul documentar să fie înțeles și susținut cu nevoile lui și cu o anumită flexibilitate.

 

Credit foto: Sorin Florea

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »