Ada Solomon, Rădulescu și Porumboiu, la Berlinale Talents
https://www.ziarulmetropolis.ro/ada-solomon-radulescu-si-porumboiu-la-berlinale-talents/

Producătorul de film Ada Solomon, regizorul Corneliu Porumboiu şi scenaristul Răzvan Rădulescu vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de la Berlin 2014.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2014

Producătorul de film Ada Solomon, regizorul Corneliu Porumboiu şi scenaristul Răzvan Rădulescu vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de la Berlin 2014.

Secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2014 a invitat o serie de experţi din industria cinematografică să împărtăşească experienţele lor cu cele mai promiţătoare 300 de tinere talente din domeniu, din întreaga lume.

Printre aceştia se numără Ada Solomon, Corneliu Porumboiu şi Răzvan Rădulescu.

Peste 120 de experţi internaţionali se vor concentra pe importanţa firului narativ într-un film de succes, în perioada 8 – 13 februarie, la teatrul Hebbel am Ufer din Berlin.

Programul de anul acesta tematizează, pe lângă fineţurile unui scenariu de succes, şi tehnica creării unor caractere puternice şi dezvoltarea unor lumi de poveste prin introducerea unor formate narative inovatoare.

Renumitul scenarist Răzvan Rădulescu, autor, printre altele, al scenariului premiat cu Ursul de Aur 2013 „Poziţia copilului”, va pune accentul pe dezvoltarea personajelor în scenariul de film, alături de colegii săi Tony Grisoni („Spaimă şi scârbă în Las Vegas/ Fear and Loathing in Las Vegas”) şi Claudia Llosa („Laptele deznădejdii/ La teta asustada”, „Aloft”).

Creatorii de film vor dezbate în jurul formatului hibrid al filmului şi vor analiza cum se încalcă regulile şi graniţele formale dintre genuri.

Ada Solomon

Regizorii Corneliu Porumboiu,  Warwick Thornton şi Sophie Hyde vor vorbi despre beneficiile utilizării unor strategii documentare şi narative inovatoare

Reţeta găsirii poveştii potrivite, dezvoltarea unui proiect şi comercializarea acestuia sunt trei puncte importante în discursul producătorilor Ada Solomon („Poziţia copilului”) şi Bertha Navarro („Labirintul lui Pan/ Pan’s Labyrinth”).

Tinerele talente selectate din România să participe la cea de-a 12-a ediţie a Berlinale Talents sunt editorul Alexandru Petru, producătoarea Gabriela Suciu, regizoarea Adina Istrate şi actriţa Elena Andreea Vasile, ultimele două participând cu susţinerea ICR Berlin.

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin se va desfăşura în perioada 6 – 16 februarie.

Foto cu Ada Solomon, Răzvan Rădulescu și Corneliu Porumboiu – Cinemagia

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.