Adamesteanu, Esca şi Alex. Ştefănescu au dat lovitura la Bookfest
https://www.ziarulmetropolis.ro/adamesteanu-esca-si-alex-stefanescu-au-dat-lovitura-la-bookfest/

„Anii romantici”, de Gabriela Adameşteanu, „Ce-am făcut când am tăcut”, de Andreea Esca, „Un scriitor, doi scriitori”, de Alex. Ştefănescu, şi „Fiul cel bun”, de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2014

Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a desfăşurat de miercuri până duminică, la complexul Romexpo din Capitală, accesul publicului la evenimentele pregătite fiind gratuit.

Editurile Polirom şi Cartea Românească şi-au întâmpinat cititorii cu aproximativ 1.000 de titluri, toate aflate la reducere de 20%, şi cu peste 100 de titluri la preţul de 9,99 lei.

La editura Polirom, un succes răsunător în rândul cititorilor l-a avut volumul „Anii romantici”, de Gabriela Adameşteanu, urmat de „Istoria Poloniei”, de Norman Davies şi “Cum iubesc bărbaţii”, de Mihaela Rădulescu. Printre preferinţele cititorilor s-au mai numărat volumele „Soacre şi nurori. La cine este cheia?”, de Aurora Liiceanu, şi „Foc palid”, de Vladimir Nabokov.

La Cartea Românescă, pe primul loc în topul celor mai bine vândute volume s-a situat „Însemnările mele”, de Maria Banuş, urmat de „Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România”, de Liliana Corobca, „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec, „Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel”, de Luminiţa Corneanu, şi „Călcâiul lui Magellan”, de Octavian Soviany.

Peste 1.000 de titluri la Humanitas

De asemenea, editurile Humanitas, Humanitas Fiction şi Humanitas Multimedia i-au aşteptat pe cititori cu peste 1.000 de titluri, toate volumele având reducere de 10%, iar ediţiile de colecţie s-au bucurat de preţuri speciale.

adamesteanu

„Călcâiul lui Magellan”, de Octavian Soviany

Astfel, la editura Humanitas, pe primul loc în topul vânzărilor s-a situat volumul „Ce-am făcut când am tăcut”, de Andreea Esca, urmat de „Primul Război Mondial”, de Lucian Boia, „Muşte pe parbrizul vieţii”, de Radu Paraschivescu, „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei”, de Antoaneta Ralian, „Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii”, de Lucian Boia, şi antologia „Casele vieţilor noastre”.

În ceea ce priveşte editura Humanitas Fiction, prima poziţie în topul vânzărilor a fost ocupată de volumul „Confidentul”, de Hélène Grémillon, iar pe locul al doilea s-a situat cartea „Broaşte”, de Mo Yan, urmată de „Al patrulea zid”, de Sorj Chalandon, „Sumki”, de Amos Oz, şi „Portocala mecanică”, de Anthony Burgess.

La editura Curtea Veche, „Drumul spre casă”, de Principele Nicolae şi Filip Iorga, „Antifragil”, de Nassim Nicholas Taleb, şi „Focus”, de Daniel Goleman, au fost cele mai căutate titluri.

La Bookfest 2014, cele mai vândute cărţi din colecţiile de literatură au fost „Fiul cel bun”, de Pascal Bruckner, „La revedere acolo sus”, de Pierre Lemaitre, „Să nu te întorci niciodată”, de Lee Child, „Secretul soţului”, de Liane Moriarty, şi „Farlander”, de Col Buchanan.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014 a fost organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Foto cu: Adamesteanu, Esca şi Alex. Ştefănescu – wikipedia şi facebook

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.