Ada Solomon, noua președintă executivă a European Women’s Audiovisual Network
https://www.ziarulmetropolis.ro/ada-solomon-noua-presedinta-executiva-a-european-womens-audiovisual-network/

Producătoarea Ada Solomon preia luna aceasta preşedinţia EWA – European Women’s Audiovisual Network de la regizoarea Isabel de Ocampo. Misiunea reţelei este de a încuraja egalitatea de gen pentru femeile care lucrează în domeniul audio-vizual, privind accesul şi oportunităţile de angajare şi finanţare pe plan european.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2018

Între obiectivele EWA se numără crearea unei comunități puternice a profesionistelor din domeniu, care împărtășesc experiențe și se susțin reciproc, precum și promovarea vizibilității conținutului audio-vizual realizat de femei, în general, și de membrele rețelei, în mod particular.

European Women’s Audiovisual Network acordă anual premii la festivalurile DOK Leipzig, WEMW-Trieste și La Coruña.

Ada Solomon s-a implicat, de-a lungul anilor, în multe dintre activitățile EWA, precum moderarea dezbaterii „Gender Representation in European Films”, în 2014, la Berlin, susținerea unui masterclass la adunarea anuală a membrilor EWA din 2017, iar anul acesta, la Trieste, a participat la schema de mentorat pentru producătoarele de film aflate la început de drum.

Născută în București, Ada Solomon și-a început cariera în publicitate, iar în 1993 a devenit producător de film. În 2004, a pus bazele Hi Film Productions împreună cu Avi Karpick.

A produs și coprodus peste 50 de filme, care însumat au primit peste 180 de premii la festivaluri din întreaga lume. Ada Solomon a coprodus filme în mai mult de 15 țări din Europa, iar peliculele la care a lucrat au fost vândute în peste 50 de teritorii.

De numele Adei se leagă scurtmetraje multi-premiate realizate de Cristian Nemescu („Marilena de la P7”) şi Radu Jude („Lampa cu căciulă”), lungmetrajele de debut ale lui Radu Jude („Cea mai fericită fată din lume”), Răzvan Rădulescu („Felicia, înainte de toate”) şi Paul Negoescu („O lună în Thailanda”), şi documentare realizate de Alexandru Solomon („Kapitalism, reţeta noastră secretă”, „Cold Waves – Război pe calea undelor” și „Ouăle lui Tarzan”).

Ada Solomon este producătorul lungmetrajului „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, semnat de Adrian Sitaru, dublu premiat la Festivalul Internaţional de la Locarno 2011, precum şi al filmelor lui Radu Jude „Toată lumea din familia noastră”, câştigătorul premiului Heart of Sarajevo 2012, al marelui premiu Bayard d’Or şi al premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, al marelui premiu CinEast IFF, „Aferim!” – selectat în peste 30 de festivaluri şi premiat la Berlin 2015 cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor, cu marele trofeu la IndieLisboa, cu premiul FIPRESCI la Jameson CineFest Miskolci, cu premiul publicului la Let’s CEE Film Festival şi Bayard d’Or la Festivalul de Film Francofon de la Namur, şi „Inimi cicatrizate”, recompensat între altele cu premiul special al juriului la Locarno şi Silver Astor – cel mai bun regizor la Mar del Plata Film Festival.

Ea este producătorul lungmetrajului „Poziţia copilului” (2013), în regia lui Călin Peter Netzer, primul lungmetraj românesc recompensat cu Ursul de Aur la Berlin.

A produs filmele de debut ale unor regizor precum Cristi Iftime, Ivana Mladenovic, Ștefan Constantinescu, Adriano Valerio, Federico Bondi și Martha Berman.

În 2013, Ada Solomon a fost laureata premiului Eurimages pentru coproducţie, o distincţie oferită de Academia Europeană de Film care recunoaşte rolul decisiv al coproducţiilor în industria cinematografică din Europa.

Un an mai târziu, a lucrat la coproducţia „Toni Erdmann”, regizată de Maren Ade, filmată România şi nominalizată la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2017.

In ianuarie 2018 a fost distinsă cu Premiul organizației Central European Initiative pentru contribuție la dialogul intercultural in cadrul Festivalului Alpe Adria Trieste.

Ada Solomon este director de distribuţie la microFILM şi inițiatoarea Festivalului Internaţional de Film NexT. Este membră în board-ul Academiei Europene de Film şi coordonator pentru Romania al European Audiovisual Entrepreneurs (EAVE).

Foto: Ada Solomon – Silvie Ghetie

 

28
/02
/16

Împăratul roman Vespasian, găsind vistieria goală după domnia lui Nero, nu s-a dat în lături de la niciun mijloc pentru a strânge bani. Iar unul dintre acestea, rămas în istorie, a fost taxa pe toaletele publice.

28
/02
/16

Ajuns la cea de-a 10-a ediție, Festivalul Internațional de Film NexT aduce și anul acesta în fața publicului românesc cele mai noi și mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii, alese din peste 2.000 de filme înscrise.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

26
/02
/16

Mircea Cărtărescu participă, în perioada 4 - 10 martie, la un turneu de promovare organizat în Germania şi Austria, cu ocazia publicării la editura vieneză Paul Zsolnay a traducerii volumului de povestiri "Frumoasele străine". Volumul va fi prezentat în Germania, la Saarbrücken, Ingolstadt şi München, şi în Austria, la Salzburg, Graz şi Viena.

26
/02
/16

Luni, 29 februarie 2016, la ora 18.00, în Sala Mare a ICR va avea loc spectacolul-lectura cu textul „Crimă cu pistol și bile” de Horia Gârbea. Din distribuție vor face parte Vali Pena și Dani Popescu. În rolul victimei îl veți putea vedea pe autor.

26
/02
/16

Nana Mouskouri, artista care a obținut aproape totul în muzică, concertează pe 5 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, în cadrul turneului mondial Happy Birthday Tour. Nana Mouskouri are o carieră de peste 50 de ani, însumând vânzări record de peste 300 de milioane de exemplare, cifre care o situează în topul celor mai bine vânduți artiști din toate timpurile.

26
/02
/16

“Un om poate cădea foarte des, dar nu este cu adevărat ratat decât când îşi pune întrebarea cine l-a împins.” – Fernandel. În urmă cu 45 de ani, într-o zi de 26 februarie, se stingea din viaţă unul dintre cei mai mari comici din istoria filmului.

25
/02
/16

De 20 de ani, Marcelo Cobzariu este actorul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti unde poate fi văzut în spectacolele: „Butoiul cu pulbere” „Furtuna” „Revizorul” „Scrisoarea” „Vizita bătrânei doamne”. La Teatrul Metropolis joacă în comediile: “O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Edvard Radzinski, în regia lui Mihai Constantin şi “Dator vândut”, în regia lui Dan Tudor.