„After.Life”, un spectacol de Sasha Dodo, la CNDB
https://www.ziarulmetropolis.ro/after-life-un-spectacol-de-sasha-dodo-la-cndb/

SpectacoIul de dans contemporan „After.Life” va fi pus în scenă pe 27 şi 28 septembrie, orele 19:30, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|24 septembrie 2017

Cuplul de poeți și artiști ruși Alexander Omelchenko (Sasha Dodo) și Katya Zorina a lucrat în această perioadă alături de o echipă de artiști români, dar și de o parte din public într-o serie de laboratoare și ateliere de explorare artistică a temei vieții de apoi și a modului în care se reflectă ea în imaginarul colectiv.

Împreună cu dansatoarele Virginia Negru, Simona Baciu și Smaranda Găbudeanu, muzicianul Cătălin Diaconu și artista video Elena Muchnaya, Sasha Dodo  a creat un spectacol-nucleu, din care în perioada următoare scenele se vor desface, vor fi puse sub lupă și explorate în detaliu printr-o serie performance-uri în spații neconvenționale.

Spectatorul are acum șansa de a se afla la intersecția acestor căutări, în spațiul de maximă bogăție și varietate de mijloace, idei și imagini.

Prin elemente de contact improvisation, butoh, proiecții video, basme, improvizație muzicală și marionete, artiștii creează un spațiu poetic în care pun la încercare prejudecăți și așteptări convenționale, explorând ceea ce ar putea să existe mai departe.

”Înainte să vorbim despre ce se întâmplă după, este necesar să înțelegem ce este acum și aici, cât și ce a fost înainte. Cine este privitorul? Care este perspectiva din care privim? La intersecția acestor întrebări intervine misterul. ”

Alexander Omelchenko este un coregraf, regizor și poet rus care creează în cadrul laboratoarelor și spectacolelor sale un mediu al improvizației, unde experimentul și cercetarea sunt infinite. Materialului coregrafic i se oferă un context complex și abstract, dar bine structurat. Această abordare oferă creațiilor sale un iz poetic și inovator, desprins parcă dintr-o galaxie paralelă, fascinantă pentru public și interpreți.

Katya Zorina, artist asociat al proiectului, se definește ca poetă a spațiului,analistă și consultantă în sistemul Human Design și BG5 (inginerie de grup)

After.Life

de: Sasha Dodo

cu: Virginia Negru, Simona Baciu, Smaranda Găbudeanu

muzică live: Cătălin Diaconu

video-proiecție: Elena Muchnaya

costume: Georgiana Gherghișan

decor: Evgheni Pînzari

Spectacolele sunt programate pentru datele de 27 și 28 septembrie, la Centrul Național al Dansului București. Prețul biletului este de 25 lei (preț întreg) sau 15 lei (preț redus), acesta putând fi achiziționat de pe kompostor.ro și de la sala Stere Popescu înainte de începerea fiecărui spectacol. Studenții și elevii din instituțiile partenere CNDB* beneficiază de intrare gratuită pe bază de rezervare.

26
/10
/22

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din țară, prezintă în cadrul ediției a X-a, o artistă neconvențională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Brașov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut și creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.

24
/10
/22

De joi, 27 octombrie până la finalul lunii noiembrie, 40 de tineri din Ucraina cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani sunt invitați să participe la etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, în cadrul căreia vor realiza patru instalații artistice ce au ca temă imaginarea viitorului, tinerii având astfel ocazia de a deveni creatorii unei lumi capabile să-i integreze pe ei și pe cei din generațiile următoare.

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.