Ada Solomon, noua președintă executivă a European Women’s Audiovisual Network
https://www.ziarulmetropolis.ro/ada-solomon-noua-presedinta-executiva-a-european-womens-audiovisual-network/

Producătoarea Ada Solomon preia luna aceasta preşedinţia EWA – European Women’s Audiovisual Network de la regizoarea Isabel de Ocampo. Misiunea reţelei este de a încuraja egalitatea de gen pentru femeile care lucrează în domeniul audio-vizual, privind accesul şi oportunităţile de angajare şi finanţare pe plan european.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2018

Între obiectivele EWA se numără crearea unei comunități puternice a profesionistelor din domeniu, care împărtășesc experiențe și se susțin reciproc, precum și promovarea vizibilității conținutului audio-vizual realizat de femei, în general, și de membrele rețelei, în mod particular.

European Women’s Audiovisual Network acordă anual premii la festivalurile DOK Leipzig, WEMW-Trieste și La Coruña.

Ada Solomon s-a implicat, de-a lungul anilor, în multe dintre activitățile EWA, precum moderarea dezbaterii „Gender Representation in European Films”, în 2014, la Berlin, susținerea unui masterclass la adunarea anuală a membrilor EWA din 2017, iar anul acesta, la Trieste, a participat la schema de mentorat pentru producătoarele de film aflate la început de drum.

Născută în București, Ada Solomon și-a început cariera în publicitate, iar în 1993 a devenit producător de film. În 2004, a pus bazele Hi Film Productions împreună cu Avi Karpick.

A produs și coprodus peste 50 de filme, care însumat au primit peste 180 de premii la festivaluri din întreaga lume. Ada Solomon a coprodus filme în mai mult de 15 țări din Europa, iar peliculele la care a lucrat au fost vândute în peste 50 de teritorii.

De numele Adei se leagă scurtmetraje multi-premiate realizate de Cristian Nemescu („Marilena de la P7”) şi Radu Jude („Lampa cu căciulă”), lungmetrajele de debut ale lui Radu Jude („Cea mai fericită fată din lume”), Răzvan Rădulescu („Felicia, înainte de toate”) şi Paul Negoescu („O lună în Thailanda”), şi documentare realizate de Alexandru Solomon („Kapitalism, reţeta noastră secretă”, „Cold Waves – Război pe calea undelor” și „Ouăle lui Tarzan”).

Ada Solomon este producătorul lungmetrajului „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, semnat de Adrian Sitaru, dublu premiat la Festivalul Internaţional de la Locarno 2011, precum şi al filmelor lui Radu Jude „Toată lumea din familia noastră”, câştigătorul premiului Heart of Sarajevo 2012, al marelui premiu Bayard d’Or şi al premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, al marelui premiu CinEast IFF, „Aferim!” – selectat în peste 30 de festivaluri şi premiat la Berlin 2015 cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor, cu marele trofeu la IndieLisboa, cu premiul FIPRESCI la Jameson CineFest Miskolci, cu premiul publicului la Let’s CEE Film Festival şi Bayard d’Or la Festivalul de Film Francofon de la Namur, şi „Inimi cicatrizate”, recompensat între altele cu premiul special al juriului la Locarno şi Silver Astor – cel mai bun regizor la Mar del Plata Film Festival.

Ea este producătorul lungmetrajului „Poziţia copilului” (2013), în regia lui Călin Peter Netzer, primul lungmetraj românesc recompensat cu Ursul de Aur la Berlin.

A produs filmele de debut ale unor regizor precum Cristi Iftime, Ivana Mladenovic, Ștefan Constantinescu, Adriano Valerio, Federico Bondi și Martha Berman.

În 2013, Ada Solomon a fost laureata premiului Eurimages pentru coproducţie, o distincţie oferită de Academia Europeană de Film care recunoaşte rolul decisiv al coproducţiilor în industria cinematografică din Europa.

Un an mai târziu, a lucrat la coproducţia „Toni Erdmann”, regizată de Maren Ade, filmată România şi nominalizată la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2017.

In ianuarie 2018 a fost distinsă cu Premiul organizației Central European Initiative pentru contribuție la dialogul intercultural in cadrul Festivalului Alpe Adria Trieste.

Ada Solomon este director de distribuţie la microFILM şi inițiatoarea Festivalului Internaţional de Film NexT. Este membră în board-ul Academiei Europene de Film şi coordonator pentru Romania al European Audiovisual Entrepreneurs (EAVE).

Foto: Ada Solomon – Silvie Ghetie

 

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.